Viața nevăzută a Bucureștiului: Templul Coral spune povestea unei sinagogi vieneze

1

Celui care urcă dealul ce pornește din Piața Unirii îi e greu să-și amintească imaginile frumoase ale Bucureștiului. Sunt departe vilele secolului XIX, care stau dovadă pentru apariția burghezilor după războiul de independență. Aici, tronează blocurile gri, construite în anii 80. Tot ce le scoate din monotonie sunt chioșcurile de la parter de unde oamenii își cumpără un sandviș sau o cafea. În acest loc al istoriei pierdute s-a aflat odată cel mai populat cartier evreiesc al orașului. Acest cartier a fost demolat în anii 70-80, ca urmare a planului de urbanizare al lui Ceaușescu, care a vrut să-și realizeze visul unui București nou, a cărui capodoperă avea să fie Casa Poporului.

 

de Eva Konzett

 

Construcția gigantică încă tronează asupra centrului vechi fără pic de respect. Tot ce-a rămas  în cartier din viața evreilor de atunci sunt două sinagogi, un teatru, un muzeu care a fost și el o sinagogă,€“ precum și o școală –€“ reperele rătăcite ale unei lumi pierdute. Dacă vrei să regăsești astăzi viața evreiască, trebuie să consulți biblioteca și să cauți printre poveștile oamenilor. Ei îți pot spune despre o comunitate importantă în care se aflau și evrei ortodocși, negustori sefarzi și o aripă liberală care s-a format abia în secolul al XIX-lea.

Una dintre sinagogile care mai există este Templul Coral, ascunsă pe o străduță pe lângă bulevardul Corneliu Coposu care împarte în două acest cartier. Fațada cărămizie a fost recent renovată, iar în interior încă mai lucrează muncitorii la restaurare. Clădirea de nouă etaje construită în vecinătate fură vizibilitatea templului, dar nu și mândria. Până astăzi, templul este simbolul mișcării liberale, conduse de omul de știință Iuliu Barasch, care a vrut să aducă și în România ideea de Haskala. În acest context, revista Israelistul român a anunțat în anul 1857 construirea unui templu după modelul templelor din țări civilizate. La Viena, pe Tempelgasse, abia începuseră lucrările la templul din cartierul Leopoldstadt. Construcția, coordonată de arhitectul Ludwig von Forster, a fost o sursă de inspirație pentru comunitatea evreiască din România. Prin urmare, planurile arhitecturale din Viena au fost preluate și modificate de arhitecții I. Enderle și Gustav Freiwald pentru a se încadra în contextul din București.

Pe atunci, această procedură nu era ceva neobișnuit. Datorită migrației evreiești spre orașe, era nevoie de mai multe lăcașuri de cult, astfel că modelul din Viena a fost copiat peste tot, în țările monarhiei austro-ungare, dar și în România,€“ din motive economice și ideologice. “Putem vorbi aproape despre o producție industrială”, spun Bob Martens și Herbert Peter, doi arhitecți care cercetează de 15 ani acest domeniu. Mai multe exemple le vin în minte, fără să consulte literatură de specialitate -€“ Zagreb, Szekszard, Cluj și templul Coral. Peste tot găsim acest model vienez, într-o măsură mai mare sau mai mică. „E un arhetip care s-a dezvoltat în secolul al 19-lea și nu se găsește doar în sinagogi, ci și în bisericile crestine€œ, declară Peter. Spre deosebire de bisericile creștine, sinagogilor nu li s-a permis să iasă în evidență. De aceea, majoritatea au fost construite în zone periferice și înghesuite de alte clădiri.

 

 

Orientare spre Vest

Nici Lya Benjamin, istoric din București, nu este surprinsă că în capitala românească există dovada existenței templului din Viena, care a fost distrus în așa-zisa “Reichsprogromnacht”, 9 noiembrie 1938. “Din convingere, aripa progresistă s-a orientat către comunitățile din Occident. Era un proces de emancipare. Până atunci, în România, evreii nu primiseră dreptul de a avea cetățenie română, în ciuda eforturilor în această direcție. De aceea, scopul era să se construiască un templu monumental care să arate și importanța și vizibilitatea acestei comunitati”, povestește evreica. Prin urmare, templul încorpora o voință de libertate pe care cei de aici credeau că o au deja comunitățile evreiești din Vest.

Totuși, în România, evreii au fost nevoiți să mai aștepte până în anii 20 ai secolului al XX-lea până li se acordă cetățenie românească. Și Templul Coral a fost construit cu întârzieri – un naționalist român a incendiat construcția în 1866 – și a fost terminat un an mai târziu, chiar dacă piatra de temelie era pusă din 1864.

Peste aproape 100 de ani mai târziu, dictatorul român Nicolae Ceaușescu a intenționat să distrugă acoperișurile sacrale din țară. Nu doar omul trebuie format în socialism, ci și memoria colectivă trebuie construită pe o bază nouă. Planul lui de a construi un nou cartier nu ținea cont de faptul că mulți oameni erau realocați cu forța și erau distruse mărturii ale Bucureștiului vechi. Sute de sinagogi și lăcașe de cult au căzut victime acestui proces. Chiar dacă au scăpat de demolare, n-au scăpat de marginalizare urbanistică. O soartă pe care a avut-o și sinagoga mare din București. Aceasta a fost înconjurată din trei părți de blocuri socialiste, fațada principală devenind inaccesibilă văzului. Din spate, nu îți dai seama că este o sinagogă. Ea a fost ștearsă din imaginea orașului. Acest lucru măcar ferește sinagoga de gesturile antisemite, a spus un rabin odată. Hazul de necaz evreiesc a supraviețuit încercării socialiste de a crea omul nou.

Foto: Martin Gruber


Un comentariu

  1. Pingback: București: Templul Coral | Romanian Itineraries

Leave A Reply