Variola a fost propusă pentru pedeapsa cu moartea

3

„În aer plutea un iz specific, descris ca fiind mirosul cărnii atunci când putrezește”, își amintește un epidemiolog american ultimele cazuri de infecție cu variolă la care a fost martor, în primăvara lui 1975. După ce a făcut ravagii timp de trei milenii în rândul omenirii, virusul responsabil pentru variolă, o boală infecțioasă cu efecte oribile asupra oamenilor, riscă să-și primească pedeapsa binemeritată. În mai, în cadrul unei întâlniri a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), națiunile lumii vor decide dacă este optim sau nu să incinereze rămășițele variolei, descrisă uneori ca fiind cea mai devastatoare boală din istoria omenirii. Unele voci susțin că ar trebui să păstram totuși mostre ale virusului pentru a ne putea apăra de eventualele intenții rele ale teoriștilor. Voi ce credeți?

Dezbaterea privind distrugerea mostrelor de variolă păstrate cu sfințenie, în condiții de maximă siguranță, de SUA și Rusia a început în anii ’80 și a avut la bază întrebarea: avem îndeajuns de multă informație pentru a preveni o eventuală nouă izbuncnire a bolii? Aceasta a fost declarată extinctă – din 1977 încoace nu s-a mai înregistrat nici un caz de îmbolnăvire naturală. Dacă virusul variolei ei ar fi distrus, orice om de știință, orice laborator și orice țară care continuă să păstreze mostre ar realiza o crimă împotriva umanității. Distrugerea completă a virusului ar elimina posibilitatea unei eliberări accidentale – cel mai recent exemplu în acest sens a fost un incident dintr-un laborator britanic, produs în 1978, care s-a soldat cu o moarte -, însă unii specialiști spun că a cataloga posesia unor mostre ale virusului drept crimă împotriva umanității nu i-ar ține în spate pe teroriștii care țin variola ascunsă, iar fără astfel de mostre omenirea nu s-ar putea pregăti pentru un eventual atac. Cele mai înverșunate în a distruge mostrele sunt țările africane, care ar avea cele mai puține resurse în fața unei noi pandemii, beneficiind de sprijinul națiunilor din Asia și din Orientul Mijlociu.

Teoretic, însă, toată lumea își dorește distrugerea virusului, însă specialiștilor le vine greu să fixeze o dată pentru această acțiune, dorind să se asigure mai întâi că știința este îndeajuns de avansată pentru a răspunde unei eventuale amenințări variolice în lipsa mostrelor. Delegații OMS urmează să se întâlnească în Elveția, în perioada 16-24 mai, pentru a discuta acest aspect, în cadrul întâlnirii mondiale anuale. „Variola este unul dintre cele mai oribile lucruri pe care ni le putem imagina”, spune pentru publicația Livescience dr. D.A. Henderson, fostul director al campaniei de eradicare a bolii și autorul cărții „Variola: Moartea unei boli”. Medicul a văzut ultime cazuri de infecție în primăvara lui 1975, în Bangladesh. „Ce imagine oribilă. Oamenii arătau îngrozitor, aproape că te implorau, însă nu puteau bea apă dacă le dădeai, aveau răni înfiorătoare și desigur că spitalele nu erau protejate iar muștele erau peste tot…În aer plutea un iz specific, descris ca fiind mirosul cărnii atunci când putrezește. Nu puteai face nimic pentru ei, iar ei îți cereau cu disperare ajutorul”.

Foto: Reuters

 

Tags:



3 comentarii

  1. ar trebui sa se pastreze o mostra a virusului dar in conditii de laborator… se stie ca virusurile evolueaza, iar aceasta mostra ar putea fi folosita pentru cercetari

  2. Pingback: Influențează religia epidemiile? | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger