Natural Resources Defense Council (NRDC) a dat publicităţii recent trei materiale video care arată cum dezvoltarea industriei petroliere şi a gazelor afectează locuitorii din statul american California. Materialele reliefează modul în care fracking-ul (metoda fracturării hidraulice) şi alte metode controversate de extracţie pot influenţa viaţa zilnică a comunităţilor rurale şi urbane, scrie Inhabitat.
Fiecare dintre aceste trei filme scurte prezintă lucrurile din perspectiva unei familii, care se confruntă cu diverse probleme: de la cele de sănătate la cele legate de absenţa apei sau părăsirea locuinţei. În California, votarea unui moratoriu asupra fracking-ului, la nivelul statului, a eşuat în primăvara acestui an. Astfel, comunităţile vizate de dezvoltarea industriei gazelor de şist sunt nevoite să recurgă la iniţiative legale locale, care să le protejeze. Poveştile celor trei familii din materialele de mai jos pot fi ale oricărei familii din California sau din alte părţi ale SUA afectate de fracking.
În primul material video, protagonista vorbeşte despre cum a început să aibă probleme cu inima, sângerări pe nas, dureri de cap, de stomac şi pierderea mirosului, de când puţuri de fracking au operat în apropiere de locuinţa ei. Protagoniştii celui de-al doilea film se tem că resursele de apă din zona unde locuiesc ei (şi unde au o fermă) vor fi afectate de fracking, mai ales că regiunea s-a confruntat cu o secetă severă şi prelungită. Familia din al treilea film a fost alungată din casa ei de activitatea unei companii petroliere, care a transformat peisajul din faţa casei lor într-o zonă de deversare a deşeurilor industriale şi a vărsat petrol pe stradă; districtul Kern, unde locuiau ei, cuprinde, acum, 80% din activităţile de forare din întreg statul şi peste 95% din cele de fracking.
Mai multe detalii: Natural Resources Defense Council
Sursa şi video: Inhabitat, NRDC
Foto: Airhugger
Puteţi citi şi:
Provincia canadiană Nova Scotia a interzis fracking-ul
Chevron se retrage din Bulgaria
Circa 750 de litri de otrăvuri ajung zilnic în solul statului american Colorado