VIDEO Cum să-ți creezi libertatea. Diseară, la Dianei 4

0

Diseară, începând cu ora 20, la Dianei nr. 4 va avea loc proiecția primei părți a documentarului Creating Freedom, urmată de o discuție cu unul dintre regizori, Raoul Martinez. The Lottery of Birth, capitolul care deschide proiectul dedicat relației dintre libertate, putere și societate democratică, cuprinde interviuri cu unele dintre cele mai relevante voci ale acestui moment, printre care Steven Pinker sau Vandana Shiva.

 

Seria de trei documentare reunite sub titlul Creating Freedom adună laolaltă interviuri cu intelectuali, cu nume importante din mediul academic, jurnaliști și activiști. Încercând să configureze mecanismele ți manifestările puterii, proiectul investighează diferite aspecte legate de sistemul de învățământ, media, relații publice, democrație și economie, pentru a genera o perspectivă alternativă asupra viitorului pe care îl creăm zi de zi.

The Lottery of Birth, prima parte a documentarului, care va fi proiectată astă-seară la Dianei Patru, în prezența unuia dintre regizori, explorează formele de control la care suntem supuși încă de la naștere. Interviurile care îi au, printre alții, ca invitați pe Howard Zinn, Vandana Shiva, George Monbiot, Steven Pinker și Nick Davies încearcă să elucideze câmpurile de forțe exercitate de cultură, educație și comerț, la care suntem permanent expuși. După vizionare, Raoul Martinez va răspunde întrebărilor publicului.

 

Creating Freedom – Part 1: The Lottery of Birth (Trailer) from Creating Freedom on Vimeo.

 

 

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger