Verigheta anti-adulter ”gravează” mesaje direct pe deget

1

Inelul de căsătorie nu e întotdeauna o garanție a fidelității, atâta vreme cât poate fi oricând înlăturat – mai puțin în cazuri excepționale, când vi s-au umflat degetele. Un producător de bijuterii s-a gândit însă la o soluție ingenioasă pentru a elimina orice dubiu asupra statutului marital, în eventualitatea unei aventuri extraconjugale.

 

Firma TheCheeky a scos la vânzare un inel de titan care, la prima vedere, arată ca oricare altul, în ciuda prețului destul de piperat, de 550 de dolari. Particularitatea lui iese însă la iveală după o purtare intensivă a verighetei, pe spatele căreia este gravat mesajul ”Sunt căsătorit(ă)”. Acest mesaj se imprimă după o vreme în deget și nu mai poate fi șters, astfel încât purtătorul nu mai poate minți în privința situației sale conjugale.

”Avându-i în minte pe Arnold, pe Tiger și pe cei doi tipi de la FMI, am creat acest inel pentru oameni care au de gând să-și înșele partenerul/a. Inscripția în negativ interiorul verighetei arată apartenența la acest club în fața unei femei atrăgătoare sau a unui bărbat pus pe flirt,” arată descrierea inelului care poate fi comandat de aici.

Rămâne de văzut ce se întâmplă cu cei divorțați, pentru care poate se vor inventa mesaje actualizate.

 

Sursa: Boing Boing

 


Un comentariu

Reply To seamus136 Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger