“Voi boicota mersul la toaletă până când toată lumea de pe planetă va avea acces la toaletă”. Declaraţia actorului, interpretată drept şocantă de toate publicaţiile care au preluat ştirea, a venit chiar în cadrul unei conferinţe de presă. Din fericire (pentru igiena actorului şi a lumii din jurul său), conferinţa era o înscenare şi face parte dintr-o campanie cu miză globală.
Conferinţa de presă (pe care o puteţi urmări în materialul video de trei minute de mai jos) este pusă la cale şi întreg scenariul face parte dintr-o campanie dusă de organizaţia Water.org, al cărei co-fondator este actorul Matt Damon. Campania vrea să atragă atenţia lumii asupra faptului că 780 de milioane de oameni din lume nu au acces la apă curată, potabilă şi 2,5 miliarde de oameni din lume nu au acces la condiţii sanitare de bază pentru nevoile fiziologice fireşti. „În semn de protest faţă de această tragedie globală, până când problema va fi rezolvată, până când toată lumea are acces la apă curată şi toaletă, eu nu voi mai folosi toaleta. Intru în greva toaletei şi este foarte importantă pentru mine. Vă invit să vă alăturaţi. Spuneţi nu toaletelor până când toată lumea are acces la ele”, a declarat actorul american.
Damon a mai spus că, în prezent, în lume, mai mulţi oameni au acces la telefoane mobile decât la toalete, ceea ce nu este normal. Dincolo de hilaritatea materialului video, situaţia nu este una amuzantă, iar Matt Damon, care are deja istoric de activist pentru mediu şi sănătatea globală, speră ca întreaga campanie să aibă efectul scontat. „Aveţi idee ce invenţie a salvat mai multe vieţi decât orice altceva în istoria umanităţii? Toaleta”, a spus Damon. Scopul campaniei este să strângă şi fonduri necesare pentru a oferi acces la apă curată celor care nu au aşa ceva – detalii (şi informaţii despre cum se pot face donaţiile) se găsesc pe site-ul campaniei, StrikeWithMe.org.
Sursa şi foto: Global Post, ABC News
Un comentariu
Pingback: Matt Damon militeaza pentru dreptul la… toaleta! « Socially Creative Blog