Viața de după birou poate avea culoare, joc şi pasiune

5

O mână de oameni simpli, dar talentaţi şi cu iniţiativă, au creat în primăvara lui 2011 un loc în care oricine poate învăţa pe oricine orice. Ştefana Popa (foto jos), fondatoarea proiectului, a deschis uşa podului ei, pe o stradă din Bucureşti, la numărul 107, şi a făurit un ‘Incubator’ unde cei care caută, dar nu ştiu cum să SE găsească, pot lăsa la intrare haosul, raţiunea, grijile şi nesiguranţele şi păşi cu încredere într-o lume unde timpul stă în loc, iar firescul, creativitatea, jocul, spontaneitatea şi umorul îţi sunt prieteni de nădejde.

de Camelia Moga

Incubator 107 a devenit pentru cunoscători locul unde meşteri experţi sau doar pasionaţi dau tonul pentru cursuri de dans, Tarot, Freerunnig, gătit, dicţie, jonglerie, cultură japoneză sau yoga. Echipa care duce pe umeri proiectul se implică voluntar, iar atelierele de lucru menite să dea culoare vieţii de după birou a participanţilor au uşile deschise pentru oricine are un talent, o pasiune şi o experienţă de viaţă şi vrea să le împărtăşească cu alţii. Cum s-a născut ideea Incubatorului şi cum s-a integrat el în peisajul bucureştean aflaţi în rândurile ce urmează.

Ştefana, tu eşti fondatoarea proiectului Incubator 107. Cum s-a născut ideea acestui proiect?

Ideea a venit după ce am terminat Facultatea de Teatru, regia mai exact și am rămas cu un gust amar – mi s-a părut că teatrul nu este suficient și că nu voi reuși niciodată să îi fac pe oameni să se deschidă și să se schimbe unii pe alții, așa cum speram. Ca orice student la teatru, vrei să faci lumea mai bună. Și mi-am dat eu seama într-o seară când am refuzat să merg la teatru că lucrul care ne motivează cel mai mult sunt propriile noastre pasiuni și modul cel mai simplu de a îl schimba pe cel de lângă noi este să îl înveți ceva – cum să spună noroc în germană, cum să facă un cocor din hârtie, cum să bată un pas de step. Lucruri simple, oameni simpli și un loc la îndemână. Am deschis ușa podului meu și am zis: păi năvăliți acum – hai să ne învățăm unii pe alții tot ce știm. Nu trebuie să avem multă experiență, doar un pic de curaj și generozitate, nu trebuie să fim acreditați, doar pasionați. Adică  oricine poate învăța pe oricine orice. Și asta s-a și întâmplat din aprilie și nu s-a mai oprit până acum.

Când l-ai lansat la apă şi cum a început el – cu ce idealuri, activităţi, vise, jocuri, meşteri şi meşterite?

Pe 27 martie am pus la cale prima deschidere, în care fiecare meșter și-a prezentat atelierul care urma să se desfășoare de-a lungul lunii și invitații au început să se înscrie. Am pornit cu meșteri care ne erau prieteni și ne-au ajutat prin atelierele lor să trasformăm incubatorul într-un loc cald și cu personalitate. Am renovat micuța cameră de deasupra mansardei care găzduiește meșteri din alte orașe și călători din alte țări, am redecorat baia și am desenat împreună pereții TROC-ului – locul unde poți aduce un obiect și lua altul la schimb. Am pornit cu modestie și nesiguranță – am zis că va fi un proiect de vară, un experiment de 5 luni și am testat în fiecare lună un nou mod de abordare, noi tehnici și instrumente ca să creștem cât mai sănătos. Dar mai ales am fost sinceri și am păstrat acest ton al sincerității în tot ce scriem, în tot ce facem și în tot ce visăm.

 

Cui vă adresaţi şi, mai ales, care este mesajul vostru pentru cei care ajung să calce pragul Incubatorului?

Ne adresăm oricui, indiferent de vârstă, naționalitate sau pasiune. Am pus la cale ateliere pentru copii și ateliere în limba engleză, ăsta a fost experimentul lunii noiembrie. Și a reușit. Mesajul nostru e mai mult o întrebare: „Care-i pasiunea ta?” Noi te ajutăm să o găsești sau să o împărtășești. Deseori nici nu știm mai multe unii despre alții, aflăm cu stupoare că unii sunt la liceu sau că nu știu cine a terminat de fapt Politehnica. E o lume în care tot ce contează e să-ți sclipească ochii la ceva ce vrei să înveți, sa ții limba între buze când te concentrezi și să zâmbești cu gura până la urechi când îți iese.

De ce vin oamenii la Incubator? Care sunt aşteptările, căutările lor?

Cred că inițial vin pentru că unui meșter i-a venit ideea creață să facă un atelier de chiromanție sau de auto-masaj sau de combinat parfumuri. Dar mai apoi vin pentru că noi am crescut împreună și s-a format o comunitate foarte, foarte deschisă – ajunge să vii la 3-4 ateliere și deja ești de-al nostru. E ceva ce circulă, un sentiment de bine, de bunătate, de binețe. Un alt motto de-al nostru este: „Pentru cei ce caută și nu știu cum să SE găsească”. La noi îți iei un timp pentru tine, un timp în care se oprește haosul, rațiunea, proiecțiile, temerile și nesiguranțele. E un loc în care dacă ai venit, te întorci. De asta am ajuns să locuim 3 la parter și sus încă vreo 3 din asociație. Asociația culturală Macaz, am uitat să spun, rușine să-mi fie.

 

 

Au fost printre ei persoane care şi-au descoperit adevărate vocaţii/talente participând la atelierele voastre?

Cu siguranță: toți cei care au venit la jonglerie și nu s-au mai putut lăsa. Am devenit o trupa – TRICTRUC107 și ne recunoști ușor – noi suntem ăia care merg cu mingiile de jonglat în geantă, care dacă ajung într-un club fac furori cu poiurile luminoase și care sunt geloși unii pe alții că a mai învățat unul ceva nou pe ascuns. Mai sunt Făuritorii care au început de la bijuterii de hârtie și au ajuns să decoreze camere, să facă pufi, mobilier din carton și veioze. Ne recunoști și mai ușor – dacă avem o hârtie în preajmă ți-o transformăm într-un cocor sau într-un cercel. Din țânțar armăsar, doar că în bine.

Cum faceţi selecţia celor care vor să vină să ofere din preaplinul lor şi altora – joc, veselie, talent, etc – din postura de “meşter”?

Nu facem. Singura condiție e să fii la fel de serios ca noi. Dacă ne-ai propus ceva, noi îți răspundem în maximum 24 de ore. Dacă ne păstrezi dialogul și urmezi pașii totul merge ca uns. Dacă nu ne răspunzi câteva săptămâni, pac ai ieșit din listă. În legătură cu atelierele avem o singura condiție – ca oamenii să învețe ceva ce pot aprofunda apoi acasă sau pot da mai departe. Noi ne bucurăm de fiecare propunere în parte. La noi vine Moș Niculae în fiecare zi.

 

 

Cum s-a integrat conceptul Incubatorului în peisajul bucureştean? Este el gustat de public, aţi reuşit să creaţi un trend, un stil de viaţă cu ce oferiţi acolo?

Cred ca experimentul a reușit. Din 3 în 3 luni ne-am setat noi dorințe – mai întâi ca meșterii să vină din proprie inițiativă, apoi să mergem pe la festivaluri, apoi să participăm în proiecte și evenimente, apoi să ajungem în institutii și școli, apoi să colaborăm cu companii. Și toate, rând pe rând, s-au întâmplat de la sine. Nu trebuia decât să ne dorim, că peste maximum o săptămână primeam un email de la cineva care aflase de noi și ne invita acolo unde ne doream să ajungem. Dar dincolo de asta sper că am făcut mai mult – sper că oamenii au realizat că nu e nevoie de o structură, ci că este vorba doar despre câtiva oameni care se învață unii pe alții chestii. Sper că noi nu umplem doar golul ăla penibil dintr-o discuție cu întrebarea salvatoare „Tu ai auzit de incubator107?”, ci că oamenii ajung să și facă lucruri, să se învețe unii pe alții să danseze, să gătească, să se uite la constelații. Sper să ne fi infiltrat nu numai formal, asta sper.

Care este împlinirea cea mai mare pe care ţi-o aduce acest proiect, prin ceea ce este, face şi trezeşte în cei care spun prezent la atelierele voastre?

Îmi place că mi-e casa plină. Îmi place că în fiecare lună cunosc oameni care fac lumea mai frumoasă. Îmi place că aici e ca o lume protejată în care nimeni nu se supără, în care nimeni nu se plictisește, în care suntem cu toții copii cuminți. E un sentiment incredibil când te uiți în jur și sunt numai oameni buni, e ca un fel de Arca lui Noe, în care fiecare știe să facă câte ceva și încetul cu încetul toți știm să facem de toate. E o senzație de familie.

 

 

Ca în orice proiect care lucrează cu oamenii, pentru oameni, sunt multe părţi frumoase, dar uneori pot să apară şi momente mai dificile. În cazul vostru, au existat asemenea momente? Ce leac aţi avut pentru ele?

E greu de fiecare dată când realizăm că un om drag din incubator nu a mai venit demult pe la noi, că nu mai are timp pentru noi sau pentru el însuși. A fost greu când la nocturna din noiembrie au venit foarte mulți oameni fără legătură cu incubatorul și ne-am simțit contropiți, așa că în decembrie s-a venit numai cu invitație. Și a fost o reuniune și o Sărbătoare cu colinde, cozonac și multe multe zâmbete. Dar cel mai greu a fost când am pierdut la un concurs pentru care ne-am zbătut o grămadă. Am venit acasă și am scris pe Facebook că am câștigat (o echipa, timp, răbdare, înțelepciune). Toți au crezut că am câștigat pe bune și a doua zi curgeau telefoanele. A fost oribil. Așa că am organizat un LOSER Party cu cele mai tari ateliere ever. Încercăm să facem haz de necaz, să nu ne înrăim, orice ar fi să nu ne demoralizăm și mai ales să nu ne-o luăm în cap.

Sunteţi foarte tineri toţi cei care puneţi umărul ca acest proiect să existe. E greu, e uşor să faci să funcţioneze un astfel de proiect? Cu ce background aţi venit fiecare? Altfel spus, ce ingrediente au fost necesare pentru ‘naşterea’ unui Incubator funcţional, vesel, petrecăreţ şi foarte divers?

Nu a fost deloc greu. Mie nu mi s-a părut niciodată greu. La început am fost 6, erau prieteni de-ai mei pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții în contexte mai mult sau mai puțin profesionale. Cu toții aveam ceva în comun – să facem! Vroiam să facem chestii. Cei mai mulți aveau background cultural sau pasiuni legate de dans sau teatru – că doar așa ne-am și întâlnit. Acum suntem tot vreo 6 care împingem proiectul înainte, deși suntem alți 6. Am înțeles că este un proiect fluid și lucrurile se redefinesc constant ca în orice proiect în care echipa se implică voluntar. Ideea e că nu îți trebuie prea mult ca să ridici în aer un incubator: răbdare, căldură și un pic de prezență de spirit. Păzea că la anul ne revărsăm peste hotarele capitalei spre Cluj, Iași și Timișoara!

 

 

 

 


5 comentarii

  1. Oameni frumosi care iti aduc ceva mai mult in viata si te fac sa simti ca traiesti. Sper sa va extindeti in toata tara si sa ii faceti pe oameni sa-si regaseasca pofta de viata.

  2. este o atmosfera incredibila acolo. o atmosfera care ramane cu tine si te face sa zambesti si dupa ce ai plecat. chiar si a doua zi la birou sau oriunde ai fi.
    atentie: recomandat calduros corporatistilor 😉
    de fapt oricui.

  3. Buna..numele meu este gabriela, sunt actrita si vreau sa ma alatur si eu voua..cum procedez?ce tb sa fac?va las un id de facebook?
    m aputeti gasi la id-ul;Scoala de teatru Corifeu..vreau sa vorbim, sa ma alatur voua.
    multumesc mult
    gabriela

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger