VIDEO Cel mai mic încărcător de telefon mobil din lume

1

Un încărcător de telefon mobil (care este prezentat drept cel mai mic conceput vreodată până acum în lume) ar putea fi soluţia pentru momentele în care bateria telefonului ameninţă să se termine fix în mijlocul unei conversaţii importante sau a trimiterii unui email necesar. Autorii ideii speră să strângă fondurile necesare producţiei acestui încărcător prin platforma Kickstarter.

 

 

Dacă îl pui lângă o monedă, nu este cu mult mai mare, după cum puteţi vedea în prezentarea video de mai jos. „Fuel Micro Charger” este conceput să ofere până la 30 de minute în plus telefonului mobil, dacă suntem în timpul unei conversaţii şi până la câteva ore, chiar, dacă telefonul rămâne în stand-by. Creatorii dispozitivului, Devotec Industries (Massachusetts), spun că acest încărcător este perfect pentru momentele în care loveşte neprevăzutul – o plecare sau o sosire întârziată, imposibilitatea de a încărca corespunzător telefonul – şi în care se întâmplă să avem nevoie fie să dăm un telefon urgent, fie să trimitem un email sau să folosim programul de navigare de pe telefon.

Încărcătorul este uşor de folosit – are un buton de „power” care se apasă şi dispozitivul se conectează direct la telefonul mobil; încărcarea va fi instantanee. Poate fi purtat ca şi breloc la chei, în poşetă, în buzunar sau chiar în portofel. Pentru a-l produce la scară largă, creatorii săi au nevoie de un buget de pornire de 20.000 de dolari, astfel că au pus proiectul pe platforma Kickstarter, unde deja s-au strâns 17.000 de dolari pentru a susţine producţia celui mai mic încărcător de mobil din lume.

 

 

Sursa, foto şi video: Mashable


Un comentariu

  1. O idiotenie. E Li-on, deci daca nu-l incarci regulat se autodescarca rapid. Capacitatea de stocare e minuscula, nu e tine telefonul nici macar 10 minute cu ecranul pornit. O idiotenie. E ca si cum iti iei o rezerva de benzina de 250ml.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger