O tânără din Groenlanda, unde curenții oceanici aduc reziduuri chimice din toată lumea, pleacă într-o expediție, în căutarea unora dintre sursele de unde chimicalele se răspândesc până și în ghețarii arctici – traseul o poartă din Africa și India, până în America de Sud. Cea mai mare corporație alimentară din lume își continuă vânătoarea de izvoare prin lume, sub protestele localnicilor, pentru care apa ar trebui să fie bun public. Cea de-a doua zi a Festivalului Astra care a început ieri la Sibiu a trasat câteva idntre nodurile hărții unde se încâlcesc câteva dintre cele mai grave probleme globale.
de Andra Matzal
Aflând despre cum, odată cu folosirea masivă a pesticidelor, reziduurile chimice ajung să se infiltreze până și în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii – în ghețari sau în carnea urșilor polari -, un european ar putea rămâne rece. Problema e acolo, nu aici. Dacă urmărești în schimb Silent Snow, documenarul olandezului Jan van den Berg, șansele să te răzgândești sunt foarte mari: oricât ar fi de distantă ar fi sursa unei probleme, efectele ei ajung, mai devreme sau mai târziu, să se infiltreze nu doar în pânzele freatice, ci și în alimentele pe care le mâncăm sau chiar în corpurile noastre. Povestea protagonistei, o groenlandeză care își vede ținuturile afectate de poluare și pornește pe urmele câtorva dintre epicentrele industriei chimice, ajunge în Tanzania, Bhopal (India) și Costa Rica.
”Leacul”-otravă. Deși interzis în cele mai multe țări ”civilizate”, DDT-ul e folosit în multe țări africane ca ”tratament” împotriva malariei: numai în Uganda, malaria omoară zilnic 320 de persoane. Soluția găsită de guverne, desigur, după semnarea unor contracte corupte cu mari jucători ai industriilor chimice, a fost să pulverizeze constant DDT în casele localnicilor. Efectele nu au întârziat să apară – animalele de pe lângă casă mor pe capete, alimentele sunt contaminate, iar laptele matern devine, la propriu, otravă. Sărăcia însă și lipsa altor mijloace de combatere a acestei boli fatale îi împinge pe țărani să accepte ploile de DDT, chiar dacă acestea le-au compromis până și o ultimă sursă de venit – bumbacul crescut ecologic nu mai poate fi vândut, din cauza concentrației uriașe de pesticide.
De la pesticide, la sinucidere. Următoarea oprire din Silent Snow se ascunde după un strat gros de nori toxici, care provoacă anual sute de mii de morți – una dintre cele mai mari fabrici de DDT din lume, aflată în India. Dacă râurile din zonă erau în urmă cu câteva decenii habitatul a peste 140 de specii de pești, astăzi nimic nu mai trăiește în apele infestate. Chiar dacă marile companii care operează în zonă orchestrează zilnic încă un act din dezastrele naturale și umane, locuitorii nu au acces la informații despre ce substanțe se folosesc și cum se procesează. Cei câțiva activiști din zonă sunt hăituiți atât de angajații corporațiilor, cât și de cămătarii la care s-au îndatorat, sperând să obțină recolte mai bune, cât să-și acopere traiul. Bilanțul e astfel completat de trei sinucideri zilnice, iar cazul unei femei rămase văduve, după ce bărbatul ei s-a sinucis înghițind chiar pesticidele care le generaseră drama de familie nu poate fi urmat de niciun comentariu. ”După ce vom fi otrăvit și ultimul râu, după ce vom fi omorât și ultimul pește, vom afla cu surprindere că nu ne putem hrăni cu bani,” spune unul dintre protagoniști, un localnic activist Greenpeace, deja obișnuit cu amenințările din partea companiei.
Goana după apă. Un alt documentar prezentat la Astra, în secțiunea Eco Cinematograff, merge pe urmele camioanelor Nestle, cea mai prosperă corporație producătoare de alimente și apă îmbuteliată: Bottled Life. Având profituri de peste o sută de miliarde de dolari anual, compania elvețiană e unul dintre pionii principali din jocul strategic al afacerilor mondiale cu apă îmbuteliată. ”Vânătorii” specializați în depistarea noilor izvoare, ignoră refuzul localnicilor de a-și lăsa exploatate resursele de apă în numele unor profituri uriașe, multe state americane având deja la activ proteste împotriva celor de la Nestle, care, cumpărând o cisternă de apă la doar 10 dolari, ajung s-o vândă cumpărătorilor cu peste 50.000 de dolari. Deși oficialii companiei au refuzat să discute cu realizatorul documentarului, Urs Schnell, acesta a pornit nu doar pe urmele celor mai mari fabrici Nestle din Statele Unite, ci și în țările subdezvoltate, unde compania declară că ar derula proiecte de CSR (Corporate Social Responsibility) și țări aflate în curs de dezvoltare, unde brandurile Nestle au ajuns simbol de statut social. Potrivit informărilor de presă, corporația elvețiană ar asigura unor comunități etiopiene apă potabilă curată, însă invetigațiile documentaristului arată că punctele deschise de Nestle în Etiopia nu mai beneficiază de susținerea companiei din 2005. Vizita în Pakistan scoate la iveală o altă strategie de capitalizare a apei – o țară în care apa e o resursă greu accesibilă, mai ales pentru comunitățile sărace, nu poate fi decât o piață extrem de înfloritoare. Așa se face că, în urma campaniilor de marketing, apa Pure Life a devenit un ”accesoriu” modern pentru tinerii cu stare.
După o sesiune intensivă de documentare care nu ascund asemenea fenomene în spatele unor discursuri optimiste, cineva îmi spunea că pare să fie parte dintr-un proces de ”pierdere a inocenței”. Pentru cei care mai au încă ce pierde, docu-epopeile care încearcă să descâlcească intrigile prin care câțiva vectori ajung să dicteze regulile macro-jocurilor, absorbind ca pe furnici comunități întregi, cu tot cu resursele naturale de care depind, sunt, fără doar și poate, dușuri reci. Cele pe care le încasăm, și mai din plin, după generalizata baie călduță în care ne scăldăm, pe valurile create de media mainstream. Nici după următoarele zile de Astra, unde programul zilelor viitoare pregătește încă multe întâlniri fruste cu felii din pie chart-ul realității (programul poate fi consultat aici), nu vom fi însă nici mai buni și nici mai aproape cu un pas de a salva lumea. Vom fi, în cel mai bun caz, mai lucizi și mai atenți la micile alegeri. Până la urmă, nu e puțin lucru; ecranul are puteri limitate.
Foto: Imagine din documentarul Silent Snow. Sursa: silentsnow.org