Viața socială și culturală a termopanelor

1

Mai este termopanul o simplă fereastră? Este el menit să ne asigure doar un plus de confort sau înseamnă mai mult decât atât? La aceste întrebări răspunde antropologul Bogdan Iancu, care a analizat în teza sa de doctorat modul în care ferestrele, în urma „termopanizării”, s-au transformat din accesorii importante, dar comune pentru locuințele românești, în obiecte de consum încărcate de semnificații sociale și culturale, devenind, în funcție de context, fie indicatori ai bunăstării materiale, fie obiecte ce atacă substanţa vie a culturii naţionale.

de Ionuț Dulămiță

Termopanul a început să devină tot mai vizibil de la sfârșitul anilor ’90. Cu toate acestea, în vara lui 2001, revista Capital scria că în România predominau încă ferestrele din tâmplărie de lemn (95%), în comparație cu Germania, unde materialele PVC ocupau 50% din suprafețele vitrate. Lucrurile aveau să se schimbe însă considerabil în anii ce au urmat, piața de termopan cunoscând o creștere progresivă. La asta au contribuit și acțiunile autorităților, care i-au ajutat pe proprietari să reducă pierderile de căldură cauzate de construcțiile precare. În 2008, piaţa de termopan însuma un miliard de euro. Fereastra termopan i-a distanțat pe români de trecutul socialist, unul din ce în ce mai puțin dezirabil, i-a plasat în rând cu modernitatea și le-a facilitat dobândirea unui status.

Vechile ferestre din lemn au fost și sunt demontate și lăsate, în unele cazuri, rezemate de gardurile care împrejmuiesc blocurile. Acestea din urmă au început să fie îmbrăcate complet în termopane și vopsite în culori țipătoare, parcă pentru a contrasta vădit cu blocurile gri din preajmă. Importanța pe care termopanul a dobândit-o pentru mediul domestic autohton se observă și pe piața imobiliară – un proprietar de apartament care vinde păstrează un preț ridicat grație dotării cu termopane, unul care cumpără se simte justificat să obțină o reducere în lipsa lor. Fereastra, care decenii la rând a constituit un accesoriu important, dar comun al gospodăriilor autohtone, s-a transformat peste noapte într-un obiect de consum, într-un simbol al confortului sporit și al condiției sociale.

Acestea sunt o parte din concluziile trase de antropologul Bogdan Iancu în teza sa de doctorat, prezentată recent la Universitatea din Perugia. Pentru consumatorii români, fereastra termopan definește o parte semnificativă din confortul unei locuințe. Mai departe, există o presiune socială privind montarea unor astfel de ferestre, care au devenit un simbol al condiției sociale și au căpătat caracteristici de „modă”. Apoi, consumatorii le percep drept accesorii pe care și le pot permite și „oamenii de rând”. Apoi sunt cei care văd în fereastra termopan un factor poluant generat de consumul în masă, mai ales în zonele rurale/rustice care sunt pentru ei oaze de refugiu din calea uniformizării urbane.

Mai jos, i-am pus lui Bogdan Iancu câteva întrebări pe marginea „termopanizării”, mizând pe socialul și culturalul plasat între ramele unei ferestre de tip termopan.

Ce înseamnă termopanul?

În ultimul deceniu şi cu precădere în ultimii ani, România trăieşte o frenezie a reconfigurării peisajelor urbane şi rurale. Dacă pentru mediul rural rusticul pare să fie cea mai recentă „declaraţie de gust şi de distincţie”, aşa cum observă Vintilă Mihăilescu, pentru peisajul urban consider că o declaraţie similară poate fi considerată termopanul (fereastra termoizolantă şi mai ales varianta ei de PVC) care înlocuieşte clasicele ferestre de lemn. O dată cu dispariţia acestora din urmă, părăsesc scenografia domestică o serie de alte artefacte, printre care perdelele – înlocuite cu jaluzele verticale, „ca la birou”, cum inspirat le indexa un cunoscut, sau vechile şi masivele lustre, înlocuite frecvent cu spoturi care transformă casele într-un fel de săli de expoziţie. Cultura materială urbană integrează acest artefact domestic cu o rapiditate care surclasează toate ţările din preajma României dacă luăm în considerare cifrele legate de consum, dar şi privirea aruncată asupra faţadelor blocurilor, ceea ce a dus deja la apariţia unui derivat lexical privind materialitatea specifică: „termopanizare”.

Consumul bulimic de acum câţiva ani, domolit într-o oarecare măsură de apariţia crizei economice, are de-a face cu „revanşa” pe care acest obiect, descris de agenţii de vânzări ca unul miraculos, o poate lua față de mediul domestic socialist precar – vezi aici „momentul” lui Amza Pellea despre blocurile socialiste –, populat cu ferestre prost montate prin care trecea frigul şi pe care fiecare încerca să le ajusteze într-un fel sau altul: lipirea de benzi adezive cu buret, introducerea de cocoloaşe de ziar şi mai apoi închiderea balcoanelor. Pe de altă parte, termopanul, mult mai accesibil din punct de vedere financiar decât autoturismele, a încorporat semnificaţiile modernităţii domestice, o condiţie intrinsecă a definirii confortului: este prima intervenţie pe care noul proprietar al unui apartament o produce în spaţiul domestic.

Tu ai așa ceva acasa?

Am. Locuiesc pe un bulevard străbătut la fiecare cinci minute de un tramvai şi la fiecare jumătate de oră de o salvare (undeva în apropiere se află un spital), zgomotul era insuportabil. Vechile ferestre aveau spaţii invizibile prin care se pierdea o mare parte din căldura emisă generos de calorifere. În plus, pentru mine a fost o oportunitate esenţială în înţelegerea obiectului care mă obseda şi despre care am scris un întreg capitol din teza de doctorat.

Vorbește-mi puțin de victimele pe care le-a lăsat în urmă termopanul și de cum s-a diferențiat de predecesorii săi.

„Victimele” lăsate în urmă sunt în principal vechile ferestre de lemn şi o mare parte dintre geamgiii care, dintr-un motiv sau altul, nu şi-au permis să devină antreprenori în prelucrarea de ferestre termopan, care făcea ca în urmă cu patru-cinci ani să găseşti din două în două sute de metri câte un centru de vânzare. O mare parte din activitatea geamgiilor se baza pe reparaţii – vezi aici „Piciul” lui Charlie Chaplin –, pe înlocuirea geamurilor sparte. Fereastra termopan este un obiect aproape indestructibil şi când trebuie reparată, e nevoie de o specializare diferită de cea a geamgiilor artizani.

Diferenţele faţă de fereastra clasică plecă de la procesul tehnologic, prin trecerea de la operaţiuni efectuate artizanal la unele exclusiv tehnologizate, continuă cu materialitatea – termopanul poate fi realizat din profile de PVC, aluminiu sau lemn triplu-stratificat şi reprezintă suma asamblării a minim 15 componente şi operaţiuni (fereastra clasică presupunea 5 componente) şi se termină prin trecerea de la un accesoriu banal la un obiect de consum, încărcat de pe această poziţie cu un număr de semnificaţii sociale şi culturale diferite.

Care sunt aceste semnificații pe care le-a dobândit termopanul?

La jumătatea anilor 2000, termopanul devenise un indicator de status social atât de valorizat, încât a intrat şi în cultura populară, prin intermediul unuia din hiturile pop ale acelor ani: „Termopane, termopane!”, al artistului Florin Chilian. Temopanul devenise un obiect recurent al discuţiilor cotidiene din mijloacele de transport în comun. Aș aminti aici o observaţie făcută de o amică în timpul unei cercetări în Valea Jiului, în anul 2005. Revenind după mai mulţi ani în zona respectivă, ea a notat apariţia unui număr destul de mare de ferestre termopan la apartamente din blocuri aflate într-o stare deplorabilă. Mirarea ei a primit un răspuns cât se poate de simplu din partea unui funcţionar al primăriei: cei mai mulţi dintre minerii rămaşi fără locuri de muncă după concedierile masive de la jumătatea anilor ’90 plecaseră în Italia pentru a-şi găsi un alt loc de muncă de unde trimiteau bani familiilor rămase acasă, iar o parte însemnată a acestor sume era investită în gospodărie, în primul rând în montarea unor ferestre de tip termopan, nu numai pentru calităţile tehnice ale acestora, ci şi pentru că acestea puteau fi interpretate de către vecini şi prieteni ca semne ale bunăstării materiale: “să vadă oamenii că s-au aranjat şi că nu stau degeaba pe-acolo!”. La vremea aceea, tâmplăria ferestrelor termopan, ca toate tehnologiile noi, era destul de costisitoare şi nu toată lumea şi-o putea permite. Termopanul devenea astfel un element implicit asociat recunoaşterii sociale.

În teza ta de doctorat ai un subcapitol intitulat „Termopanul rău şi termopanul care dă de gândit”. Poti sa dezvolți, te rog?

Redau aici o întâmplare pe care o găsesc interesantă pentru transformările pe care apariţia termopanului le presupune în spaţii dedicate locuirii, dar mai ales pentru procesul apariţiei unor percepţii negative cu conţinut cultural – există şi percepţii negative legate de potenţialul factor poluant al termopanelor în mediul domestic – legate de prezenţa acestui obiect. Întâmplarea mi-a fost povestită de către un amic al cărui frate a construit acum câţiva ani o pensiune turistică „tradiţională” – în structura căreia a folosit, dintr-un entuziasm ecologic, materiale similare celor utilizate de sătenii din zona respectivă – într-o zonă muntoasă. Ferestrele pensiunii aveau toate rame duble, clasice, de lemn.

Pensiunea s-a bucurat de un real succes în primii doi ani de funcţionare, turiştii apreciau atmosfera „specifică” completată de bucătăria românească neaoşă etc. După doi ani, când şi-a vizitat fratele, amicul meu a constatat că frumoasele ferestre de lemn fuseseră înlocuite de ferestre termopan, placate cu un strat care imită textura lemnului. Răspunzând mirării amicului meu cu privire la schimbarea redată mai sus, tânărul antreprenor turistic i-a spus că se săturase să scoată cocoloaşele de hârtie cu care turiştii încercau să blindeze în zilele cu ger extrem ferestrele cu ramă de lemn în încercarea de a le face să conserve mai bine căldura emisă de caloriferele minuscule. La puţin timp după această schimbare, grupurile de turişti fideli au revenit pentru a-şi petrece vacanţele la aceeaşi pensiune. Fratele amicului meu a fost asaltat de un întreg cor de voci care îl chestionau nemulţumite de intervenţia recentă menită să le amelioreze confortul: „dacă voiam termopane, rămâneam acasă, că avem şi acolo!”.

Întâmplarea de mai sus ilustrează o percepţie din ce în ce mai des întâlnită în discursurile cotidiene ale unui public să-i spunem snob, iritat de infinitele straturi de termopan care se folosesc nu numai în tâmplăria de interior, dar şi în arhitectura faţadelor şi a chioşcurilor de toate felurile din Bucuresti şi din ţară. Aproape sigur fiecare dintre turiştii nemulţumiţi de renovarea pensiunii foloseşte acasă ferestre termopan. Chiar dacă mascat sub un strat de bandă adezivă care imită perfect textura lemnului, acesta nu se integrează într-o estetică a turismului rural dezirabil şi devine astfel un obiect infectat, care poluează.

Recent, câteva scandaluri au populat presa românească indignată de faptul că mai multe monumente de patrimoniu au fost accesorizate cu ferestre termopan. Discursurile mediatice plasează „termopanele” regăsite în astfel de contexte pe poziţia unor obiecte care atacă substanţa vie a culturii naţionale. Apoi, am citit şi am recoltat o serie de viniete etnografice care arată că montat greşit, în contexte greşite, termopanul poate duce la igrasie şi la degradarea pereţilor din preajmă, apariţia mucegaiului etc., asta şi pentru că majoritatea covârşitoare a celor care îşi montează ferestre termopan nu consultă un specialist care să le recomande ce să facă pentru a evita astfel de incidente.

Reclamă interzisă de CNA

A decăzut termopanul în ultima vreme? Ce mai înseamnă el astăzi pentru români?

Termopanul nu a pierdut teren în faţa unui artefact nou şi nici nu se va întâmpla asta prea curând, oamenii se confruntă cu dificultăţi financiare care i-au făcut mai prudenţi cu investiţiile. În plus, în loc să încurajeze producţia de ferestre prin demararea programelor de reabilitare termică care au colorat România şi Bucureştiul – mai ales în nuanţe pastelate –, aşa cum o clamau prin ziare, autorităţile i-au descurajat astfel pe potenţialii consumatori în aşteptarea termopanelor primite gratis sau la preţ redus.

Aşa cum am arătat mai sus, termopanul are datele unui obiect care încorporează semnficaţii legate de confort şi modernitate domestică – agenţii de vânzări cu care am stat de vorbă îl descriu ca pe un fel de metaforă a aerului condiţionat: te protejează de căldura excesivă şi de frig. Florin Poenaru, într-o dizertaţie despre balconul socialist, depăşeşte interpretarea închiderii balconului înscrisă în cadrul necesităţii, indicând că acesta semnifică şi apartenenţa la o reţea informală mai puternică sau mai slabă, în funcţie de natura materialelor folosite pentru această intervenţie locativă. În felul acesta, balconul devenea unul din instrumentele prin care oamenii îşi puteau evalua, în termenii lui Bourdieu, „capitalul simbolic”. În cazul ferestrei termopan, semnul distincţiei l-a asigurat pentru o vreme brandul înscris pe folia care se lipeşte pe cadrul ferestrei şi pe care mulţi proprietari de apartamente sau de case o conservau o bună bucată de vreme, dar în mod clar, materialitatea termopanului, atunci când folia brand-uită dispare, este greu de evaluat în termenii unei calităţi distinctive.

Foto: Reuters

Citiți și:

Interviu: “Reabilitarea blocurilor socialiste e o bombă cu ceas”

 

Tags:



Un comentariu

  1. Nu-mi place termopanul, dar mi-am pus la balcon si de atunci mi-e mai bine in partea aceea a casei. Acum ma gandesc serios sa pun si in cealalta parte a casei, ca sa-mi fie mai bine. Sincer, as prefera niste ferestre de lemn bine lucrate, asa cum aveau parintii mei la tara, ferestre care se inchideau ermetic si dupa 90 ani, dar care au fost la randul lor schimbate cu termpopane de noii proprietari care au renovat casa. Din pacate, ferestrele cu geam, oricat de bine ar fi lucrate, nu izoleaza termic la fel de bine. Pana si englezii, care sunt atat de conservatori, au schimbat vechile “sache windows” (acelea care seamana cu niste ghilotine) tot cu termopane. Inchipuiti-va numai ca vechile ferestre aveau un singur geam, tremurai in casa ca frunza. Sper ca in viitor sa se inventeze ferestre mai bune, care sa lase casa sa respire si sa nu faca dupa cativa ani, condens.

Leave A Reply