VIDEO Fotograful călător. Afganistan, post-URSS, Piaţa Universităţii

Vlad Petri este fotograf şi operator freelancer. Nu s-a angajat niciodată pentru că s-a temut că o să fie îngrădit. Ca şi ceilalţi manifestanţi din Piaţa Universităţii din Bucureşti, este şi el nemulţumit social. În Piaţă a ajuns însă mai mult din pasiune documentară. Douăzeci de zile la rând a fotografiat şi filmat protestele aşa cum i s-au prezentat prin obiectiv, fără să le machieze la montaj, la graniţa dintre demonstranţi şi jandarmi. Vlad îşi doreşte, de altfel, o lume fără graniţe. De asta e atras de ţările închise şi marginalizate – a fost în cele ex-sovietice din Asia Centrală şi în lumea arabă -, de ce se ascunde “în spatele cuvintelor frumoase, a libertăţilor omului, a democraţiei, a banilor cu care poţi să trăieşti bine”. Şi de asta l-am rugat să ne spună într-un clip cum vede el lumea şi protestele pe care încă le documentează.

 

 

de Ionuţ Dulămiţă. Montaj: Antonela Vulpe

 

Mai jos îl puteţi asculta vorbind despre proteste, despre proiectele care l-au marcat şi despre cum vede el tot sistemu’ ăsta global care împarte lumea în bine şi rău, în ţări bune şi ţări rele (imaginile şi filmările din clip îi aparţin).

Vlad Petri s-a născut în 1979 în Bistriţa şi asta încă se observă din accent şi din stilul molcom şi rezervat în care vorbeşte, deşi, după cum scrie pe site-ul lui, trăieşte şi lucreză în Bucureşti. A terminat imagine-film la UNATC în 2004, iar prima expoziţie de fotografie a avut-o în 2002, la Galeria UNA, alături de Adi Voicu. Era un proiect care “consta în refacerea trunchiată a vieţii Deltei Dunării”, cu imagini alb-negru sau color “ale unei lumi izolate care trăieşte încă în ritmul naturii”. Apoi s-a gândit să lucreze pe cont propriu, ca freelancer, să-şi facă proiectele cum vrea el, pentru că, “în momentele în care ţi-e mai greu, devii creativ”.

 

 

Trăim într-o societate în care singura schemă e să fii angajat şi să ai credite şi să intri în sistemul ăsta în care depinzi foarte mult de banii pe care îi primeşti periodic, că eşti într-o corporaţie, că eşti într-o firmă mică, că lucrezi la stat sau în privat. Ai de plătit o chirie, ai de plătit taxe, cu banii pe care îi primeşti periodic nu poţi să-ţi câştigi o anumită libertate. Eşti îngrădit.

 

Îi plac încă de mic fotografia şi filmul documentar – explică în clipul de mai sus de ce – şi îl preocupă investigarea realităţii imediate, personale, cât şi sondarea transformărilor sociale la care ia parte. Primul proiect de amploare l-a avut în Afganistan, în 2007 spre 2008, unde a documentat o familie de fraţi care se trăgeau din regele statului asiatic.

 

 

Un al doilea a fost în statele ex-sovietice din Asia Centrală, anul trecut. Împreună cu trei artişti din domenii diferite, Vlad a călătorit cu un microbuz special – Marshrutka – care avea opriri în toate aceste ţări, ţări în care echipa documentară a încercat să vadă cum au primit şi cum s-au adaptat cetăţenii lor la tranziţia post-URSS. A mers şi în lumea arabă, în Siria, Liban, Iordania sau Tunisia. Primăvara arabă a fost de altfel declic-ul pentru modul în care a documentat şi prezentat protestele din România, cele din Bucureşti.

 

În Uzbekistan

 

În Siria

 

Toată vara am fost fascinat, ca un copil, de ce se întâmplă în lumea arabă. Am fost acolo şi ştiu că e o lume destul de rigidă. [Când] oamenii ies în stradă, ies la festivităţi religioase sau să-i alunge pe americani din ţară. Tot ce vedeam pe Twitter, pe Facebook era absolut fascinant. Când am văzut că se întâmplă lucrul ăsta în Piaţa Universităţii, mi s-a părut incredibil, m-am bucurat că lumea iese în stradă. Văzând cum Egiptul a rămas fără internet într-o singură zi, oameni care au materiale video, texte, fotografii şi vor să le comunice şi cât de bine funcţionează media astea online, m-am simţit cumva responsabil.

 

 

 

Dacă vreţi să aflaţi despre proiectele lui viitoare, cum ar fi cel legat de viaţa minerilor din Valea Jiului (aflaţi şi ei până de curând în proteste), puteţi să-l căutaţi în Piaţa Universităţii şi să-l întrebaţi.