VIDEO Poveştile unor oameni care vor să moară pe Marte

0

Realizatorul de film Peter Savodnik a făcut un mini-documentar cu poveştile a trei dintre cei 660 de oameni care concurează pentru un “bilet” dus spre Planeta Roşie în cadrul competiţiei mondiale Mars One, scrie Mashable. Protagoniştii locuiesc în regiuni diferite ale lumii, filmuleţul de 10 minute axându-se atât pe entuziasmul lor de a explora planeta Marte, cât şi pe frustrarea care le alimentează dorinţa de a-şi părăsi propria planetă. “Suntem în acelaşi timp fascinaţi şi puţin tulburaţi de ideea că unii oameni vor să plece pentru totdeauna”, spune Savodnik.

 

 

Ryan MacDonald studiază fizica la Universitatea Oxford, Dina Masodi este o absolventă de informatică irakiano-americană care şi-a părăsit ţara natală pentru a locui în Statele Unite, iar Jerimias Naiene este medic în Maputo, Mozambic şi unul dintre oamenii care a luptat în linia întâi împotriva epidemiei de Ebola. Chiar dacă fiecare s-a înscris în competiţie din motive diferite, toţi trei manifestă aceeaşi dorinţă puternică de a renunţa la condiţiile de trai de acum. “La lucruri precum compania oamenilor, o masă bună, peisaje frumoase – toate acele lucruri care îndulcesc viaţa”, spune realizatorul mini-documentarului pentru Mashable. “Sunt fascinaţi de ideea de a explora şi de a merge într-un loc nou iar ideea că asta se poate dovedi periculos şi că nu i-ar mai revedea pe cei dragi nu prea se conturează clar în minţile lor”.

 

Cei trei candidaţi la cursa spre Planeta Roşia sunt conştienţi de riscurile la care se supun,  iar din clipul video de mai sus reiese că obiectivul lor în viaţă a devenit acela de a muri pe Planeta Roşie. “O să mori aici sau acolo, nu prea contează unde”, spune Dina Masodi în film. “Motivul pentru care mori contează pentru mine. Dacă o să mor pe Marte, pentru mine asta va fi o realizare”. Documentarul transmite, de altfel, un sentiment al dezolării născut din viaţa pe Terra: toţi cei trei finalişti vorbesc despre problemele din vieţilor lor pe care vor să le lase în urmă: Ryan MacDonald invocă plecarea tatălui său, Masodi vorbeşte despre opresiunea cu care s-a confruntat în Irak, iar Naiene spune că s-a săturat de boli, dezastre naturale şi nedreptate.

Peste 200.000 de oameni au aplicat pentru călătoria de patru persoane pe Marte (prima manevrată de oameni), la începutul lui 2013. Acum mai sunt în cursă 660, care vor fi triaţi din nou pe 16 februarie. Aflaţi mai multe detalii pe Mashable.

 

Puteţi citi şi:

Studiu: Coloniştii de pe Marte vor muri în 68 de zile

Peste 78.000 de oameni s-au inscris pentru a pleca definitiv pe Marte


Leave A Reply