Până acum, tehnologiile de printare 3D promit să ne facă viitorul mai simplu și mai ieftin, însă până acum dezvoltarea lor permitea doar realizarea unor obiecte de dimensiuni mici și medii. Vestea bună vine din partea Contour Crafting, o tehnică dezvoltată de University of Southern California, care poate fi folosită pentru imprimarea unei case în 24 de ore.
Profesorul american Behrokh Khoshnevis susține că această tehnologie poate crea case în toată regula, cu tot cu finisaje. Pereții sunt solizi și pot fi imprimați în straturi succesive, folosind beton cu ranforsare automată, componentele electrice și instalațiile fiind adăugate pe parcursul procesului de construcție. Până nu de mult, construcția unei case era un proces laborios și costisitor, însă Contour Crafting promite costuri mult mai scăzute și eficiență: în 24 de ore, cercetătorii spun că pot printa circa 760 de metri pătrați.
Prin urmare, tehnologia ar putea fi folosită pentru construcția locuințelor de urgență, însă și pentru designul unor case de lux, putând fi adapată pentru o varietate de forme și volume. Cercetătorii de la Southern California au planuri mari, anunțând că aceatsă tehnologie ar putea fi folosită și pe alte planete.
Pentru mai multe detalii, urmăriți prezentarea Contour Craft de la TED:
Sursa: Daily Mail
Un comentariu
Pingback: Ce mai scoatem la imprimanta 3D: pantofii Cenuşăresei | TOTB.ro - Think Outside the Box