VIDEO O grădină zoologică vrea să-i despartă pe doi pinguini gay

2

Buddy și Pedro sunt doi pinguini africani, care-și împart amarul la Grădina Zoologică din Toronto. Cei doi masculi sunt de nedespărțit și, mai mult, dau semne cum că ar vrea să ducă mai departe această prietenie momentan platonică. Fiindcă cei doi erau înscriși într-un program de împerechere, astfel încât specia s-o ducă mai bine în captivitate, îngrijitorii de la zoo vor să-i separe.

După câte susțin specialiștii, homosexualitatea este foarte răspândită în rândul pinguinilor: cel mai cunoscut caz este cel al lui Roy și Silvo, doi masculi care au clocit un ou împreună, devenind tații unui pui pe nume Tango. Această poveste de dragoste animală cu morală a ajuns chiar subiectul unei cărți pentru copii.  Dintre cele 1500 de specii în rândurile cărora a fost documentat comportamentul sexual, pinguinii s-ar părea că sunt printre cei mai înclinați spre relații de același sex.

Cei doi pinguini africani de la Grădina Zoologică din Toronto, Buddy și Pedro, au ieșit în lumina rampei media în urma unui articol din Toronto Star, care spune povestea lor emoționantă: Buddy (20 de ani) și Pedro (10 ani) s-ar părea că nu se despart niciodată. Ba mai mult, cei doi își adresează semnale de împerechere, înoată împreună, ba chiar se îngrijesc reciproc și dorm nesmintit alături unul de celălalt. ”E o treabă foarte complicată, dar ei chiar par să se iubească într-un fel,” a recunoscut unul dintre cei de la Toronto Zoo.

Problema intervine însă când vine vorba de binele speciei. Pinguinii africani sunt din ce în ce mai puțin, date fiind poluarea, pescuitul comercial ș.a.m.d., astfel încât toți masculii cu gene bune sunt o speranță bine păzită. Așa se face că, pentru a extinde rândurile confraților pinguini, Buddy și Pedro ar putea fi separați, pentru a urma programele de împerechere ”ca la carte.”

 

 

Sursa: Discovery News

 


2 comentarii

  1. Pingback: Pedro și Buddy, celebrii pinguini gay, s-au despărțit pentru o femelă | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: Doi pinguini gay au devenit tați | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger