Viața nativilor din Alaska, schimbată de efectele încălzirii climei

0

Chiar dacă schimbările climatice se petrec gradual, nativii Yup’ik din Alaska resimt, deja, efectele fenomenului. Astfel, studiile care prezic diverse termene în timp până ca omenirea să înfrunte urmările încălzirii globale sunt nevoite să schimbe datele problemei: urmările sunt deja aici.

 

Semnalul de alarmă este tras de cea mai recentă cercetare realizată de o echipă de oameni de știință de la United States Geological Survey din Colorado. Ei au analizat modul de viață al nativilor Yup’ik din Alaska, a căror existență depinde de vânătoare, pescuit și culesul hranei din natură. Discuțiile cu acești oameni au arătat că temperaturile mai calde și subțierea ghețurilor din ultimii ani le-au alterat modul de viață, transmis, până acum, din generație în generație. Sunt nevoiți să parcurgă drumuri tot mai lungi în căutarea hranei, animalele s-au schimbat și ele, iar vremea mai mult îi încurcă, fiind din ce în ce mai nestatornică. Zăpada cade tot mai puțină, gheața dispare, iar ploile vin prea târziu vara ori nu mai vin deloc.

Cercetătorii au intervievat 13 bătrâni ai tribului (bărbați de 50 – 60 de ani), prin întrebări direct legate de vreme și de obiceiurile de supraviețuire ale nativilor. Aceștia s-au referit la repere lăsate de părinții și bunicii lor, care au apucat să vadă cum lucrurile se schimbă și făceau comparații cu starea vremii așa cum o cunoșteau ei. Acum ba e prea cald, ba e prea frig, au spus oamenii. Anumite specii de animale sunt în declin, altele, care nu erau specifice zonei, au apărut. Însă cum veștile despre încălzirea globală nu ajung și în regiunea lor, oamenii au pus aceste schimbări în circulația animalelor pe seama ordinii naturale a lucrurilor (care ar face ca animalele să migreze de la est la vest) sau pe seama faptului că oamenii nu s-au purtat bine cu ele.

Potrivit autorilor studiului (prof. Nicole Herman-Mercer și colegii săi), acumularea gazelor de seră a lovit zona arctică și subarctică, aici resimțindu-se primele efecte reale ale schimbării de climă. Concluziile acestei recente cercetări efectuate pe observațiile localnicilor se alătură altor studii antropologice care vin să arate lumii efectele directe, în teren, ale schimbărilor climatice. ”Sateliții nu pot măsura grosimea ghețurilor, dar oamenii care folosesc gheața pentru transport sau vânătoare pot face asta fără greșeală”, arată autorii studiului. Atât ei, cât și antropologii susțin că este foarte important ca studiile să se aplece asupra perspectivei locale când vine vorba de schimbările climei, pentru că oamenii sunt cei mai buni observatori direcți și cei care resimt imediat efectele, cunoștințele lor devenind, astfel, esențiale pentru perspectiva gloablă a oamenilor de știință.

 

Sursa: Discovery News

Foto: Alaska (Lodges)

 

 


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger