VIDEO Cea mai inspirată campanie despre cum încercăm să salvăm planeta

2

E drept, deşi mulţi dintre noi încercăm să avem un stil de viaţă responsabil, să reciclăm şi să mâncăm sănătos, să fim atenţi cu ceilalţi şi să punem umărul la rezolvarea problemelor globale, ne confruntăm cu momente de criză, în care ne simţim neputincioşi şi vinovaţi pentru pasivitate. Mulţi dintre noi ne-am dorit măcar o dată să salvăm lumea, orice ar însemna acest lucru, potrivit conştiinţei noastre. Campania al cărei clip de promovare îl puteţi urmări mai jos nu e doar amuzantă, ci şi foarte pertinentă, arătându-ne că uneori, putem face o schimbare doar prin gesturi mărunte, dar importante.

 

Rainforest-alliance-follow-the-frog-rainforest-550x360

 

 

 

Sursa: Upworthy

 

 


2 comentarii

  1. hm din pacate nu e chiar asa 🙁 multe dintre produsele pe care ni le arata la final de clip sunt ambalate in plastic, transportate mii de km, probabil produse/ ambalate de oameni care muncesc in conditii mizere, controlate ca eco-friendly doar in proportie de 30%. nici macar “fair-trade + rainforest alliance” nu este destul.

    consum cu adevarat responsabil inseamna 1) sa consumi cat mai putin, 2) produse ecologice locale, 3) ambalate cat mai putin spre deloc, 4) in intreprinderi responsabile social.
    follow the rabbit, not the frog 🙂

  2. toate astea apar din cauza nevoiei de energie .. daca toata lumea s’ar concentra asupra proiectului ” free energy ” sa se gaseasca o solutzie cum geniul Nikola Tesla a facut’o luptand pt acest proiect contra “faraonilor” petrolului, lemnului s.a.m.d poate am reusi pana la urma sa ajungem la realizarea acestui dispozitiv cat mai repede cum multzi incearca in acest moment.. si aici ma refer la ingineri , oameni de stiinta etc. noi nu putem face prea multe in acest sens insa putem sa ii incurajam si sa raspandim cat mai mute informatii despre aceste lucruri. inca sper ca acest lucru se va intampla curand reusind in acest sens sa salvam pamantul caci lacomia pe lumea asta este enorma.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger