VIDEO. Artistul autist care a desenat New York-ul din memorie

2

Autismul este o afecțiune a dezvoltării creierului ce atinge unul din 110 copii, făcându-i să se comporte într-un mod neobișnuit. Dizabilitățile variază de la unele ușoare de vorbire și limbaj, la unele mentale și psihice grave. Astăzi este sărbătorită Ziua Mondială a Autismului, aflată la a doua ediție, prilej cu care am ales să vă prezentăm un artist britanic care poate desena un peisaj urban în cel mai mic detaliu, pe pânze de mari dimensiuni, după ce îl privește o singură dată.

Dacă majorității oamenilor le e greu să-și amintească toate detaliile de pe strada lor, Stephen Wiltshire (37) a reușit să deseneze o panoramă de 6 metri a orașului New York după o plimbare cu elicopterul de doar 20 de minute. Detaliile desenului său sunt impresionante mai ales dacă ne gândim că au fost puse pe pânză în doar șase zile. Și nu e singura lui lucrare de anvergură, artistul realizând ilustrații de dimensiuni similare ale mai multor orașe mari ale lumii: Roma, Hong Kong, Frankfurt, Madrid, Dubai, Ierusalim sau Londra. O parte din persoanele care suferă de autism au dovedit talente deosebite care le compensează dizabilitățile, iar Stephen Wiltshire este unul dintre cele mai bune exemple.

Wiltshire a fost diagnosticat cu autism la vârsta de trei ani, iar doi ani mai târziu și-a exprimat interesul pentru desen în cadrul unei școli speciale din Londra. A început să comunice prin intermediul artei, iar la vârsta de opt ani desena din imaginație peisaje urbane post-cutremur și mașini. Alți doi ani mai târziu, Stephen se putea mândri cu o serie de desene ale punctelor de referință ale Londrei, câte unul pentru fiecare literă, proiect pe care artistul l-a numit „Alfabetul Londrei”. Apoi a studiat arta la Guilds Art College și a devenit unul dintre cei mai populari artiști ai lumii grație capacității sale unice: Wiltshire se uită o singură dată la un obiectiv, pe care îl desenează apoi în detaliu din memorie.

În 2005, Stephen a pus pe pânză, în șapte zile, cea mai mare panoramă desenată din memorie (10 metri) a orașului Tokyo după o scurtă plimbare cu elicopterul. De-atunci a străbătut lumea cu talentul său unic, a primit Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii aduse artei, a deschis o galerie permanentă în Londra și a publicat câteva cărți. Urmăriți mai jos o mostră din arta lui Stephen Wiltshire, iar aici puteți citi un interviu intim cu artistul brtianic autist.

 


Foto: Reuters

Citiți și:

O bucată din centrul orașului dispare sub ochii noștri. Dosar: Axa Buzeşti-Uranus

Tags:



2 comentarii

  1. Pingback: BuzzNews | VIDEO Artistul care a desenat New York-ul din memorie

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger