Studiile arată că ne petrecem aproximativ 24 de ani din viaţă dormind, iar rolul exact al somnului încă este temă de dezbatere pentru cercetători, deşi au fost făcuţi paşi importanţi înspre a i se descoperi funcţiile, scrie site-ul I Fucking Love Science.
Un material video semnat de AsapSCIENCE încearcă să ne explice, bazându-se pe studii ştiinţifice, de cât somn avem, de fapt, nevoie şi ce rol are somnul în viaţa noastră. Spre exemplu, scriu realizatorii materialului, persoanele care dorm mai puţin de 7 – 8 ore pe noapte pot suferi de afecţiuni cognitive, iar cei care dorm mai mult decât necesar pot avea probleme cu inima, obezitatea sau diabetul. Există, însă, şi o mutaţie genetică, ce permite unei persoane să doarmă mai puţin, dar mai profund, iar profunzimea somnului compensează durata mai scurtă. Materialul video explicativ de mai jos a fost publicat acum trei zile pe canalul YouTube şi deja a adunat peste un milion de vizualizări.
Sursa şi foto: IFLS
Video: AsapScience
Puteţi viziona şi:
VIDEO Cum să răceşti o băutură în două minute