Viața dublă a unui om obișnuit

11

“Oficial, pierd timpul într-o şcoală prăfuită de provincie ca profesor de geografie. Neoficial, visez la călătorii de-a lungul şi de-a latul Pământului…”, scrie Răzvan Chirac (38) pe unul dintre blogurile personale. Câștigă însă clipe prețioase din viața sa ca publicist, fotograf și desenator. A fost redactorul șef al ziarului “Sensul râmnicean” din 2006 până în aprilie anul acesta, când și-a dat demisia. Are însă satisfacția că orașul său, Râmnicu Sărat, are acum autobuze noi în locul unor “epave ruginite”, în urma unei campanii făcute de ziarul amintit. În scris sau prin fotografie, încearcă să pună în lumină unele aspecte ale urbei, dar și locuri unde “nu poate ajunge lumea civilizată”. N-ar da o sută de posesori de diplomă universitară pe un mocan din creierii munţilor ori din Ţara Făgăraşului.

de Camelia Moga

Răzvan Chirac are trei cărţi publicate – „Călători pe valea Râmnicului” (2005), „Râmnicu Sărat – itinerar subiectiv” (2008), „Râmnicu Sărat – ghid turistic” (2010).  Colaborează, în prezent, la „Opinia”, „Muntenia” (Buzău), „Monitorul de Vrancea”. Din 2010, este vicepreşedinte al Asociaţiei „Plai râmnicean”.

Povești despre călătoriile sale, fotografii care vorbesc dincolo de cuvinte, caricaturi sau articole despre plusurile și minusurile urbei natale și ale vremurilor în care trăim – toate se regăsesc pe cele trei bloguri personale – aici, aici şi aici.

Cum ați descrie în puține cuvinte omul, profesorul și artistul Răzvan Chirac?

Sunt un maniac al amintirilor, un defazat sentimental şi un paseist incurabil. Detest sincer pragmatismul. Pot spune, fără să exagerez cred, că m-am născut demodat ori prea târziu. Sunt un inadaptat cu memoria în rol de frână, fenomen specific „racilor”. Iubesc munţii, marea, satele izolate cu oameni puţini şi drumuri proaste unde nu poate ajunge lumea „civilizată”. Nu dau o sută de posesori de diplomă universitară pe un mocan din creierii munţilor ori din Ţara Făgăraşului. Simt că-mi aparţin în întregime atunci când rătăcesc de unul singur pe o potecă pustie, în munţi. Artist nu mă consider.

Cum și când ați descoperit pasiunea pentru geografie, apoi plăcerea de a scrie și de a desena?

Pasiunea pentru geografie mi-a insuflat-o profesorul din şcoala generală, un tip nostim care ne făcea să reţinem lecţia cu uşurinţă. Plăcerea de a scrie a venit niţel mai târziu, când am încercat să descriu locurile pe unde am trecut, iar desenul este – cred – cea mai veche pasiune.

Cum se completează ele în viața dvs.?

Desenul completează geografia. Un bun geograf trebuie să poată să deseneze o schiţă pe tablă sau să facă un crochiu pe teren. Descrierea geografică este dificilă („călcâiul lui Ahile”, spunea S. Mehedinţi), dar cu puţin exerciţiu poţi scoate un text mulţumitor. Totul e să nu practici „beţia de cuvinte”, adică să încarci textul cu adjective inutile.

Ce desenați? Ați făcut aceste lucrări publice pe undeva?

Îmi place desenul satiric. Câţiva ani am făcut caricatură de presă la ziarul local, prilej cu care am deranjat unele persoane sus-puse care n-au ezitat să-mi dea telefoane de ameninţare. Am avut un vernisaj de caricatură în urmă cu câţiva ani la Casa de Cultură.

Sunteți o persoană activă și vocală, cel puțin prin blogurile pe care le aveți și publicațiile pentru care scrieți, în ceea ce privește semnalarea unor probleme majore ale orașului în care trăiți, dar și referitor la promovarea potențialului istoric și cultural al acestuia. Aveți satisfacția unui lucru îmbunătățit în urma unor demersuri pe care le-ați făcut ?

Nesurprinzător într-o ţară ca România, aprecierile vin de regulă din partea unor necunoscuţi, străini de oraş, ba chiar oameni din străinătate. Sunt desigur şi localnici care mă încurajează în demersul meu de a scoate la lumină unele aspecte necunoscute ale urbei. În perioada în care am fost redactor-şef la ziarul local am fost sprijinit de autorităţi şi am primit destule semne de simpatie din partea concitadinilor. Am satisfacţia că am îndreptat unele lucruri strâmbe.

Câteva exemple…

Păi, mi-aduc aminte că-n urmă cu cinci ani, râmnicenii foloseau pentru transportul în comun nişte epave ruginite. În iarna lui 2006 am început în ziarul local o campanie care urmărea să îmbunătăţească acest aspect. La scurt timp, administraţia locală a achiziţionat autobuze noi. Deci, iată un exemplu.

Ați cunoscut oameni cu pasiuni similare cu ale dvs. care, făcând ce le place, contribuie, într-un fel, la promovarea, descoperirea unor valori sau frumuseți naționale mai mult sau mai puțin cunoscute, în pofida contextului general care nu este tocmai prielnic și motivant?

Sigur. Şi aici aduc un omagiu tagmei din care fac parte, întrucât cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt profesori. Oameni cu resurse financiare modeste, dar cu imense resurse sufleteşti. Oameni pe care nu i-aş da pe nimic în lume. Oameni care, cu o Dacie de-acum 30 de ani, străbat drumurile rupte ale ţinutului în căutarea peisajelor, mocanilor, obiceiurilor, legendelor, comorilor chiar. Mi-e ciudă pe unii potentaţi care dispun de maşini de teren, dar care nu le folosesc decât să se dea cu ele prin oraş, în loc să contribuie la cercetarea meleagurilor româneşti.

În România, Facultatea de Geografie nu mai este, de ani buni, printre preferințele tinerilor studenți. Mulți nu-și mai ascultă sufletul sau talentul, ci îmbrățișează unele domenii doar pentru că sunt mai căutate pe piața muncii. Ca profesor de geografie, cum și în ce condiții vedeți o reînsuflețire a acestui domeniu printre cei tineri?

Din câte ştiu, concurenţa este deosebit de mare la facultăţile de geografie. Alta este problema şi anume aceea că dintre candidaţii la admitere (deşi, acum nu se mai susţine examen de admitere), prea puţini vin la geografie din pasiune. Reînsufleţirea geografiei într-o ţară ca a noastră e greu de făcut pentru că singura geografie care se lipeşte de suflet e cea pe care cercetătorul o descoperă singur pe teren. Cum românii sunt prea săraci ca să poată călători măcar în România, concluzia e că trăim într-o ţară „străină”, pe care n-o cunoaştem. Din păcate, pentru cei mai multe dintre noi, istoria şi geografia patriei sunt două noţiuni abstracte. Trist este că nici nu ne interesează să aflăm mai multe. Ne place să trăim în ignoranţă, visând la traiul pe alte meridiane.

Am fost de curând într-un sat de la poalele Munţilor Vrancei, aflat la numai 60 km de oraş. M-am încărcat de energie. Oameni sinceri, care confecţionează costume ca acelea de acum o sută de ani, copii sfioşi şi rezistenţi, femei care încondeiază ouă, case arhaice… Ei bine, toate acestea sunt străine orăşenilor, care în weekend preferă să iasă la plimbare la mall. Cum spuneam, e aproape imposibil să-i scoţi din mall şi să-i determini să vadă oameni care păstrează virtuţile străvechi. Am elevi cărora, când le vorbesc despre etnografia locală, mă iau drept anacronic. N-am ce le face decât să-i las să-şi cultive mai departe ignoranţa.

Ați coordonat anul trecut un proiect finanțat cu bani europeni. Cât a durat și cu ce scop l-ați făcut?

Proiectul „Micul Jurnalist” a durat din mai până în decembrie anul trecut şi s-a desfăşurat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune. A urmărit deprinderea ABC-ului gazetăresc de către adolescenţii implicaţi: cum se scrie o ştire, virtuţile textului jurnalistic, tipuri de discurs jurnalistic, genuri de teren etc.

Ați avut elevi cărora le-ați insuflat pasiunea pentru natură, pentru adevăruri pe care geografia le poate revela, dincolo de ce se află în cărți? Dacă da, cum ați reușit să faceți asta?

Geografia se deprinde pe teren, aşa că elevii care mă însoţesc în drumeţii sunt probabil cei mai câştigaţi. În afară de geografie încerc să-i învăţ câte ceva din tainele fotografiei. De asemenea, îmi place să-i deprind cu turismul durabil, să-i fac să se simtă responsabili faţă de mediul înconjurător. Respectul pentru bătrânii satelor nu trebuie să lipsească din echipa lui Răzvan Chirac.

Prin ce ar putea surprinde plăcut ochiul și sufletul turistului care i-ar păși în “intimitate” Râmnicu Sărat?

Presupunând că vreun turist ar nimeri în oraşul nostru, ceea ce este aproape imposibil, n-ar prea avea ce face pentru că „atracţiile” sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire. Vechea mănăstire de pe vremea lui Brâncoveanu şi penitenciarul politic de tristă amintire, deosebit de valoroase de altfel, lipsesc de pe harta turistică. Nu e cazul să spunem aici motivele. E soarta multor monumente de la noi. Există totuşi câteva „insule”, câteva străzi cu case vechi, unde timpul curge încet, oferindu-ţi răgazul să priveşti, să vezi şi să judeci lumea de odinioară.

Va numărați printre cei care își iubesc și promovează locurile natale, chiar dacă nu ies din prima în evidență cu ceva remarcabil. Alții preferă să migreze către orașele mai mari, mai ofertante ca posibilități. Pe dvs. ce v-a determinat să alegeți liniștea unui oraș de provincie?

Chiar am citit de curând în „Dilema veche”, tema săptămânii – „Tinerii din provincie”. E o discuţie lungă aici. Nu ştiu dacă eu am ales oraşul sau el m-a ales pe mine. Aşa a fost să fie. Oricum, ca profesor de geografie în Bucureşti, de exemplu, aş fi murit de foame. Locul are şi plusuri şi minusuri. Ca oriunde în lumea asta. Totul este, cum se spune, să-ţi vezi de treabă, să faci ceva util, să-ţi urmezi drumul, să te regăseşti. Iar un oraş mic, cred eu, îţi oferă – într-o mai mare măsură decât un oraş mare – ocazia să te regăseşti.

Ce înseamnă pentru dvs. această regăsire, în ce se traduce ea?

Cred că un oraş mare te depersonalizează într-o oarecare măsură. Un oraş mic îţi oferă şansa de a petrece mai mult timp cu tine însuţi. Regăsirea – pentru mine – înseamnă să nu te îndepărtezi de icoana pe care o porţi în suflet despre tine, să nu te ratezi.

Foto: Răzvan Chirac

Tags:



11 comentarii

  1. Imi place sa ced ca ma numar printre prietenii lui Razvan si in aceasta calitate imi permit sa spun cateva lucruri. Spre deosebire de cliseele acestui tip de interviu, Razvan chiar este ceea ce spune. Un tip indragostit de tara sa, de traditiile si spiritualitatea ei autentice, de oamenii simpli si adevarati. Nu e numai un profesor de geografie, asa cum sustine el cu modestia caracteristica. E un cautator asiduu, chiar enervant de incapatanat uneori, al fragmentelor de frumos ascunse majoritatii ochilor ignoranti. El chiar crede cu tarie in ceea ce face, de aceea este de multe ori un ,,neinteles” de cei care nu-l cunosc. Il admir pentru indaratnicia sa de a se lupta cu morile de vant ale vremurilor noastre, de a nu renunta la principiile sale in promovarea frumosului in orice forma. In semn de respect, ma inclin, domnule Chirac, in fata muncii dvs.! Mult succes in continuare!

  2. Domnul profesor Chirac este un adevarat iubitor de locuri natale, de natura, fotografie si geografie..Mult respect din partea mea

    • @ Dibu Andreea

      Singurele locuri nenatale sunt alea in care nu s-a nascut nimeni. De aici intelegem ca domnul Razvan Chirac nu iubeste luna si nici soarele. Foarte urat din partea lui.

      In rest tin sa contribui si eu cu felicitarile mele pentru activitatile domnului Chirac.

  3. Un alt profesor on

    Felicitari domnule profesor !
    Din pacate, tot noi, truditorii intru apostolatul educatiei, suntem nevoiti sa ne multumim cu iluzii, doar cu iluzii in aceasta viata care merita sa fie traita.
    Sarbatorile pascale cu bucurie si cu lumina in suflet !

  4. Ce oras nu are un Razvan Theo Chirac, sa-si cumpere!Un om care si-a dozat eficient pasiunile cu permanenta in efort.Iar rezultatele se vad.Putini mai sunt oamenii care isi satisfac setea sufletului in defavoarea foametei de bani.Razvan Theo Chirac este unul dintre ei.

  5. “Viaţa dublă”? Răzvan are O viaţă şi o trăieşte frumos, cu pasiune. Ceea ce puţini români o mai fac. Atunci când în viaţa pe care o trăim, potenţăm pasiunile şi excludem compromisurile viaţa devine frumoasă.
    Bravo Răzvan! eşti printre puţinii râmniceni ce pot “ridica privirea” in faţa strămoşilor acestor meleaguri.

  6. ELIAN GHEORGHE BACILA URECHIATU on

    BRAVO MY OLD GENTELMEN.Visele pot deveni realitate atunci cand poti invinge frica de necunoscut.

  7. Si eu predau geografie…
    Si am aceleasi dureri ca ale lui Razvan. Am 43 de ani si nu sunt multumita de sistemul de invatamant din Romania

Reply To officeprof Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger