VIDEO Comunităţi, revoluţii, transformări. 16 documentare de neratat la Astra Film Festival

0

Deja de ani buni, la începutul lui octombrie, Think Outside the Box la Sibiu, care devine, timp de o săptămână, hub-ul realizatorilor şi pasionaţilor de film documentar din Europa. Programul celei de-a 21-a ediţii Astra Film Festival cuprinde 120 de filme selectate din circa 1.400 de titluri, punctând, ca de obicei, teme actuale şi controversate ale momentului, în documente prin care putem descifra mai limpede dinamicile realităţii sociale, politice, economice şi culturale. De la documentare care analizează diverse modele de comunităţi, atât istorice, cât şi actuale, până la filme care analizează transformările pe care le traversează oraşele noastre, de la documente care, privite în ansamblu, desenează harta transformărilor prin care trec societatea şi culturile prezentului, până la teme conflictuale din diverse colţuri ale lumii, legate însă de firul roşu al istoriei live.

 

tpb-afk

 

Am selectat câteva titluri din cele care vor rula la Sibiu, între 6 şi 12 octombrie, prin care sperăm să vă deschidem gustul de documentare şi discuţii pe subiecte importante: comunităţi cu visuri utopice, drame ale istoriei recente, probleme de ecologie, jurnalism de investigaţie şi evoluţia vieţilor digitale.

 

Aliyah DaDa (România)

Regia: Oana Giurgiu, 2014


Filmul prezintă o istorie bine documentată, a evreilor din România. Acum 133 de ani, o comunitate mică din Moinești pleca spre țara sfântă, pentru a înființa una din primele colonii evreiești din Palestina. De atunci și până azi drumul evreilor către Israel se împletește cu istoria României moderne printr-o relație de iubire și ură ale cărei influențe nu le vom putea cuantifica prea curând. Povestea istoriei este decupată vizual în stil dadaist ca un tribut adus inițiatorilor curentului, Tristan Tzara și Marcel Janco, doi evrei cu rădăcini în România.

Supravegheat de Securitate

Regia Nicolae Mărgineanu, 2009

 

 

Filmul urmărește felul în care o instituție-cheie a României comuniste – Securitatea – a acționat în anii șaptezeci și optzeci ai secolului trecut pentru a controla, supraveghea și, în unele cazuri, pentru a reprima cetățenii, cu scopul domesticirii lor din perspectivă ideologică. Filmul schițează un portret al Securității acelor vremi prin experiența directă a unor oameni care, consultându-și dosarul, au acceptat să-și împărtășească amintirile. Prin prezentarea acestor mărturii, documentarul dorește să trezească curiozitatea celor care nu cunosc trecutul recent al României. “Supravegheat de Securitate” poate reprezenta un test al capacității de a ne poziționa lucid față de trecut și un argument pentru viitor, la 20 de ani de la căderea blocului comunist.

Exprimentul București (România)

Regia: Tom Wilson, 2013

 

 

Filmul pornește de la premisa că, în 1989, în România nu a avut loc o revoluție, ci o lovitură de stat. Având cunoștință de aceasta, Securitatea pregătește ,,omul nou” – de această dată pe cel capitalist – printr-un experiment științifico-psihologic. Filmul urmărește povestea primului om care a luat parte la experimentul București, Andrei Juvina, și modul în care acest lucru i-a distrus relația cu Carmen Anton, o fostă stea a muzicii anilor ’80. Spre final, aflăm că experimentul București nu a avut loc, dar experimentul Pitești va rămâne în istorie ca una din marile orori ale umanității.

Șantier in lucru – Orașele de după (România)

Regia Guillaume Lebon, 2013

 

 

Documentarul oferă o viziune echilibrată asupra dezvoltării oraşelor româneşti după 1989. Pentru acest proiect în premieră, autorii au selectat trei orașe emblematice: Cluj-Napoca, Constanţa şi Iaşi. Sunt analizate mecanismele interne ale anarhiei din primii ani de democrație și efectele lor asupra echilibrului ecologic, social și urban. Viziunile urbanistice ale generației post-comuniste sunt prezente printr-o serie de interviuri cu actori-cheie care „fac oraşul”.
 

Vieți Invizibile: Muncitori români de noapte în Londra (Marea Britanie)

Regia Timothy Marrinan, 2013

 

 

Documentarul explorează experiențele unor imigranți români care muncesc pe timpul nopții în Londra, în timp ce locuitorii orașului se odihnesc sau se distrează. Un muncitor în construcții, un lucrător în industria hotelieră, o prostituată și un comerciant ne împărtășesc povești despre munca lor, de la momentele dificile, la cele de liniște, când se ivesc zorii. Toate aceste schițe de portret se împletesc cu portretul vizual al unui mare oraș cosmopolit care nu doarme niciodată.

Informația e valută forte (Germania, România, Marea Britanie)

Regia Marek Tuszynski, 2013

 

 

În timp ce mijloacele media tradiționale alocă tot mai puține resurse pentru jurnalismul de investigație, noile sale forme se dezvoltă. Făcând referiri la economii off-shore dubioase și la complexitatea schemelor de proprietate corporatiste, filmul evidențiază importanța activității transfrontaliere realizată de jurnaliști, activiști și hacker-i cu scopul de a demasca crima organizată. Documentarul urmărește munca lui Paul Radu, reporter care a înființat Proiectul de Raportare a Corupției și a Crimei Organizate. Investigațiile se întind adesea pe teritoriul mai multor țări și necesită anumite deprinderi. Rețelele de crimă organizată sunt urmărite, luându-se urma banilor. Deși jurnaliștii studiază tranzacțiile bănești ale criminalilor, informațiile importante se ascund în spatele acestora.

TPB AFK: The Pirate Bay Away From Keyboard (Danemarca, Suedia)

Regia Simon Klose, 2013

 

 

Cei trei fondatori rebeli ai celui mai mare website de file-sharing, Pirate Bay, sunt prinși într-o bătălie înverșunată a drepturilor de autor cu Hollywood-ul și industria mass media. Sub presiunea politică a Casei Albe, drama din sala de judecată a hacker-ilor suedezi Peter Sunde, Gottfrid Svartholm Warg și Fredrik Neik reprezintă thriller-ul din viața reală a acestor inovatori perturbatori care se află în spatele celui mai controversat website file-sharing. Filmul lui Simon Klose, TPB AFK (foto main) este un thriller documentar în stil cinema vérité, ce explorează chestiunile pentru care luptă noua generație a consumatorilor de media: un Internet deschis, libertatea de exprimare și viitorul creativității în era digitală.

Dependenți de net (Israel, SUA)

Regia Shosh Shlam, 2014

 

 

China este prima țară din lume care a clasificat dependența de internet drept o tulburare clinică. Acest documentar prezintă tratamentul revoluționar aplicat în Centrul de Reabilitare din Beijing și explorează cazurile a trei adolescenți din ziua sosirii lor la clinică și până la sfârșitul perioadei de reabilitare. Programul de trei luni se adresează copiilor cu vârste între 13 și 18 ani; parte din tratament este un antrenament fizic milităresc, cu mese și recreații strict organizate și sesiuni de terapie de grup. În ciuda regimului strict și a costurilor ridicate, părintii își trimit copiii la centru, dorindu-i vindecați. Web Junkie prezintă un micro-univers al vieții moderne din China, examinează presiunile dintre generații și aruncă o privire realistă asupra simptomelor așa-numitei ere digitale.

Arta ca armă (Germania)

Regia Marco Wilms, 2013

 

 

Arta devine o armă importantă pentru tinerii Egipteni care continuă revoluția pe străzile din Cairo. Aceștia aduc arta în stradă pentru a o transforma în imagini comemorative ale victimelor ciocnirilor violente dintre poliție și protestatari, realizează spectacole îndrăznețe sau compun o muzică ce contrazice valorile coercitive ale islamiștilor extremiști. Mai bine de o mie de artiști au murit de la începutul revoluției din Egipt iar alții sunt amenințați cu moartea de liderii islamiști. Cu toate acestea, rezistența prin cultură, prin artă este pentru mulți un mod de viață și o alternativă la sistemul politic și religios din Egipt. Un film curajos care te ține cu sufletul la gură.

Ruina (Germania)

Regia Markus Lenz, 2014

 

 

3000 de oameni se instalează în sediul unei foste bănci, un zgârie-nori de 200 de metri înălțime, și îl transformă în casa lor. Cele 750 de familii formează o micro-societate socialistă sub forma unui oraș vertical. Administrația orașului îi ignoră, iar locuitorii din zonă îi disprețuiesc, considerând că o mahala a invadat centrul orașului. Cu toate acestea, oamenii continuă să adapteze spațiul nevoilor proprii și pun chiar bazele unui sistem intern de reguli.

Ciudații (Danemarca, Germania, Norvegia, Suedia)

Regia Carl Javer, 2014

 

 

Prima comunitate hippie a luat naștere cu mult înainte de anii ’60. Un grup de oameni cu viziuni radicale au înființat o comună în vârful unui munte din Elveția, unde femeile și-au ars corsetele și bărbații și-au lăsat barbă și plete. Însă pentru ca mica lor lume să funcționeze, multe alte impedimente au trebuit depășite.

Bucătăria comunitară (Danemarca, România)

Regia Ramona Carmen August, 2014

 

 

În cea mai fericită țară din lume – Danemarca, risipa de alimente e unul dintre cele mai mari paradoxuri, cauzând probleme sociale, de mediu și morale. Adesea, supermarketurile, restaurantele și chiar fermierii independenți aruncă mâncare care e încă perfect comestibilă, transformând tomberoanele în cufere de comori pentru mulți excentricii. Folkekøkken – Bucătăria comunitară înfățișează un grup de tineri, care au creat și au întreținut o cantină săptămânală gratuită, bazată pe voluntariat, în colaborare cu doi fermieri și o brutărie, care au ales să își doneze rebuturile în loc să le arunce la gunoi. Filmul surprinde comunitatea efemeră formată în fiecare săptămână datorită fluxului constant de participanți și reflectează la valorile pe care aceștia le împărtășesc.

Afaceri cu creditele de carbon (Danemarca)

Regia Tom Heinemann, 2013

 

 

In urma Protocolului de la Kyoto, țările participante s-au angajat să reducă emisiile de carbon și gazele de seră, dar și-au lăsat o portiță de scăpare: dacă țara respectivă nu reușește sa scadă emisiile de carbon, poate cumpara credite în țări din lumea a treia, sub forma unor proiecte ecologice. Doar că multe dintre aceste proiecte n-au atins standardele promise. Mai mult, Europol estimează o fraudă de peste 10 miliarde de euro, în Europa, pe piața carbonului. Nivelul emisiilor este cel mai înalt de până cum, iar poluare nu mai este taxată scump.

Marmato (Columbia, SUA)

Regia Mark Grieco, 2014

 

 

Columbia este centrul unei noi goane după aur şi Marmato, un străvechi oraş minier, este noua graniţă. Filmat de-a lungul a circa şase ani, Marmato spune povestea confruntării dintre săteni şi compania canadiană care urmăreşte să pună mâna pe cei 20 de miliarde de dolari în aur, îngropaţi sub casele sătenilor.

Maidan (Olanda, Ucraina)

Regia Sergei Loznitsa, 2014

 

 

O cronică a evenimentelor din timpul revoltei civile împotriva regimului lui Viktor Ianukovici, care a avut loc la Kiev, în iarna dintre anii 2013 și 2014. Regizorul Sergei Loznitsa își plasează camera în mijlocul protestatarilor şi observă pasiv și sistematic progresul revoluției: de la mitingurile pașnice, la luptele de stradă sângeroase între civili și polițiști, reușind să realizeze, în cele din urmă, un portret emoționant al unei națiuni care se trezește și își redescoperă identitatea.

Bucureşti, unde eşti? (România)

Regia Vlad Petri, 2013

 

 

Ce au în comun un fost ofițer de poliție, un dresor de câini, fondatorul unui partid politic şi protestatarii anti-guvern? Cu toții s-au întâlnit pe străzile Bucureştiului, la 23 de ani de la Revoluţie, hotărâți să recucerească spaţiul public. Renunțând la teleobiectiv, la talking heads, sau la muzica de fundal, regizorul acestui documentar observă, participă, ascultă și vorbește cu subiecții lui, urmărindu-le poveștile din primele zile ale protestelor până în zilele referendumului împotriva președintelui Traian Băsescu. Astfel, ia naștere un film despre o lume confuză, aflată într-o continuă tranziție, între un trecut comunist și un viitor incert.

Leave A Reply