Acum câteva zile, Papa Benedict al XVI-lea a ordonat închiderea unei renumite mănăstiri din Roma, “Sfânta Cruce din Ierusalim”, care conține rămășițe ale răstignirii lui Isus Hristos, după ce, în 2009, fosta dansatoare exotică și artistă de striptease Anna Nobili s-a unduit în cadențe religioase în jurul unui crucifix din lemn și în fața unei audiențe formate din cardinali și episcopi. Totodată, mai-marii mănăstirii deschiseseră și un hotel cu serviciu de limuzine disponibil 24 de ore din 24 pentru oaspeți VIP și un magazin cu produse organice provenite din grădina proprie, care a fost închis însă acum doi ani după ce călugării au fost acuzați că își procurau produsele de la o băcănie din vecinătate.
Autodescrisă drept „balerina lui Dumnezeu”, Anna Nobili, în vârstă de 38 de ani, a devenit călugăriță după ce s-a „renăscut” grație credinței pe care a găsit-o în divinitate și și-a adaptat coregrafia de dans la poveștile din Biblie. Fosta dansatoare exotică își întinde picioarele și brațele în fața altarului și se unduiește ca la bară în jurul unui crucifix. Un spectacol nu tocmai pe gustul Papei Benedict al XVI-lea, care a închis mănăstirea din Roma și a evacuat 20 de călugări. Datând din secolul IV, mănăstirea „Sfânta Cruce din Ierusalim” a fost construită pentru a găzdui rămășițe aduse de pe Pământul Sfânt de către mama împăratului Constantin. Acestea includ cuie și așchii din crucea pe care a fost răstignit Isus Hristos, spini din coroana pe care a purtat-o și un os din degetul cu care Sfântul Apostol Toma a împuns rănile Mântuitorului. Zilele călugărilor de acolo erau numărate din 2009, când au început să apară neregulile și când staerțul Simone Fioraso, un fost creator de modă care și-a construit un cult inspirat de aristocrația elegantă a Romei, a fost dat afară de Vatican. Potrivit presei italiene, inspectorii care investigează abaterile de la mănăstirea italiană i-ar suspecta pe călugări și de relații homosexuale. Urmăriți mai jos dansul la crucifix al „balerinei lui Dumnezeu”.
Surse: The Guardian, Metro.co.uk