Duminică vremea a fost minunată, dar noi aşteptam apusul fiindcă este momentul în care aerul pe velodromul Dinamo este incredibil, mai ales că în perioada asta cerul arată extrem de curat şi albastru. În timp ce pregăteam bicicletele, trăgeam cu ochiul la finalul de Vuelta 2011 şi îl auzeam pe Sean Kelly cum face un portret excelent noului câştigător, Cobo J. Am luat cu noi (Mihnea C.) doar bicicletele fixe, receptorul Garmin şi aparatul foto, nu aveam de gând să rulam rapid şi intens, voiam doar să pedălam pe pistă.
de Sorin Lupu (Portocala Mecanică)
Am intrat pe la poarta principală din Bulevardul Ştefan cel Mare, am coborât pe lângă stadion şi apoi am urmat aleea principală până cand am fost nevoiţi sa cotim la stânga. După ce îl vezi în partea stângă, îţi dai seama că este amplasat într-un loc perfect, acolo trebuia să fie. Intrarea pe pista velodromului am făcut-o pe rampa care deja mă făcea să mă simt mic şi să mă întreb dacă o să pot rula cu braţele de la angrenajul meu de 170 mm. Odată ajuns pe pistă, am rămas ţintit cu ochii la turnanta din stânga şi la unghiul ei incredibil de înclinat. Deja îmi stablisem direcţia de rulare, contra acelor de ceasornic. Un alergător începuse să alerge uşor în aceaşi direcţie aleasă de noi. Am început să rulăm şi noi uşor pe partea inferioară a pistei, pe porţiunea orizontală de rulaj, şi să verificăm starea pistei, încă marcată cu liniile de rulare; un ciment dur, mâncat de ploi, care te face să te gândeşti cum aăta la început şi la accidente cumplite. Unele crăpături au fost reparate de curând, dar noul ciment fin era deja spart în bucăţi mici împrăştiate prin jur.
În dreptul turnantelor înclinate simţi un fior pe spate, cum creşte adrenalina, iar spaţiul de rulaj parcă devine şi mai îngust. E impresionant. După primul tur am căzut de acord că profesioniştii care îl foloseau şi încă îl folosesc sunt nişte oameni cu cojones. Senzaţiile de pe pistă sunt aşa de clare şi intense, încât auzi clar zgomotul cauciurilor pe ciment, cimentul care se sparge sub roţi si oţelul bicicletei care vibrează uneori brutal.
Soarele apusese demult, dar încă rulam de câteva tururi într-o lumină de crepuscul minunată. O familie venită mai târziu a început să alerge pe lângă noi în aceeaşi linişte care domină velodromul. Ăsta e lucrul pentru care îmi place să merg pe velodromul Dinamo în apus.
