Anul trecut, pe 24 aprilie, una dintre cele mai mari fabrici de textile din Bangladesh, Rana Plaza, s-a prăbuşit, omorând peste 1.100 de oameni şi rănind în jur de 2.500 de persoane. Accidentul, care a scos din nou la iveală condiţiile dramatice de lucru ale muncitorilor care, pentru salarii extrem de mici, produc haine pentru branduri celebre în lumea occidentală, a ocupat prima pagină a ziarelor pentru aproape o săptămână. Apoi, media şi-au reluat ritmul, dar problemele milioanelor de oameni care continuă să lucreze în astfel de fabrici au rămas nerezolvate. The New York Times şi The Guardian au realizat două ample materiale despre catastrofa de anul trecut şi urmările ei.
The Guardian a publicat un documentar multimedia foarte pertinent pe această temă, pe care vă recomandăm să-l urmăriţi. Mergând pe firul câtorva poveşti ale oamenilor care au supravieţuit accidentului de la Rana Plaza, documentarul analizează mai mulţi factori care amplifică această problemă globală a milioanelor de oameni săraci, nevoiţi să lucreze în fabrici de textile pentru salarii foarte mici şi în condiţii pe care lumea occidentală le-ar cataloga drept inumane. De la setea de cumpărare şi cererea pentru produse ieftine, până la dezinteresul marilor branduri faţă de drepturile forţei de muncă din faricile contractate, până la corupţia, dezinteresul şi lipsa de profesionalism a autorităţilor locale şi a administraţiilor de fabrici. Ancheta scoate însă la iveală şi ambivalenţa situaţiei: deşi condiţiile de muncă sunt alarmante, iar cei 4 milioane de angajaţi sunt nevoiţi să accepte slujbe unde primesc echivalentul a circa 300 de lei lunar, pentru program de lucru extins, cei mai săraci locuitori al Bangladeshului au mai multe şanse de angajare ca niciodată.
În acelaşi timp, The New York Times a lansat campania Cost of Fashion, pentru a determina oferirea unor despăgubiri reale victimelor accidentului de la Bangladesh şi pentru a trage un semnal de alarmă la adresa companiilor care neglijează condiţiile de muncă. Publicaţia americană prezintă, la un an după tragedia de anul trecut, o scurtă anchetă video folosind materialele realizate de jurnalistul Ismai Ferdous la faţa locului. Imaginile lui surprind nu doar proporţiile catastrofei şi vieţile îngropate sub dărâmături, ci şi eforturile eroice ale cetăţenilor care au ajutat la recuperarea victimelor. Vă prezentăm acest documentar mai jos, cu avertismentul că el conţine imagini explicite din timpul accidentului de la Rana Plaza.
Foto: Wikimedia Commons
Puteţi accesa şi:
De ce sunt plătiţi aşa de prost asiaticii care ne fac hainele?
Muncitorii săraci din Bangladesh au dat foc unei fabrici
Sute de femei leşină în fabricile care produc haine pentru firme celebre
VIDEO Costurile umane din spatele electronicelor
2 comentarii
Are legătură morală , dar nu prea are legătură directă. Ai putea da vina pe oamenii care cumpără haine pentru accidentul de acolo ? Structura de rezistență a clădirii a cedat . Așa se întâmplă când faci ad-hoc o fabrică într-o clădire care nu prezintă siguranță . Dacă ești ignorant poți să mori. ” The building contained clothing factories, a bank, apartments, and several other shops. The shops and the bank on the lower floors immediately closed after cracks were discovered in the building. Warnings to avoid using the building after cracks appeared the day before had been ignored. Garment workers were ordered to return the following day and the building collapsed during the morning rush-hour. ” http://en.wikipedia.org/wiki/2013_Savar_building_collapse
Are legatura cu oamenii care cumpara hainele da. Tu, eu, altii ca noi, cam toata lumea. De aia cumpar eu doar haine produse in Europa, n-am iPhone si nici intentie sa-mi cumpar vreodata daca nu e produs in Europa. Legatura morala nu trebuie sa fie directa ca sa conteze. Daca multinationalele care ii angajeaza in Bangladesh s-ar asigura ca munca se desfasoara in conditii decente, atunci nu ar mai fi probleme. Reportaje din astea sunt cu sutele, reportaje serioase facute de marile publicatii, si totusi nu se schimba nimic. Dupa cum a spus odata marea Andreea Raicu, chiar daca nu ne place trebuie sa acceptam. Asta ca si aia din lagare saracii. Nu le-a placut, dar au trebuit s-accepte.