Peste 3.000 de ciobani protestează în Bucureşti. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene

0

Peste 3.000 de ciobani, potrivit Digi24, au organizat astăzi o manifestaţie în Parcul Izvor din Bucureşti. Oierii au protestat împotriva unor modificări aduse Legii vânătorii, care le impun să deţină mai puţini câini, le limitează libertatea de mişcare (în perioada decembrie-aprilie şi, potrivit Hotnews.ro, le interzic înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic. Câteva sute de ciobani au forţat intrarea în curtea Palatului Parlamentului, ceea ce a făcut ca jandarmii să intervină cu gaze lacrimogene. Oierii le-au cerut parlamentarilor să scoată proiectul de pe ordinea de zi.

 

Protestul era programat să înceapă la ora 12.30 și să se încheie la ora 17.00, dar la ora 12.00, ciobanii au ieșit din dispozitivul amplasat de jandarmi în Parcul Izvor și au pornit pe carosabil înspre Piața Constituției.

Câteva mii de ciobani au rupt cordonul de jandarmi, au trecut de gardul parlamentului și au intrat în curte. Jandarmii au dat cu gaz lacrimogen. E o hărmălaie asurzitoare – clopote, trompete, sirene de poliție, “hoții, hoții, hoții.”

Posted by Matei M. Bărbulescu on Tuesday, December 15, 2015

Potrivit Active Watch, protestatarii au escaladat gardul Casei Poporului și au rupt cordonul de jandarmi pentru a pătrunde în curtea instituției, unde au protestat aproximativ cinci ore, timp în care câțiva ciobani au fost delegați să participe la consultări cu reprezentanții din Parlament, departe de ochii presei. La finele consultărilor, deputatul Ninel Săpunaru, din Vrancea, Președintele Comisiei pentru Agricultură de la Camera Deputaților, a ieșit în fața Senatului și a spus că se vor modifica „câteva articole” din legi și a subliniat că discuțiile s-au purtat fără presă, „pentru că știți cum e cu presa, se trezesc dup-aia și cer și anularea legii”.

Declarația lui a fost urmată de huiduieli îndelungi, un motiv fiind acela că legea a fost inițiată de Parlament, ceea ce face ca Guvernul să nu o poată modifica prin ordonanță de urgență, scrie Active Watch. Ciobanii au avertizat că, dacă nu se ajunge la o înțelegere, vor picheta birourile parlamentare din teritoriu și vor veni cu oile la Parlament. „Dacă ne ignoră, venim aici cu tot cu oi. Și oile-s mai multe decât noi”, a spus un cioban cu 1000 de oi la stână.

 

FOTO: Maria Adriana Popa

FOTO: Maria Adriana Popa

 

FOTO: Maria Adriana Popa

FOTO: Maria Adriana Popa

FOTO: Maria Adriana Popa

Potrivit unui comunicat al Asociatiei crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din Romania, citat de Agerpres, intrarea in vigoare a Legii nr. 149 din 2015, care modifică Legea Vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407 din anul 2006, prejudiciază în mod abuziv crescătorii de rumegătoare din România şi dreptul la asociere al vânătorilor și îngrădește dreptul la proprietate.

Publicaţia Gândul scrie că prevederile privind numărul de câini permis la stână datează încă din 2006 şi că au ieşit să protesteze doar după ce o parte a presei le-a scos în faţă, prezentându-le ca noutăţi. Potrivit cotidianului, şi prevederea care le interzice păşunatul în perioada iernii şi primăverii, pentru protejarea fondului cinegetic, ar fi în vigoare din vara anului 2015, legea intrând în atenţia presei din cauza unor modificări ale ei, care se discută în prezent la Senat, dar care nu ar avea legătură cu nemulţumirile invocate de protestatari:

Principalele nemulţumiri ale ciobanilor vizează deci limitarea numărului de câini la stână şi interdicţia la păşunat în perioada 6 decembrie-24 aprilie, pentru protejarea fondului cinegetic. Aceste prevederi sunt însă în vigoare din anul 2006 – cea cu câinii, respectiv din vara lui 2015 – cea cu păşunatul.

Încă de acum aproape 10 ani, Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic 407/2006 prevede la articolul 23, litera k, că se interzice: „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie. În acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei”.

Printr-o lege care a modificat-o pe cea din 2006, în luna iulie 2015 s-a introdus şi prevederea legată de păşunat, la acelaşi articol: „c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie”.

Ciobanii au decis însă să protesteze abia acum faţă de aceste prevederi legale care le limitează activităţile şi drepturile.

Potrivit președintelui Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine, Marcel Andrei, la protest erau așteptați în jur de 6.000 de fermieri care vor abrogarea Legii Vânătorii. Ciobanii au venit din colțurile țării, cu autocare plătite de asociații de crescători de oi și capre Mai sus puteţi vedea o listă de revendicări postată pe Facebook de sindicatul mai sus amintit şi mai jos puteţi citi comunicatul postat pe pe pagina de Facebook a protestului:

Protestăm pentru că:

Suntem nedreptăţiţi pin legi aberante ca cea a vânătorii, a pajiştilor, individualizării etc.

Datorită transhumanței, s-a păstrat unitatea poporului român și tot datorită ei, țurcana, rasa nostră națională, reprezintă azi peste 80% din efectivul de ovine al acestei țări.

Nu-i pasă nimănui decât nouă că în an de secetă, oile noastre vor muri înfometate, închise de vânători printr-o lege aberantă în saivane (n.r. – adăposturi de iarnă) atâtea luni că să poată “vâna sportiv” fără martori braconierii, străinii și parlamentarii.

Oile și cainii noștri nu sunt de vină, ci etica vânătorească, armele tot mai performante din ultimii ani și lăcomia de a aduce cât mai mulți străini care să ne omoare animalele din pădurile țării noastre, culmea, în condițiile în care oferta de vânat a fondurilor de vânătoare depășește cererea de pe piață.

Pe terenurile noastre, inclusiv proprietate privată, noi nu mai avem dreptul să ne paștem animalele aproape o jumătate de an, că să poată vâna nestingheriți vanătorii.

Câinii noștrii, simboluri naționale, maltratați la fiecare pas pe care-l fac de jujeiele obligatorii (n.r. – juguri mici puse la gâturie animalelor), mor aparându-ne animalele de fiare sau împușcați de vânători.

De mii de ani ne creștem oile în țara asta, ne ducem tradiția și obiceiurile strămoșești mai departe, avem dreptul să trăim aici!

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu

FOTO: Bogdan Iancu


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger