Viaţa fără risipă: povestea româncei care a înfiinţat Zero Waste Japan

Cu două luni în urmă, vă invitam să citiţi, pe TOTB, o scurtă mărturie a unei tinere din New York care spunea că, de doi ani, îşi trăieşte viaţa fără să mai genereze gunoi: viaţa pe “zero waste”. Povestea a fost foarte citită, dar a şi stârnit multe comentarii, întrebări, chiar şi confuzii, fenomenul fiind unul nou pentru România. Aşa că astăzi, cu ajutorul unei tinere românce din Japonia, încercăm să aflăm mai multe despre ce înseamnă, de fapt, viaţa fără deşeuri.

de Camelia Jula

Bianca este originară din Constanţa, dar acum locuieşte lângă Tokyo şi este iniţiatoarea proiectului Zero Waste Japan. Vorbeşte cu multă pasiune despre acest stil de viaţă şi despre cum a ajuns să-l adopte, despre cum se aplică în practică şi despre ce am putea face, fiecare dintre noi, pentru a genera mai puţin gunoi. Ţinta ei? Să dezvolte mişcarea “zero waste” în Japonia şi să ajute la promovarea şi dezvoltarea ei în întreaga lume.

“Salut, eu sunt Bianca şi sunt fondatoarea Zero Waste Japan. Am creat acest site pentru a urmări dezvoltarea mişcării Zero Waste în Japonia. M-am născut în România, dar în prezent locuiesc în Japonia şi visez să ajung să trăiesc în Vancouver, Canada. Sunt absolventă de Psihologie, lucrez ca profesoară de limba engleză şi sunt însărcinată cu primul meu copil”. Astfel îşi începe Bianca Yamaguchi (26 de ani) prezentarea pe site-ul pe care l-a creat pentru încurajarea unui stil de viaţă fără risipă şi pe care l-a lansat în luna noimebrie a anului trecut. Bianca (Ghiţescu) Yamaguchi locuieşte într-un orăşel de lângă Tokyo; a ajuns în Japonia acum trei ani, printr-un internship (“datorită unor români cu inimă mare”, precizează tânăra); dragostea – şi de Japonia –  a făcut-o să rămână acolo, fiind, în prezent, căsătorită cu un cetăţean japonez. “Primul nostru copil cu ochi de orez se va naşte în martie, anul acesta”, zâmbeşte Bianca. Până acum, în Japonia a lucrat în marketing, unde câştiga destul de bine. “Dar nu am putut să suport ideea că nu aduc nicio valoare reală societăţii şi m-am reprofilat. Acum sunt profesoară de limba engleză pentru copii şi îmi place la nebunie!”.

De ce Japonia? “Mereu am avut o afinitate faţă de tot ce este nou şi diferit, iar citind opererele lui James Clavell am descoperit fascinanta lume a ţării samurailor şi gheişelor. Din păcate, însă, nu prea se găsesc nici samurai, nici gheişe în modernul şi tehnologizatul Tokyo… Aşadar, am venit în Japonia pe jumătate din curiozitate, pe jumătate pentru că am vrut să devin un om „mare”, să-mi fac părinţii mândri şi să le ofer şi lor o viaţă mai bună. Sincer, deşi îmi place Japonia mult de tot, inima îmi va rămâne veşnic în România. Venind aici, am înţeles pentru prima dată ce înseamnă puterea iubirii părinteşti şi a prieteniei adevărate. Simt continuu pe pielea mea cât este de adevărată zicala că toată averea din lume nu poate înlocui dragostea familiei şi a prietenilor! Iar Zero Waste face chiar asta – îţi înlocuieşte dorinţa de a avea mai mult cu cea de a iubi şi a fi iubit. Mi-ar plăcea ca oamenii să devină conştienţi că, oricât de multe bunuri deţii, nu vei fi niciodată la fel de satsifăcut precum dacă ai avea mai multe relaţii de calitate cu semenii tai şi ai trăi în armonie cu mediul”, consideră Bianca (pe care o vedeţi în fotografia de mai jos).

Despre conceptul “zero waste” a aflat acum doi ani, prin povestea unei franţuzoaice, emigrată în SUA, Bea Johnson, dar a realizat că, de fapt, acesta făcuse, oarecum, parte din ea dintotdeauna. “Da, m-am născut la oraş, în Constanţa, dar îmi petreceam verile la bunici, la ţară. Acolo mi-am format, probabil, dorinţa de a fi aproape de natură, de a-mi asculta instinctele, de a folosi tot ce am la îndemână, într-un mod creativ şi, mai ales, de a nu risipi nimic. Când am ajuns în Japonia, o ţară putermic influenţată de consumerism, am început să simt durerea risipei. Într-un singur an mi-am umplut casa cu tot felul de mărunţişuri, de la ambalaje drăguţe de ciocolată până la cutii de pantofi, pentru că mi-era foarte greu să le arunc. Soţul meu începuse să-mi arunce puţin câte puţin din lucruri, în secret. Realizând că nu fac decât să adun gunoi, m-am simţit foarte prost. M-am conformat şi am aruncat tot ce nu foloseam şi m-am hotărât să folosesc sau să cumpăr doar strictul necesar”, rememorează Bianca. Însă, mai spune ea, sentimentul amar de risipă nu a încetat să o bântuie: “Nu puteam să arunc o sticlă de plastic la gunoi fără să mă simt prost, ştiind câtă muncă a fost depusă pentru crearea sa, câte resurse au fost risipite pentru a o fabrica, doar ca eu să o arunc de îndată ce am golit conţinutul. Şi, apoi, câtă muncă va fi depusă ca să mă ajute să mă descotorosesc de ea, câtă poluare rezulta din acest mic gest al meu…”.

Întâmplător, pe Facebook, a dat de un material video despre Bea Johnson, de origine franceză, dar emigrantă în SUA, care trăia o viaţă “zero waste”. “Atunci parcă m-a lovit fulgerul. Evrika!, mi-am zis. Asta este!! Nu am eu nicio problemă! Sistemul este defect. Vina pe care o simt este perfect naturală! Am în mine acest spirit Zero Waste pe care şi Bea îl are, doar că, până acum, nu l-am putut numi, nu l-am putut exprima în cuvinte! A fost prima dată când am început să studiez cu atenţie fenomenul, să-l cercetez online şi să încerc să-l aplic. Asta se întâmpla acum doi ani. De atunci, sunt într-un continuu proces de descoperire, teoretizare şi cristalizare a acestui concept. Astfel a luat naştere şi website-ul www.zerowastejapan.com, la care, din păcate, muncesc singură, pentru că mi-e greu să găsesc persoane care să aplice conceptul în Japonia. Nu prea este cunoscut de publicul larg, lucru pe care încerc să-l schimb”, mărturiseşte Bianca.

Ce înseamnă, de fapt, “zero waste”? O definiţie putem găsi pe Wikipedia sau pe site-ul Alianţei Internaţionale Zero Waste. Însă, spune Bianca, fenomenul nu a fost studiat îndeajuns pentru adoptarea unei definiţii unice, oficiale, astfel că fiecare persoană ori comunitate care adoptă conceptul trăieşte acest stil de viaţă în felul său, în funcţie de resursele şi de nevoile locale. “Eu definesc Zero Waste ca un stil de viaţă holistic, care influenţează toate aspectele din viaţa mea, eliminând risipa (= tot ce nu aduce valoare) de pe toate nivelele şi înlocuind-o cu activităţi ce aduc valoare şi respectă mediul, în acelaşi timp. Acest stil de viaţă se bazează pe o mentalitate care are la bază zece reguli. Eu numesc aceste reguli „Decalogul Zero Waste”. Ele sunt: Refuză. Redu. Înlocuieşte. Refoloseşte. Socializează. Împrumută. Repară. Fă îngrăşământ. Reciclează. Reproiectează. Dacă aceste reguli sunt aplicate tot timpul, se va elimina tot ceea ce este non-valoare (inclusiv gunoiul) şi viaţa de zi cu zi va fi mai eficientă şi mai satisfăcătoare, din punct de vedere material, dar în special va aduce mai multă satisfacţie emoţională, fără să aducă prejudicii mediului. Zero Waste este un stil de viaţă sustenabil, în fond”, explică Bianca.

Iată cum sună, mai pe larg explicat, decalogul Zero Waste:

1) Refuză. “Refuză tot ce nu ai nevoie şi nu aduce valoare în viaţa ta: de exemplu, pliante şi fluturaşi, pixuri primite cadou la înscrierea la nu-ştiu-ce serviciu, sacoşele electorale etc. Personal, am mers până la extrema de a refuza cadouri care ştiu că vor sfârşi în coşul de gunoi, cu riscul de a fi considerată lipsită de respect. Dar a fost în regulă, pentru că, odată ce le-am explicat, au fost plăcut impresionaţi şi mi-au promis că data viitoare îmi vor da un cadou mai potrivit 🙂 Nerecomandat, însă, cadourilor de la soacră!”, se amuză Bianca.

2) Redu. “Redu la strictul necesar numărul de obiecte pe care le detii. Cu cât deţii mai puţine lucruri, cu atât ai mai puţine griji. O casă minimalistă se curăţă uşor, se menţine la fel de uşor şi nu ocupă mult spaţiu! Această regulă are la bază alt concept modern, numit minimalism, care susţine că tot ce are nevoie omul ca să supravieţuiască ar încăpea într-o valiză. Din nefericire, valiza mea Zero Waste măsoară cât o cameră de 3x4m 🙂 Atenţie, a nu se înţelege că a reduce înseamnă a te întoarce la stadiul de trai în peşteră!”.

3) Înlocuieşte. “După ce am terminat procesul de reducere, urmează procesul de înlocuire a tot ce este de unică folosinţă, nerezistent în timp, tot ce nu este biodegradabil sau este dăunător; înlocuirea se face cu obiecte durabile, rezistente, biodegradabile şi nedăunătoare. De exemplu: înlocuind vasele de plastic cu cele ceramice, şerveţelele cu prosoape etc. O mare problemă o consider numărul alarmant de sticle de plastic pe care le cumpărăm. Of… unde sunt sucul la TEC, sticlele (de sticlă, nu PET-urile) de bere şi sifonul de altă dată!”.

4) Refoloseşte. “Refoloşeste tot ce şi-a pierdut funcţia iniţială. Ai manuale şcolare atât de vechi şi uzate, încât nici biblioteca locală nu ţi le mai primeşte? Nu-i nimic. Fă-ţi propria masă din ele! Sau fă-ţi un dulap. Cu fiecare obiect pe care erai pe cale să îl arunci se deschide o nouă uşă plină de posibilităţi. Fii creativ! De exemplu, probabil cel mai tare cadou primit de mine a fost de la mama – o poşetă realizată din paginile unei reviste de modă! E cât se poate de chic!”.

5) Socializează. “Schimbă atenţia de pe obiecte şi consumabile şi orientează-te spre oameni şi experienţe noi şi interesante. Dacă până acum shoppingul, jocurile pe calculator sau televizorul te făceau fericit(ă), încearcă să-ţi reorientezi atenţia spre experienţe bogate împreună cu familia sau prietenii”.

6) Împrumută. “Tot ce nu este folosit în mod regulat poate fi împrumutat sau închiriat. De ce aş cumpăra o bormaşină, dacă o folosesc o dată pe an, când o pot împrumuta de la vecinul, zugrav de meserie, într-o sâmbătă când el nu o foloseşte?”.

7) Repară. “Dacă s-a stricat ceva, nu trebuie aruncat şi cumpărat altceva nou în schimb. Ar trebui întâi ori reparat, ori trimis înapoi la compania-mamă pentru a fi înlocuit, ori dezasamblat astfel încât părţile să fie folosite la alt aparat”.

8) Fă îngrăşământ. “Tot ce este biodegradabil (inclusiv mâncare, lemn şi hârtie) poate fi pus de-o parte şi se poate face îngrăşământ, care poate fi ulterior folosit în agricultură. Nu arunca frunzele de la morcov, cotorul de la măr sau coaja de la cartofi! Pune-le frumos într-o găleată închisă ermetic (ca să nu iasă mirosul) şi trimite-o la sfârşit de lună la o cunoştinţă de la ţară sau la o fermă. Se numeşte „compost” 🙂

9) Reciclează. “Reciclatul în sine nu este o soluţie. Reciclatul nu este decât un alt proces care necesită multe resurse naturale şi aduce multă poluare. Dar când toate regulile de mai sus nu au putut fi aplicate, atunci reciclatul este ultima soluţie. Societatea actuală nu ne permite să aplicăm toate regulile de mai sus, aşa că, până vor fi puse la dispoziţie alte metode, putem să alegem răul cel mai mic şi să căutăm să reciclăm tot ce ne permite municipalitatea locală”.

10) Reproiectează. “Dacă eşti în poziţia de decizie asupra creării sau modificării unui produs, atunci acel produs ar trebui (re)gândit şi (re)proiectat astfel încât toate procesele prin care trece să facă parte dintr-un ciclu numit „bucla de producţie” (traducerea mea neoficiala a conceptului de „loop/circular production” sau „cradle-to-cradle”). Acest ciclu implică faptul că orice produs, de la naştere până la aruncare, va putea fi introdus înapoi în acelaşi ciclu de producţie. De exemplu: un calculator va fi creat din materiale care, chiar dacă se strică, vor putea fi refolosite la următoarea generaţie de calculatoare. Astfel, părţile calculatorului vor fi introduse înapoi în ciclu”.

Există o serie de confuzii când vine vorba de înţelegerea conceptului “zero waste” şi asta este natural, spune Bianca, pentru că oamenii nu înţeleg că “zero waste” nu este numai despre gunoi. “Nu gunoiul sau deşeurile sunt subiecte centrale. A nu genera niciun fel de gunoi nu este un scop, ci o urmare a acestui stil de viaţă. O mentalitate Zero Waste pleacă de la dorinţa de a nu face niciun fel de risipă – şi asta include nu doar gunoi. Risipa implică tot ce nu aduce valoare (sau tot ce este non-valoare), adica risipa de: timp, spaţiu, bani, mişcare, risipa emoţională, risipa de cuvinte etc. Zero Waste înseamnă să aduci valoare oricărui obiect şi oricărei acţiuni, fără a genera risipă sau poluare“, explică tânăra. Cu alte cuvinte, “zero waste” nu este o destinaţie finală, ci un “drum de urmat”. Într-adevăr, iniţial “zero waste” a plecat de la ideea de a nu arunca nimic fizic la gunoi. “Dar conceptul a evoluat atât de mult, încât vorbim de orice tip de risipă, nu doar de deşeuri menajere. Dacă societatea întreagă ar adera la conceptul acesta, atunci deşeurile, ca oricare alt tip de gunoi, vor dispărea din ecuaţie în mod natural. Însă, deocamdată, ca umanitate nu am ajuns la acel nivel. Totul trebuie să plece de la fiecare dintre noi, puţin câte puţin. Nimic nu se va schimba peste noapte”, spune Bianca, invitând pe oricine are întrebări sau ceva de spus ori de aflat despre ce înseamnă, de fapt, “viaţa pe zero waste” să intre în discuţie pe forumul oficial Zero Waste Japan.

Pentru Bianca, a-şi trăi viaţa după conceptul “zero waste” înseamnă să aibă grijă de ea, de familia ei şi de mediu. “Înseamnă să-mi asum responsabilitatea a ceea ce consum, a amprentei pe care o las pe Pământ. Înseamnă să trăiesc fiecare zi aducând mai multă valoare în jurul meu, decat pagubă. Înseamnă să nu trăiesc doar din inerţie, ci să simt cu adevărat că trăiesc, că fac parte din ceva măreţ”, mărturiseşte tânăra. Într-un secol al comodităţii, al “confortului urban”, suntem obişnuiţi să cumpărăm şi să consumăm, în numele modernităţii care, potrivit sloganurilor, ne face viaţa mai uşoară. “La oraş, nu mai spălam de mână decât sporadic, nu ne mai deplasăm cu căruţe, nu mai suntem nevoiţi să ne tăiem singuri porcii, totul poate fi cumpărat, consumat rapid şi aruncat fără bătaie de cap. Dar cu ce preţ? Cu preţul distrugerii mediului, a sănătăţii psihice şi fizice (proprii şi a celor dragi). Există, oare, metode prin care putem avea parte de confort maxim, fără să distrugem nimic? Da. Una din aceste metode se numeşte „Zero Waste”. E timpul să ne întoarcem la bază, să ne reconsiderăm acţiunile şi efectele lor asupra vieţii noastre ca umanitate. Doar astfel cred că putem să ducem o viaţă fericită”, crede iniţiatoarea Zero Waste Japan.

Cum aplică Bianca, în viaţa ei şi a familiei ei, de zi cu zi, conceptul “zero waste”? “Mi-am format propriul set de reguli, decalogul de mai sus, pe care mă străduiesc să le aplic tot timpul. La început, nu mi-a fost uşor să-mi schimb obiceiurile. Am încălcat şi continui să încalc unele dintre reguli pentru că, din nefericire, Japonia nu îmi dă posibilitatea să le aplic 100%. Societatea de aici este atât de puternic concentrată pe consumerism, încât majoritatea nici nu mai ştiu ce îi face de fapt fericiţi. Trăiesc într-o viteză alarmantă, muncind mult, consumând şi mai mult şi neputând crea relaţii umane calitative şi de durată, nici în familie şi nici în grupul de prieteni. Asta explica rata alarmantă de sinucideri de aici (30.000 de oameni anual) şi numărul în continuă scădere de căsătorii şi de naşteri”, explică Bianca. Spre deosebire de Japonia, în România lucrurile (încă) stau altfel, crede tânăra. “Românul încă pune mai mare valoare pe familie decât pe bunuri deţinute. Încă există prietenii de lungă durată. Românul încă îşi mai repară singur un scaun. Încă mai împrumută o unealtă de la vecinul. Încă mai iese la o plimbare în parc cu familia, mai face un home-party. Încă îşi mai face singur mâncarea, mai merge la cumpărături la piaţă, mai cumpără de la ţărani. România este într-o poziţie mult mai bună de a trăi „Zero Waste” decât Japonia sau alte ţări civilizate”, consideră Bianca.

“Dacă blamăm sistemul, nu se va schimba nimic. Dacă dăm vina pe faptul că nu ne sunt puse la dispoziţie alternative sănătoase (şi ieftine), nu putem face nimic. Fiecare dintre noi ştie bine că unele acţiuni sunt dăunătoare (pentru sănătate şi mediu). Important este dacă alegi să faci acum alegerea sănătoasă sau dacă alegi să fii ignorant, să trăieşti din inerţie”.

Pentru prietenii din Japonia, stilul de viaţă al Biancăi este nou, prea puţin cunoscut. “Unii dintre ei sunt, din păcate, ca majoritatea japonezilor, mult prea dependenţi de sistemul lor complex de reciclare şi sunt atât de ocupaţi muncind mult, încât nu au timp să-şi revizuiască propriile acţiuni. Sunt foarte protectori în ceea ce priveşte actualul lor stil de viaţă. Dar nu mă las bătută! Dacă ei nu pot, nici alţii ca ei nu vor putea. Sunt conştientă de cât de multă muncă trebuie să depun ca să schimb mentalitatea generală. De aceea, deşi în curând voi fi o proaspătă mămică ocupată, voi continua să încerc să schimb câte puţin societatea în care mă aflu. Sunt în proces de traducere în limba japoneză a site-ului şi de a deschide primul magazin Zero Waste din Japonia. Deocamdată sunt singură în această luptă. În curând, sper să pot crea o comunitate Zero Waste chiar dacă societatea actuală îmi dă bătăi de cap”, râde Bianca. De renunţat, nu va renunţa: Zero Waste este misiunea vieţii ei. Şi, încet – încet, câştigă teren. “Am reuşit să conving patiseria din cartier să nu mai ofere fiecare prăjiturică în cutii de carton, ci să le împacheteze în stil românesc, în hârtie reciclată! A făcut deja atâta profit, de când a eliminat acest obicei, încât a reuşit să plătească studiile universitare pentru unul dintre fiii săi”.

Fenomenul “zero waste” este o componentă a activităţilor municipalităţii oraşului Vancouver din Canada: comunitatea de acolo colaborează cu autorităţile locale în mod direct pentru ca stilul acesta de viaţă să prindă rădăcini adânci. În SUA, în California există sisteme similare (San Francisco, spre exemplu). Japonia are şi ea un model: insula Kamikatsu, numită “oraşul zero waste”, “pentru că populaţia de acolo trăieşte în proporţie de 100% fără să risipească nimic”. Fenomenul mai este prezent în comunităţi din India, Noua Zeelandă, Singapore, dar şi în ţări precum Marea Britanie, Italia, Germania, din spaţiul european. “Ştiaţi că şi în România există un centru Zero Waste? Ba chiar oraşul Sibiu a aplicat câteva principii Zero Waste în trecut, devenind celebru în comunitatea internaţională Zero Waste”, dezvăluie Bianca. În opinia ei, după ce a studiat de atâta vreme fenomenul şi aplică acest concept, a adopta o viaţă “zero waste” nu implică schimbări majore sau acţiuni speciale. “Necesită doar o serie de decizii şi de obiceiuri sănătoase. Dacă fiecare din noi ar putea aplica puţin câte puţin regulile Zero Waste (fără să facă mari schimbări sau sacrificii majore), viaţa noastră s-ar îmbunătăţi fără îndoială! Iar mediul va suferi mai puţin”, accentuează tânăra.

Ce paşi ar putea urma fiecare dintre noi pentru a deveni (mai mult sau mai puţin) un adept al stilului de viaţă “zero waste”? “În primul rând, informarea. Internetul este plin de idei şi exemple. Apoi, luarea unei decizii: viaţa pe zero waste sau trăiesc în continuare în ignoranţă, din inerţie? Aleg să pun mai mare valoare pe relaţiile interumane şi experienţele bogate ori să alerg în continuare spre consumerism şi bogăţii materiale? Al treilea pas este aplicarea regulilor şi crearea unor obiceiuri sănătoase. Nimic exagerat, la început, doar cu puţină atenţie. Apoi, totul va deveni rutină. Beneficiile nu vor veni imediat, ele se vor vedea pe termen lung, aşa că nu recomand a avea mari aşteptări la început”, avertizează Bianca. Ea însăşi admite că viaţa ei nu s-a schimbat “dramatic”, dar acum, privind în urmă, vede beneficiile pe toate planurile. “Sunt mai puţin dependentă de obiece materiale. Petrec puţin timp bătându-mi capul cu idei de genul “cum să fac bani pentru a-mi cumpăra nu-ştiu-ce” şi petrec mai mult timp cu familia şi prietenii, în experienţe interesante şi bogate emoţional, fără consum de mulţi bani. Sunt mai activă, mănânc mai sănătos, trăiesc într-un mediu (acasă şi la locul de muncă) ce nu necesită mult timp pentru a fi întreţinut şi organizat. Am mai mult timp liber, pe care îl petrec cunoscând oameni noi şi interesanţi, care-mi îmbogăţesc viaţa mai mult decât dacă aş fi fost la cumpărături. Cel mai important, sunt mai fericită!”, mărturiseşte Bianca.

Site-ul pe care l-a creat, Zero Waste Japan, s-a născut pentru că ea are încredere în acest concept şi are încredere că, “dacă 1% din populaţia planetei ar adopta măcar o parte din obiceiurile Zero Waste, vom avea parte de oameni mai stabili emoţional şi mai fericiţi, de o planetă mai curată, vom putea proteja resursele naturale, fără să sacrificăm luxul modernităţii. Am încredere că mentalitatea Zero Waste va ajuta oamenii să îşi creeze obiceiuri sănătoase, care îi vor ajuta să fie mai eficienţi şi mai satisfăcuţi în viaţa de zi cu zi. În plus, cred că a venit timpul: timpul să ne întoarcem spatele la consumerism, la nevoia de a avea cât mai mult şi mai bun, de a crede că a face mai mulţi bani ne va da mai mult timp să ne bucurăm de viaţă, mai multă libertate să facem ce ne place… A venit timpul să ne întoarcem la bază, la umanism, la o viaţă mai aproape de natură”. Între toate eforturile depuse până acum pentru misiunea ei, Bianca spune că lucrul cel mai dificil este (“şi probabil va fi mult timp de-acum încolo”) să convingă oamenii că viaţa “zero waste” nu este un ideal imposibil de atins. “Nu este doar o modă verde. Nu este costisitor, nu implică sacrificii sau schimbări majore! Zero Waste înseamnă doar adoptarea unor obiceiuri sănătoase care îmbunătăţesc viaţa pe atâtea planuri”, spune tânăra.

Îmbucurător este faptul că numărul adepţilor acestui curent, fenomen, stil de viaţă, cum vreţi să îi spuneţi, este în creştere. Motivul? “Zero Waste nu este, de fapt, un concept atât de străin, ci doar o îmbinare armonioasă a altor concepte, deja cunoscute, precum eco, organic, minimalist, sustenabil şi altele. Numărul adepţilor va creşte pentru că tot mai mulţi oameni realizează că acest consumerism care ne spală minţile nu face altceva decât să ne sărăcească financiar şi emoţional şi să polueze. Valul Zero Waste este inevitabil. Deşi acum este străin românilor, va deveni standard (să sperăm că în timpul acestei generaţii!). Dar, deocamdată, generaţia noastră nu cred că va simţi diferenţa, pentru că încă avem resurse în abundenţă şi putere de cumpărare. Atâta timp cât ne permitem să consumăm, ne permitem să risipim. E mult mai uşor să ignorăm, decât să ne schimbăm obiceiurile şi să devenim mai responsabili”, constată cu tristeţe Bianca. Şi ne îndeamnă să reflectăm asupra următorului lucru: “Sunteţi de acord, cred, că dacă, dintr-o dată, ar dispărea toate insectele din lume, viaţa de pe planetă va dispărea complet în câţiva ani. În schimb, dacă oamenii ar dispărea, viaţa pe planetă ar înflori! Cum te simţi ştiind că eşti mai puţin indispensabil decât o râmă?”.

Animaţie main: Bianca Yamaguchi

Mai multe detalii despre conceptul Zero Waste, pe Zero Waste Japan sau pe Zero Waste International Alliance.

Puteţi citi şi:

Din acest an, România pune în aplicare strategia de reducere a risipei alimentare

Risipa de hrană: Experienţa americană versus satul românesc

Viaţa pe “zero waste”: povestea unei tinere care nu mai generează gunoi de doi ani