Un studiu de doi ani a analizat viața de zi cu zi a pisicilor vagabonde și a celor domestice care explorează teritoriul de dincolo de casele lor, ale căror suprafețe cutreierate întretaie mediile urban, suburban și rural. Cercetarea a folosit radiotelemetria și un dispozitiv sofisticat de monitorizare a activității pentru a depista obiceiurile însușite și locurile frecventate de zeci de pisici cu sau fără stăpân ce hoinăresc la periferia sudică a orașelor învecinate Champaign și Urbana din Illinois.
Împreună, cele 42 de pisici analizate de cercetătorii de la Universitatea din Illinois au colindat o suprafață de 2.544 de hectare. Dintre trasmițătorii radio folosiți în cadrul studiului, 23 aveau senzori care înregistrau fiecare mișcare a animalelelor; fără acești senzori, ar fi fost nevoie de 10-12 oameni pentru a colecta astfel de informații, așa că rezultatele se anunță a fi unice. Așa cum era de așteptat, pisicile fără stăpân acoperă un teritoriu mai vast și sunt mai active decât cele domestice pe parcursul unui an. Una dintre ele, de exemplu, a cutreirat o suprafață de 547 de hectare în jurul culcușului ei obișnuit, atât în mediul urban, cât și în cel rural, cea mai mare distanță înregistrată în cadrul studiului. Și deși nu primea mâncare de la oameni, a reușit cumva să supraviețuiască, înconjurată de coioți și vulpi.
De cealaltă parte, pisicile cu stăpân colindă teritorii mai mici și mai apropiate de casă, fiind vorba de o suprafață medie de circa 2 hectare. Resușesc asta deși moțăitul și activitarea redusă le consumă 97% din timp. În schimb, pisicile vagabonde își dedică 14% din timp vieții active, și asta pentru că sunt nevoite să caute mereu hrană pentru a supraviețui, mai ales iarna. Nu au luxul de a da o tură până acasă, unde se bucură de mângâierile și crănțănelele oferite de stăpân, ca apoi să hoinărească din nou. Cercetarea a înregistrat diferențe și în privinta tipului de teritoriu parcurs de feline. Pisicile domestice colindă habitate diferite, cele vagabonde au obiceiuri sezoniere. Iarna, acestea din urmă stau mai aproape de zonele urbane, iar în celelalte perioade ale anului aleg pașiștile din afara orașului.
Mai departe, majoritatea pisicilor implicate în studiu nu s-au abătut la mai mult de 300 de metri de structurile umane, chiar și cele vagabonde, ceea ce indică dependența pe care o au față de noi, dar și pericolul pe care îl impun asupra vieții umane. Două dintre cauzele principale ale morților lor sunt alte pisici (se fugăresc între ele) și bolile pe care și le transmit de la una la alta, care ajung și în casele stăpânilor. De exemplu, Toxoplasma gondii , un parazit care le atacă în primul rând pe micile feline, pot cauza probleme neurologice, reproductive și respiratorii la oameni. Turbarea, leucemia felină și virusul imunodeficienței reprezintă alte surse de îngrijorare pentru stăpâni. Totodată, deși pisicile domestice au o activitate mai redusă și acoperă teritorii mai restrânse decât cele ale străzii, impactul lor asupra vieții sălbatice este mai mare, fiind considerate animale invazive tocmai pentru că rata lor de migrație este mai mică și pentru că nu sunt integrate în ecosistem.
Sursa: Physorg.com
Foto: Flickr/david_shankbone
Citiți și: