Partea întunecată a satelitului natural al Pământului, Luna, poate fi văzută într-un material video realizat de NASA, material generat pe calculator cu ajutorul datelor colectate de tehnologia modernă încorporată în aparatul The Lunar Reconnaissance Orbiter.
Emisfera Lunii care stă mereu ascunsă de privirile noastre a fost o mare necunoscută până în anul 1959, când un satelit sovietic a fotografiat-o pentru prima oară. Acum, cu ajutorul datelor şi imaginilor colectate de aparatul Lunar Reconnaissance Orbiter, a fost posibil ca specialiştii NASA să genereze un video care să ne dezvăluie faţa nevăzută a Lunii. “La fel ca şi faţa vizibilă, cea întunecată şi îndepărtată de noi trece printr-un ciclu complet de faze. Terenul ei, însă, este complet diferit, cu cratere de diverse mărimi adunate laolaltă pe toată suprafaţa”, explică NASA. “Totodată, faţa nevăzută a Lunii adăposteşte urmele unui vechi şi puternic impact din sistemul nostru solar, numit South Pole-Aitken basin, vizibil în materialul video sub forma unei zgârieturi închise la culoare”, mai spun specialiştii agenţiei spaţiale americane.
Sursa şi foto: NASA
Puteţi citi şi:
NASA arată prin imagini cum se schimbă lumea de-a lungul timpului
VIDEO Cum călătoreşte smogul în jurul Pământului
NASA a lansat primul satelit care urmăreşte dioxidul de carbon din atmosferă