Un scurt documentar realizat de Stefania Rousselle de la The New York Times investighează problema așa-numitelor ”surogate sexuale” pentru persoane cu dizabilități, în Franța. Plătirea unor persoane pentru relații intime (nu neapărat raporturi sexuale) cu pacienți afectați de diferite dizabilități este ilegală în Franța, unde Comisia Națională pentru Etică a decis lunile trecute că ”sexualitatea persoanelor cu dizabilități nu este un drept.” Ce spun pacienții direct afectați și persoanele care le oferă acestora șansa la puțin erotism scoate la iveală un puternic tabu al societății în care trăim.
Când ne gândim la persoanele cu dizabilități, ignorăm aproape automat componenta de viața lor intimă și de dificultatea cu care mulți dintre ei își găsesc un partener dispus să treacă peste prejudecăți. Una dintre protagonistele mini-documentarului realizat de Rousseele, o tânără de 31 de ani imobilizată în scaunul cu rotile încă din copilărie din cauza distrofiei musculare, atrage atenția asupra acestei chestiuni ce rămâne, de cele maimulte ori, ascunsă. Laetitia este virgină și, deși a încercat să-și găsească un parteneri printre prieteni sau pe site-urile de matrimoniale, nimeni nu s-a dovedit atât de curajos și lipsit de inhibiții încât să-i ofere dragoste trupească. Tânăra este, de altfel, una dintre principalele activiste din Franța care luptă împotriva Comisiei de Etică, cea care a decis că plătirea unor ”surogate sexuale” de către persoanele cu dizabilități este ilegală. Scurtmetrajul prezintă, de altfel, și povestea unei femei de 66 de ani care oferă servicii erotice persoanelor afectate de dizabilități grave. Franțuzoaica se distinge însă clar de lucrătoarele sexuale, atâta vreme cât nu întreține propriu-zis relații sexuale, ci doar le oferă pacienților șansa la puțină tandrețe.
Tendința de a recunoaște dreptul persoanelor cu dizabilități la asemenea servicii se află în creștere, deși în cele mai multe state această problemă nu este specificată în cadrul legal. Argumentul principal pentru care rămâne în suspensie referă, potrivit Asociației Internaționale a Surogatelor Profesioniste, la poarta pe care o astfel de măsură ar deschide-o legalizării prostituției. Însă, după cum arată și terapeutul sexual american Dona Caine Francis, citată de The Atlantic, între munca de surogat și cea din câmpul prostituției există o distincție semnificativă, atâta vreme cât terapia prin surogate presupune de cele mai multe ori numeroase ședințe, întinse uneori pe luni întregi, pentru ca pacienții și asistenții să dezvolte o relație bazată pe încredere, în vreme ce prostituția vizează gratificarea imediată.
Indiferent dacă problema sexualității persoanelor cu dizabilități scoate la iveală lucruri pe care de cele mai multe ori încercăm să le ignorăm, ea necesită o dezbatere reală, bazată pe nevoile unor persoane cu nevoi complexe. Voi ce părere aveți?
Sursa: The Atlantic
Un comentariu
Pingback: Asistenți sexuali pentru persoanele cu dizabilități? | Opinii | Robintel