Dacă v-aţi dorit să vedeţi cum arată adâncurile oceanului, iată că acum aveţi ocazia, datorită unui robot simpatic, care transmite live aventura sa de la mare şi foarte mare adâncime. Locul în care puteţi merge – luna aceasta – este Golful Mexic şi puteţi face asta chiar din faţa calculatorului.
Robotul care explorează habitatele din adâncuri în nordul Golfului Mexic face parte dintr-o expediţie a oamenilor de ştiinţă de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), care va dura până la sfârşitul lunii aprilie. Echipat cu o cameră video, robotul trimis pe fundul oceanului transmite live tot ce vede în drumul său. Cu ajutorul internetului, toată lumea poate urmări aventurile subacvatice ale vehiculului botezat Micul Hercule, purtătorul camerei de filmare. Toată transmisia este comentată pe viu de către cercetătorii aflaţi la suprafaţă, pe vasul Okeanos Explorer şi care operează robotul. Prin prin intermediul imaginilor oferite astfel, puteţi „ajunge” şi la 1.500 de metri adâncime.
În fiecare zi, robotul găseşte noi şi noi lucruri interesante, iar pentru oamenii de ştiinţă care urmăresc imaginile, fiecare descoperire este un prilej de încântare. Deşi uneori durează şi până la trei ore ca robotul să atingă fundul oceanului în zona în care este scufundat, aşteptarea merită fiecare secundă, sunt de părere toţi cei implicaţi în expediţie. Desigur, uneori priveliştea nu este spectaculoasă, pentru că arată doar ape întunecate şi forme de viaţă marină, dar când robotul atinge fundul oceanului şi îşi începe drumul, atunci merită urmărit. Neprevăzutul pândeşte la fiecare pas. Nici măcar oamenii de ştiinţă nu ştiu ce ar putea descoperi. Aici puteţi ajunge direct la website-ul pe care să urmăriţi transmisia live a Micului Hercule. Când livestream-ul nu merge (ecran negru), înseamnă că robotul se odihneşte, dar va porni în curând, din nou, la explorat adâncurile.
Sursa: Our Amazing Planet
Foto: NOAA (crustacee minuscule, pe fundul oceanului)