Viaţa unui erou necunoscut al reciclării din Brazilia

1

Brazilia este văzută, în prezent, drept tărâmul unor mari promisiuni şi aşteptări, o ţară cu un potenţial economic foarte mare pentru viitor. Dar, în materie de grijă pentru mediul înconjurător, “suntem departe de a fi vreun exemplu la nivel mondial”, scrie fotojurnalistul Paulo Whitaker pentru blogul Reuters.

 

 

Brazilia este campioană, în lume, la reciclat doze de aluminiu, însă multe dintre râurile şi oraşele ţării sunt foarte poluate, iar pădurile tropicale sunt devastate pentru a face loc culturilor de soia, trestie de zahăr sau păşunilor pentru vite. Iar reciclarea dozelor de aluminiu sau plastic se datorează în mare parte miilor de oameni săraci, care numai aşa pot supravieţui, primind nişte bani pentru tonele de deşeuri colectate. Un astfel de om este Roberto da Silva – sărac şi fără loc de muncă. Cu mulţi ani în urmă, râul Tiete era plin de peşti, dar hrana lui Roberto nu vine, în prezent, din peşte scos din acest râu, ci din deşeurile pe care le colectează de aici – tone de PET-uri care zac în râul poluat de activitatea oraşului Sao Paolo. Roberto adună conştiincios tot ce vine pe apă şi vinde deşeurile unui centru de colectare şi reciclare.

 

 

 

Pentru 700 de kilograme de plastic – cât reuşeşte să strângă, în medie, pe săptămână, primeşte cam 4.000 de dolari pe an (aproximativ 80 de dolari pe săptămână). Roberto nu lucrează singur, ci cu un partener, Esmeraldo, cu care îşi împarte sarcinile: Roberto vâsleşte printre deşeurile de pe râu, pe care le adună atent, până când umple barca, apoi revine la mal, unde Esmeraldo se ocupă de descărcarea încărcăturii, în vreme ce Roberto se urcă în barca de rezervă şi porneşte din nou la vânătoare de PET-uri. Recipientele de plastic trebuie să fie golite de orice lichid ar mai avea înăuntru pentru a putea fi vândute, altfel, colectorii pot fi acuzaţi că încearcă să „fure cântarul”. „Nu este corect să vinzi plasticul sub altă greutate, noi trebuie să fim corecţi. Suntem săraci, dar nu hoţi, ca şi politicienii noştri”, i-a spus Roberto lui Paulo Whitaker, care mărturiseşte că a fost impresionat de sinceritatea acestuia.

 

 

 

Cei doi colectori de deşeuri nu folosesc nici mănuşi de protecţie, nici cizme speciale, nimic care să îi apere. Chiar au refuzat oferta jurnalistului de a le da echipament de protecţie – „mai bine aş primi valoarea lui în bani”, a spus Roberto. Whitaker crede că bărbatul a dobândit imunitate la deşeurile din râu, după 12 ani de când face această activitate. Roberto i-a spus că nu s-a îmbolnăvit niciodată de când lucrează pe râu. „Este un fenomen biologic”, conchide jurnalistul. „În zilele în care am stat cu ei şi le-am fotografiat munca, eu am folosit cizme de cauciuc, dar mirosul putred al râului era de nesuportat pentru mine, plus că m-am trezit cu dureri de cap din cauza căldurii în zilele însorite”, mărturiseşte Whitaker. Pentru el, Roberto este un erou al reciclării, despre care lumea nu ştie şi nu vorbeşte. „E ca şi când nu există, şi la centrul de colectare nu i-au permis accesul la cântar, aşa că munca lui a fost cântărită de alţii, pe ascuns. Sper, doar, să nu aibă vreodată probleme de sănătate de la apele putrede ale râului Tiete. I-am lăsat cizmele mele de cauciuc, dacă va dori să le folosească vreodată”, îşi încheie jurnalistul povestea.

 

 

Roberto, eroul necunoscut al reciclării

 

Sursa şi foto: Reuters


Un comentariu

  1. avem o gramada de astfel de eroi si noi. pe bd. timisoara vad zilnic persoane cu saci plini de PET-uri pe care, foarte probabil, le vand la centrul de reciclare din strada lujerului (vis-a-vis de plaza). cu siguranta nu duc un trai decent din asta, dar ne fac tuturor un mare serviciu.

Reply To BS Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger