Viaţa între birou şi pat

5

Astăzi vom aborda puţin diferit problema work-life balance (n.r: echilibrul dintre muncă şi viaţă). Vom intra în viaţa unui cuplu de proletari atipici, care îşi dedică între 50 – 70 de ore, în fiecare săptămână, diferitelor activităţi cu parfum oengist. Ultima vacanţă şi-au luat-o acum doi ani. Munca lor este plină de energie, nervi, oameni de conciliat şi multă creativitate. Nu au de ce să se plângă. Toate eforturile lor sunt corect reflectate în ştatul de plată de la sfârşitul lunii. Datorită mediului profesional, au ocazia să cunoască sute de oameni captivanţi şi să fie în mijlocul unor evenimente în care puţini dintre noi au ocazia să se implice.

 

Dincolo de beneficiile pe care cei doi le admit şi pentru care sunt recunoscători, viaţa celor doi oengişti (niciunul nu este trecut de 30 de ani) este, uneori, asezonată cu mici divergenţe de opinie legate de misiunea lor pe acest pământ.

Irina – oengist cu 5 ani vechime – ar vrea să nu mai existe somn şi mîncare, astfel încât timpul alocat celor două chestiuni să fie alocat proiectelor şi muncii de activist. Ionuţ – oengist cu 7 ani vechime – ar vrea ca lucrurile să fie cât mai clar separate. Fără telefoane de serviciu după ora opt seara sau în weekend şi fără discuţii (şedinţe, brainstorminguri, confesiuni sau revelaţii etc.) care să dureze mai mult de jumătate de ceas.

Până în acest moment, nici Irina, nici Ionuţ nu a reuşit să-şi îndeplinească vreuna dintre fanteziile acestea. Fişa lor de pontaj arată în continuare că luna calendaristică, pentru ei, are cinci săptămâni, nu patru. Când lucrezi la foc continuu, indiferent de gratificaţii (materiale sau simbolice), este aproape imposibil să nu ajungi într-un moment de tensiune în cuplu. Doi tineri, acelaşi domeniu profesional, viziuni aparent diferite.

Nota redacţiei: din raţiuni stilistice şi de vară, i-am rugat pe Irina şi Ionuţ să-şi redea povestea respectând dinamica unei discuţii de pe Yahoo Messenger.

 

ionut: aşadar, de ce scriem noi acest text acum?
unde acum – duminică, ora 22:10
irina: ca să te dau în vileag
că ești un ticălos care nu mă lași să fiu ecaterina teodoroiu a Bucureștiului
haide, dă-mi una și zi-mi ca am voie să fiu ecaterina teodoriu 8 ore pe zi
ionut: 1. nu sunt de acord cu influenţele fizice (bătaia) asupra oamenilor
2. aş duce discuţia asta în zone mai sobre şi aplicate
eu sunt de părere că ai voie să fii ecaterina teodoroiu, 8 ore pe zi
te întreb: ai nevoie să fii 8 ore pe zi ecaterina teodoroiu?
irina: nu, că aproximativ 3 ore pe zi ar trebui sa ma ocup de birocratice și ganturi
că așa mă obligă fișa de post
dar află de la mine că și în alea 3 ore pe zi eu tot cu gândul în primărie sunt si răspund la n alte mailuri, în ascuns, pe subiect
ionut: da, dar fişa ta de post îţi asigură ţie banii de chirie
e corect să fii atât de “bleah” cu munca birocratică?
Bucureştiul ce îţi oferă la schimb?
irina: păi sunt două chestii
1. urlă hedonismul în mine – parcă e mai confortabil să fiu n categoria răsfățaților sorții și să fac fix ce imi place și îmi e mie confortabil
2. în termeni de rezultate imediate, pot să pun mâna efectiv pe rezultatele muncii mele când vine vorba de activism (știu clar unde și cum am influențat decizii și viața orașului). Dacă stau sa ma uit la teancul de hârtii, copii ale acestor hârtii și nenumărate formulare care ajung să zacă pe podeaua unei instituții d-aia de management de fonduri europene, parcă mă apucă deznădejdea
ionut: cumulând hedonismul şi rezultatele palpabile pe care le admiţi/declari, cum găseşti tu un telefon care sună la ceas de seară, cam pe la orele 22?
la capăt, o voce exaltată care fie a descoperit ceva mega-ilegal
fie vrea să-şi exprime nişte idei şi gânduri despre viaţă şi bucureşti
irina: îl găsesc fie vital, dacă discutăm despre prima varianta
fie oportun dacă discutăm despre varianta numărul 2
ionut: oportun pentru cine?
irina: tot ce e mega ilegal trebuie abordat din fașă
tot ce e despre viață și bucurești este ca o cafea bună pentru mine, ergo oportun pentru mine
ionut: chiar şi noaptea, când eşti în cercul tău intim, privat?
irina: păi cercul meu privat este condiționat de ce se întâmplă în afara lui
mi-ar fi tare urât în cercul meu intim, privat dacă s-ar demola Hala matache, spre exemplu
ionut: de acord, dar în acelaşi cerc privat tu ai probleme cu odihna şi sănătatea
bizar mi se pare că nu ajungi mai niciodată să rezolvi problemele private
din motive externe
irina: păi da, dar odihna e o chestiune care nu are telecomandă
tot timpul gândul toacă la chestiunile astea
deci e la fel de bine ca am interlocutor, vezi telefonul de la ora 10
și nu are legătura nici cu pasiunea..că doar nu poți să fii pasionat de mizerii
cât despre lista acelor probleme personale
care ajung cumva în locuri secundare în ierarhia priorităților mele
asta este pentru că nu sunt extrem de grave
când arde și arde, le rezolv
ionut: eu am dezvoltat în mintea mea o teorie despre cei ca tine
pe cât de faini sunteţi voi, plini de idei şi iniţiative mişto
în cele din urmă, sunteţi voi consumaţi mai mult din resursele mediului
pe care, de altfel, îl şi protejaţi într-o formă sau alta
exemplific: irina strănută şi nu poate sta în picioare
irina ignoră sau amână simptomele
trec o săptămână, două, irina se simte şi mai nasol, ba se trezeşte cu simptome suplimentare
ce face irina care nu mai poate salva bucureştiul? dă fuga la farmacie sau la doctor
acolo, cumpără produse şi servicii scumpe
mai grav, apelează la servicii şi produse care, într-un regim firesc de viaţă, nu ar fi necesare
irina, fără să vrea, mai pune o verigă în mecanismul industriei farmaceutice meschine
irina: nu știu să existe o legătura de cauzalitate directă între mine, cea care își bagă nasul în trebi care nu sunt neapărat ale mele, cu bolile
la fel răceam și când îmi sângera creierul încercând să învăț declinările la latină
și nimeni nu îmi plângea de dezvoltare durabilă
dacă eu am energie și dorința de a mă zvârcoli
e mai bine, cred eu, să ies în stradă decât să stau în fața xeroxului
ionut: hai să fiu mai direct: ce garanţie am eu, cetăţeanul nenorocit şi pasiv (de la xerox), că ceea ce faci tu este OK, din moment ce tu eşti victima unui dezechilibru flagrant între stilul de viaţă şi munca pe care o prestezi?
irina: nu sunt singură
sunt alții cu mine care sunt mult mai vigilenți, mult mai cunoscători în ale dreptului, urbanismului, etc
că nu suntem mulți ori suficienți este o problemă
însă suntem suficient de complementari în expertize încât să validăm orice suspiciune înainte de a ne avânta în lupte
ionut: chapeau
ionut: ai întors-o frumos
irina: cât despre asta cu hrănitul, o să inventez mitingu cu catering, așa poate vine mai mult popor
ionut: cum vă vedeţi voi, super-eroii urbani, peste 5 ani?
irina: aaa…simplu, fix în același loc
nu e cu aspirații și optimisme
lucrurile trebuie supravegheat permanent
deci peste 5 ani, tot în sala de consiliu
și pe la alte comitete și comiții
întrebarea mea, domnule birocrat de fonduri structurale, cum te vezi tu peste 5 ani?
oare femeile a căror imagine trebuie să o îmbunătățești te vor desfăta în semn de recunoștință?
ionut: mulţumesc de condescendenţă
probabil, peste cinci ani, voi fi un profesionist în fonduri structurale
dacă prăvălia numită UE va mai funcţiona după regulile astea şi dacă eu nu sucombez în faţa xeroxului
aş vrea totuşi să evităm termenul birocrat lângă numele meu
irina: si cu ce ajută lumea faptul că tu ești expert?
cu ce le ajută pe femile discriminate?
ionut: le ajută în proporţie de 1%, de celelalte 99% se achită celelalte enşpe mii de proiecte dedicate acestei probleme
cu ce le ajută?
e prematur să fac estimări, este un program în fază incipientă
dar este un program care va permite noi şi noi actualizări, continuări
ca şi în cazul bucureştiului, problema discriminării femeilor este aici, este în foc continuu
irina: păi e minunat dacă ai răbdare până “intră în cinematografe” partea a 2-a
ionut: problema nu este cu răbdarea
vrem, nu vrem, peste 5 ani, şi tu şi eu vom trăi aceleaşi realităţi
cu un bucureşti cuprins de probleme, cu discriminarea de gen
diferenţa vine din altă parte
din calitatea oamenilor implicaţi în aceste bătălii
probabil eu voi fi proaspăt, odihnit, lucid
probabil tu nu vei fi în forma asta
pentru că, nu uita, discuţia a început de la cât de mult te sacrifici pentru o cauză
cât de mult renunţi la sănătate şi integritate fizică
pentru a atinge nobleţea
irina: băi, dar exagerăm când postulăm un sacrificiu
sacrificiu, cred eu, este atunci când ai senzația acută că faci ceva în dauna unui altceva
în ceea ce mă privește, sunt fericită în drum spre muncă
hmmmm…nu fericită, energică așa (a se citi versus letargică)
și mă întorc intrigată și planificând pentru a doua zi chestii
unde e sacrificiul?
nu sunt o fefeleagă a cauzelor urbane
ionut: mă rog, fie cum zici tu
dacă faci bilanţul ultimelor tale zile de vacanţă, ultimelor tale vizite la medic(i)
cu siguranţă vei vedea că este un sacrificiu
nu te frustrează?
irina: să zic mersi că nu lucrez la mină
ăla sacrificiu, nu fandoseala mea de oraș
mai e o chestie, extrem de importantă pentru mine – mandatul și / sau fișa de post
fac parte dintr-o organizație care are, printre obiectivele ei, monitorizarea instituţiilor și facilitarea unui act de bună guvernare
este cumva de datoria mea, în fața cetățenilor, să am grijă ca acest articol din actul constitutiv să fie acoperit
ONG-urile, înainte de a avea angajați, au o misiune
eu așa consider și la asta mă închin!
ionut: mă simt obligat să închid şi eu într-o notă puternică
faptul că am ales să lucrez lângă xerox, lângă zeci de dosare şi hârţoage, nu mă îndepărtează de misiunea organizaţiei din care fac parte
dimpotrivă, este o măsură a preformanţei pe care organizaţia asta a atins-o
eu sunt un cetăţean care nu vrea să uite că dincolo de birou nu există doar un pat
greşesc constant pentru că, de cele mai multe ori, nu mai fac nimic altceva între cele două
eu vreau să mă schimb pentru că, peste cinci ani, vreau să fiu un individ eficient şi experimentat
nu un personaj mereu agitat, dependent de telefon
eu mă salvez pe mine
nu Bucureştiul, nu omenirea
eu sunt Bucureştiul, eu sunt omenirea
irina: păi copii tăi nu au nevoie și ei de București?
tu rămâi cu istoria
eu rămân în stradă
ionut: păi hai să facem copii!

Foto: Flickr / Jimmy Prescott


5 comentarii

  1. Dedicare de aceasta factura, cu modificariile cotextuale sunt de gasit, incepand co revolutia franceza, trecand prin marxism – leninism – stalinism – nazism, si in zilele noastre, tehnocratii, mai tineri sau mai putin tineri. Singura ,,enigma,, ramane ptr. mine, calitatea progeniturilor, daca timpul, masurat, al actului sexual neprotejat este agreat de ambele parti. Serios, in masura reflectari reale, este starea de sanatate, in primul rand a irinei, dar semnale negative pot fi si la ionut, problema de detectie. Toate cele de bine, si ATENTIE, la resursele psihice, acestea nu sunt recuperabile, cornel.

  2. Dragii mei,

    aveti nevoie urgent de o vacanta.Duceti-va in munti, de preferinta in Fagarasi. imprumutati un cort si 2 rucsace daca n-aveti deja si stati acolo o saptamana, sa va puneti pe voi in ordine.

    Si vedeti filmul idiocracy. concluzia scenariului ar fi: cu cat sunt oamenii mai inteligenti, cu atat fac mai putin sex, implicit copii. asa ca vorba lui ionut, haideti sa faceti copii. nu la xerox.

    daca aveti nevoie de ajutor pt planificarea excursiei, redactia va poate da adresa mea de e-mail.

    p.s. rog redactia sa nu cenzureze umila mea opinie. poate ajuta repopularea Romaniei cu o generatie inteligenta.

    Best,

    Ciprian

  3. don’soara aia care cica nu are nici 30 arata mai batrana de 50! :). suntem datori in primul rand sa fim fericiti, sa ne facem fericiti pe noi. prin prorpiuol nostru echilibru aducem echilibru si in jurul nostru. si inca ceva: nu are importanta ca domeniul lor de activitate este ong-ul. ei tot workoholici sunt. trist.

Leave A Reply