Victimele de pe strada mea

11

Am locuit un an într-o garsonieră de pe Dumitru Samoilă, undeva pe lîngă spitalul Bagdasar, apoi, pentru că proprietara a vrut să vîndă, ne-am mutat pe Secuilor. Tot în Berceni, dar în Berceniul de Vest, cum am apreciat cu prietena mea, după ce am văzut diferenţele dintre cele două zone.

de Dan Sociu

Comparaţia cu cele două părţi ale Berlinului e o glumă, dar nu e chiar atît de deplasată. Berceniul de Est are toate trăsăturile spaţiului estic, culoare, mizerie, dezordine, gălăgie, multă socializare, comerţ mărunt, cel în care ne-am mutat le are pe ale Berlinului de Vest, linişte, curăţenie, mai puţini cîini, mese de ping pong, sterilitate, plictiseală, puţini copii şi mulţi bătrîni, mai puţină lume pe stradă, săli de fitness, cîteva magazine, mai scumpe decît dincolo (dar chiria e la fel, deşi acum avem două camere). Civilizaţie, cum s-ar zice. Zidul care desparte cele două zone e format din Piaţa Sudului, cimitirul şi spitalul Obregia.

Cînd traversez strada să cumpăr pîine, trec şi pe lîngă aleea Erou Mirea Mioara-Luiza (foto). Cînd ies seara să mă plimb pînă la parcul Tineretului, trec pe lîngă alte două alei cu nume de eroi: Urucu Adrian-Dan şi Alexandra Diana Donea. În primele luni, m-am gîndit de cîteva ori să aflu mai multe despre ei pe Internet, dar pînă ajungeam acasă, uitam sau le uitam numele. Într-o seară, simţindu-mă puţin vinovat (e totuşi cartierul meu, ar trebui să ştiu mai multe despre locul în care trăiesc), am reuşit să mă concentrez destul cît să le reţin numele şi i-am căutat pe google.

Despre Mirea Mioara-Luiza (chiar aşa, cu numele înaintea prenumelui, ca pe vremuri, la şcoală, ceea ce face povestea ei şi mai emoţionantă cumva) am aflat că s-a născut pe 26 iulie 1962 şi că în ’89 era studentă la Facultatea de Automatică, în anul IV, şi se măritase de mai puţin de o lună. Pe 21 decembrie s-a dus spre Palat, spunîndu-le alor ei acasă: “Ne întâlnim mai mulţi colegi de la Politehnică. Gata, îl terminăm!”. Soţului i-a lăsat un bilet: “Petrică, eu sunt acolo unde se află toţi românii, în faţa Sălii Dalles. Vino şi tu. Te aştept”. La 17.30, au apărut în viteză în faţa Sălii Dalles câteva blindate şi au zdrobit zeci de oameni. Luiza a sărit să-i ajute pe răniţi (după spusele lui Nica Leon, care era de faţă), strigând: “Nu fugiţi!”, şi a fost omorîtă de un glonte.

Despre Urucu Adrian-Dan am aflat că s-a născut pe 5 ianuarie1968, că era din Bucureşti şi că era student în anul II la Facultatea de Aeronave. În 21 decembrie 1989, se afla şi el în faţa Sălii Dalles cînd s-a dezlănţuit masacrul. În dimineaţa următoare a fost unul dintre conducătorii coloanei ce a venit de pe Platforma Pipera la Piaţa Palatului, iar după-amiaza era prezent la Radioteleviziune, unde a participat la luptele din interiorul clădirii până la sosirea paraşutiştilor. S-a întors acasă şi a doua zi dimineaţa a plecat la Televiziune, unde militarii solicitaseră ajutor civililor. Adrian a făcut parte din echipa de 5 voluntari cărora li s-au dat arme şi au fost puşi de pază lângă fântâna arteziană, de unde au ţinut sub foc clădirea rotundă de pe Calea Dorobanţi 228, despre care se spunea că e un cuib de terorişti. Părinţii l-au găsit în ziua de Crăciun aruncat printre cele 102 cadavre de la morga Spitalului de Urgenţă. Fusese adus de la Televiziune. Avea o plagă prin împuşcare în braţul stâng, glonţul pătruns prin umăr făcuse explozie în piept. Mai avea şi o a doua plagă deasupra şoldului drept, dar netrecută în fişă. Se pare că nu fusese împuşcat din faţă, de acei terorişti, ci din spate.

 

 

 

Despre Donea Diana Alexandra n-am reuşit să aflu decît că avea 18 ani şi că a fost împuşcată în cap. Ultima oară fusese văzută în seara de 21 decembrie în zona Intercontinental.

În ’89 eram în Botoşani, unde n-a fost nimeni omorît, nici nu ştiu dacă s-a tras măcar un singur foc de armă (dar am întîlnit de-a lungul timpului mulţi revoluţionari botoşăneni cu certificat, de obicei afacerişti şi politicieni). Ce s-a întîmplat atunci mi-e destul de neclar, îmi amintesc că a fost foarte distractiv, mă simţeam ca Pistruiatul. Au fost cîteva zile superbe, mai ales că se lungise programul TV. Tot la TV am văzut ani la rînd feţe de eroi ai Revoluţiei şi am auzit istorii despre aceştia. Televizorul e însă un aparat de produs irealitate şi poveştile acelor eroi au avut întotdeauna pentru mine un aer de film. Abia cînd am ajuns în Bucureşti şi am văzut prima dată mormintele din Cimitirul Eroilor, cu pozele şi scurtele biografii (foarte scurte, majoritatea dintre ele) pe crucile albe, am înţeles că fuseseră nişte oameni concreţi, „care ar fi putut să stea la masă cu noi”, cum zice Nichita Stănescu într-un poem.

Cei trei eroi de pe strada mea erau de fapt o fată care abia începea să fie femeie şi doi puşti care terminaseră liceul. Nu insist pe vîrsta lor fragedă ca să patetizez, nu pretind că moartea lor mă face să sufăr. Dar cred că ar fi mai onest şi mai util să-i considerăm mai întîi victime ale unor crime şi doar pe urmă eroi, adică nişte martiri ai Istoriei sau ai Destinului sau ai Evenimentelor impersonale. Nu Revoluţia sau Comunismul i-a omorît, ci nişte indivizi reali, care sunt pe aici pe undeva, printre noi, cu care s-ar putea să şi stăm la aceeaşi masă. Sau să-i vedem la televizor.

Tags:



11 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Victimele de pe strada mea » Think Outside the Box -- Topsy.com

  2. trebuie sa faci distinstie intre cei morti inainte de plecarea (cu elicopterul) lui ceausescu si cei de dupa. am fost in zilele alea si inainte (pe 21) si dupa si pot sa spun: cei de dupa 21 au fost omorati degeaba, unii dintre ei s-au aflat pur si simplu in timpul si la locul nepotrivit… se plimba lumea pe strazi ca la spectacol chit ca se tragea in jur ca la petrecere. am fost acolo si am vazut; trageau tot felul de oameni care nu cred ca aveau dreptul sa poarte o arma, erau oameni in jurul lor care-i innebuneau:”trage acolo, am vazut miscare dincolo”. la fel ma plimbam si eu, dar probabil am avut mai mult noroc…
    principalii vinovati: iliescu si brates

  3. Cat de rau imi pare de vietile nevinovate! Cat de rau imi pare ca romanii au tanjit dupa libertate si au gasit la capatul acestui drum o noua Dictatura de tip iudeo-francmasonic. Cat de rau imi pare de vietile curmate in timpul loviturii de stat din decembrie 1989. Dar stiti voi cati oameni au fost ucisi de arme calibrul 7.62 sau 14 .5, arme aflate atunci in dotarea armatei nationale si cati au fost ucisi de gloante lungi de calibru mult mai mic, tipice celor ce apartineau serviciilor de informatii Mossad, KGB, CIA? Cati? In ziua in care vom avea acces la informatiile catalogate drept top-secret in acest moment, se va sti cate ceva din adevarul acestei lovituri de stat. Pana atunci, suntem manipulati, mintiti si vanduti la mezat. Sunt sigur ca daca acesti tineri ar fi stiut ce se va intampla cu generatiile viitoare ar fi scuipat peste Laszlo Tokes si ai sai! Dar asa, da-i Doamne romanului , mintea cea de pe urma. Cat de greu este sa petrecem Craciunul departe de cei care s-au dus pentru totdeauna… cat de greu…Respect eroilor romani!

  4. Draga Dan,
    Iti recomand sa citesti cartea CRIMELE REVOLUTIEI a lui Grigore Cartianu, publicata anul acesta. Vei intelege mai multe si iti vei confirma si supozitiile. Eu traiam si traiesc si acum in Bucuresti. Am fost in strada zi si noapte, mai ales noaptea de pe 21 pana pe 24. Atunci, pe 24 decembrie cam pe la pranz mi-a fluierat glontul pe la urechi. Eram pe Dorobanti, colt cu Stefan cel Mare in fata restaurantului Perla. Parca mi-a dat Dumnezeu o palma. Nu auzisem zgomot de tragere. Cred ca s-a tras cu arma cu amortizor. Un revolutionar de ocazie, ca si mine, a ridicat glontul de jos. L-a aruncat imediat. Frigea. Atunci mi-am luat nevasta si am plecat acasa. Aveam doi copii mici care nu se aflau la noi ci la bunici. M-am mai intors peste vreo ora. Locuiam pe aproape. Am intrebat de seful nostru de baricada. Mi s-a spus ca s-a dus sa-i caute pe teroristii care au tras asupra noastra. Acel sef de baricada nu s-a mai intors acolo. Am cautat sa dau de el folosind indiciile pe care el mi le daduse adica numele si prenumele, locul de munca. Nu l-am gasit. La acel loc de munca nu era cunoscut nici cu numele pe care mi-l daduse si nici dupa descrierea amanuntita facuta. Evident ca era un diversionist cu misiune care a condus prima baricada la intrarea pe Dorobanti dinspre Piata Romana. El dadea dispozitii in noptile de 22 si 23 decembrie. Noaptea, mai ales cand se “tragea” cu simulatoare. Asta am inteles eu singur mai tarziu. El ne cerea sa ne adapostim sub o basculanta pentru a nu fi impuscati. In noptile de 22 si 23 s-au perindat pe la aceasta baricada personaje cunoscute atunci de catre toti de la televizor. Imi amintesc de Sergiu Nicolaescu pe un tab, de Cazimir Ionescu. Diversiune, tata, si lupta pentru putere nu gluma. Eu am fost un manipulat total. Dumnezeu m-a salvat si m-a trimis acasa. Am mai continuat revolutia si dupa 25 decembrie dar asta a fost alta poveste care s-a incheiat dupa ce Ion Iliescu a mintit public. Adica pana atunci cand a spus ca FSN va participa la alegeri desi in decembrie 1989 cand a infiintat FSN-ul a declarat singur ca FSN nu va participa la alegeri ci are doar rolul temporar de a prelua vidul de putere. Astaa a spus-o public, la televizor. Poate va mai amintiti. Au urmat apoi mineriadele, Golaniada, Duminica orbului…….

  5. golan p-ta universitatii on

    Cam rar s-a vazut in cei 21 de ani de la banditeasca lovitura de stat din dec.89.ca vre-un ziarist sa-si aduca aminte de oamenii nevinovati fara aparare, josnic asasinati,pe la spate,la ordinul cruzilor autori ai loviturii de stat.Asa cum zice d-lDan,asasinii astia sant printre noi si la fel ca minerii care-si deapana amintirile acum si spun ce fain a fost la mineriada cand dadeau la oameni in cap,la fel se lauda si asasinii de atunci cu cati oameni au omorat,dar astia intre ei,iar daca cineva vrea sa-i afle,pateste ca tatal eroului Lile Cristian,caruia i-au venit acasa 2 ofiteri din unitatea din TMS.,AMENINTANDU-L sa nu mai faca cercetari ,ca mai are un copil acasa.

  6. Dacă toate astea se întîmplau prin Brazilia, apăi de mult al de Iliescu, Voican, Nicolaescu şi toţi ăialţi asasini ar fi fost şefi de coloană la…Bellu cu cîte un glonţ între ochi.
    Dar întrucît trăim în ţara mămăligarilor, nu numai că nu s’au ales cu niciun glonţ, dar şi-au permis să ne mai tragă şi cîte o bătaie de moarte, în plină stradă, în văzul întregii Europe. Başca moşulică stalinică, mai dă şi vîrtos din gură că ce! că care! că cine-şi permite să denigreze “revoluţia”…în care el şi nu altcineva şi-o asumat întreaga “responsailitate”…
    Care responsabiitate?!
    Pent’ ce?
    Pentru tot ce-o urmat?

    Pînă una alta, p r a c t i c, nu a murit nimeni, şi nici n’a fost bătut nimeni.
    În tot timpul scurs de atunci, au murit şi pisici, şi cîini. Ce sunt acei morţi pentru noi? Acelaşi lucru.
    Oare nu s’ar cuveni să nu ne mai prefacem ca nişte mîrşavi, şi să nu mai scriem nimic?
    Că de scris, e uşor, şi nu te costă nimic. Ba chiar se lasă cu un ce…profit.

    N’are cineva un Makarov de 7, barem de’mprumut?

  7. Pingback: Chris Fontaine, voluntar în România: „Dacă mă năşteam, aici nu-mi dădeam seama singur că e important să fiu implicat” » Think Outside the Box

  8. Pingback: Sorin Trăilă, unul dintre eroii exploziei de la Mina Petrila: “Ne-am auzit o grămadă de vorbe, că am umblat după publicitate şi că ne-am umplut de bani” » Think Outside the Box

  9. panaitescu alice on

    buna ..eu sunt nepoata eroului mirea miora luiza intradevar in acea zi ea plecase de acasa sa se intlneasca cu niste colegi pt ca apoi sa se duca toti sa lupte impotriva lui ceausescu …vroiam sa iti multumesc ca ai scris despre matusa mea … si intrdevar putina lume isii mai aduce aminte de cei omorati atunci

  10. Pingback: Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit “ca fraierii” la Revoluție | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply