VIDEO Plimbare virtuală prin ocean

0

O nouă unealtă de cartografiere a permis oamenilor de ştiinţă să observe, pentru prima dată, zone ale fundului oceanului, la vest de golful San Francisco, care nu mai fuseseră analizate până acum. Graţie unei animaţii (şi ea nouă), oricine poate face un tur virtual al noilor zone descoperite şi cartografiate, acum, de biologii marini.

 

 

Regiunea cu pricina se află în perimetrul golfului Farallones (un sanctuar marin întins pe 3.312 kilometri pătraţi), din Oceanul Pacific, la nord-vest de San Francisco. Cu ajutorul unui instrument de cartografiere bazat pe sonar, oamenii de ştiinţă din cadrul NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration), SUA, au explorat zone aflate pe fundul oceanului la care nu ajunseseră până acum. Datele oferite de instrumentul de cartografiere dezvăluie canioane adânci în ocean şi defilee impresionante, la peste 1.200 de metri adâncime.

Dincolo de aspectul care stârneşte fascinaţia biologilor marini, regiunea se pare că este căminul unor specii importante în viaţa oceanului, cum ar fi coralii. Pentru a vedea exact ce creaturi sălăşluiesc acolo, oamenii de ştiinţă vor face o nouă cercetare a regiunii, în luna octombrie a acestui an. Atunci vor folosi şi un robot special pentru scufundări la mare adâncime, care să îi ajute în cercetarea fundului oceanului.

 

 

Sursa: Our Amazing Planet

Foto: Jan Roletto, NOAA


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger