VIDEO Meduza nemuritoare

0

Un meduz şi o meduză stau pe plajă buză-n buză… Dacă e să fie vorba de meduza (sau meduzul) din imagine, atunci vor sta aşa mult şi bine, pentru că specia aceasta este nemuritoare. De parcă meduzele nu erau, deja, creaturi privite drept extraterestre!

 

 

Nu are creier, nici stomac, nici sistem nervos central, nici aparat respirator, nici aparat circulator. Dar este nemuritoare. Este vorba de specia Turritopsis nutricula – meduza nemuritoare, cunoscută şi sub numele Benjamin Button, datorită abilităţii de a se transforma din adult înapoi în formă de nou-născut, dacă este rănită ori stresată. Exact, această meduză poate să revină la starea iniţială de polip, după ce atinge maturitatea; meduza se poate alătura, astfel, ca şi polip, unei colonii de polipi aflată în procesul de transdiferenţiere celulară (când o meduză îşi alterează starea unei celule şi o transformă într-o nouă celulă).

Dacă o meduză din această specie este ameninţată (de foame sau de o rană, spre exemplu), se ataşează de o suprafaţă anume, în ape călduţe oceanice şi se transformă într-o bilă. Din starea respectivă, începe procesul de transdiferenţiere celulară. Celulele musculare pot deveni ouă sau spermă, celulele nervoase pot deveni celule musculare. Oricum ar fi, această abilitate a meduzei este fără egal în lumea animală. Diverse metafore au fost folosite de-a lungul timpului pentru a sublinia extraordinara caracteristică a speciei: că este ca un fluture care, în loc să moară, redevină omidă; ca un pui care se transformă înapoi în ou şi dă naştere altui pui şi tot aşa, la nesfârşit sau că este ca un om bătrân care tot întinereşte, până ajunge din nou în starea de fetus (The Curious Case of Benjamin Button).

Datorită acestui ciclu continuu al vieţii, meduza a fost declarată nemuritoare. Dar, deşi, teoretic, procesul revenirii ei la viaţă ar putea funcţiona la nesfârşit, spun oamenii de ştiinţă, adevărul este că şi aceste meduze mor. Însă abilitatea ei de a se reîntineri este în continuare studiată intens, în speranţa descoperirii unei chei către atingerea imortalităţii în cazul oamenilor. Până să auzim noutăţi în direcţia aceasta, să ne delectăm cu un material video despre meduza nemuritoare:

 

 

Sursa şi foto: TreeHugger


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger