Vaporul din gunoaie „Plastiki”

3

USA/

O ambarcatiune de 18 metri fabricata din peste 12.500 de PET-uri va porni in urmatoarele doua saptamani pe ruta San Francisco-Sydney, purtand cu ea mesajul ca plasticul poate fi reciclat intr-un mod foarte eficient.

La carma vaporului botezat foarte sugestiv „Plastiki” va fi aventurierul si ecologistul britanic David de Rothschild (foto), scrie BBC News. Mostenitorul faimoasei familii de bancheri a Angliei a venit cu ideea acestei expeditii dupa ce a citit un raport ONU ce avertiza ca patru din cinci sticle de plastic ajung la gropile de gunoi in loc sa fie reciclate.

„Numai in Statele Unite sunt aruncate 38 de miliarde de sticle de plastic. Aceste resurse pot fi refolosite. In loc sa ajunga la gropile de gunoi, plasticul poate fi transformat in turbine eoliene, case, noi ambarcatiuni – tot felul de lucruri care ar avea un impact redus asupra mediului”, a explicat activistul de Rothschild, in varsta de 31 de ani, care a intreprins expeditii la ambii Poli ai Pamantului, printre altele.

Calatoria de 11.000 de mile marine pe care o va intreprinde „Plastiki” se va centra pe masa imensa de gunoaie sedimentate la o distanta mica de suprafata apei intre California si Hawaii. Aceasta insula formata din deseuri casnice este cunoscuta sub numele de Great Pacific Garbage Patch si are o suprafata de circa cinci ori mai mare decat cea a Marii Britanii.

USA/

Dupa estimarile ONU, 46.000 de bucati de plastic nu mai mari decat o moneda plutesc pe fiecare metru patrat din suprafata oceanelor lumii, afectand viata marina. Pentru a reduce putin din efectul nociv al plasticului, ambarcatiunea condusa de aventurierul britanic inglobeaza 12.500 de bidoane reciclate umplute cu dioxid de carbon, care o fac rezistenta si ii permit sa pluteasca.

Echipa din spatele „Plastiki” a lipit partile componente cu un nou adeziv obtinut din nuci caju si zahar, iar vaporul urmeaza sa fie propulsat de panouri solare, turbine eoliene si marine. O bicicleta de fitness va alimenta laptopurile de la bord, iar membrii echipajului vor putea creste legume in gradina de pe punte. Organizatorii expeditiei au renuntat insa la planul de a instala si un sistem care sa transforme urina in apa potabila.

Foto: Reuters

Tags:



3 comentarii

  1. MATEI GIUGARIU on

    Autorul articolului sa fie atent la gramatica si la ortografie, la acordul subiectului cu predicatul…
    Nu se zice “aceste resurse…poate fi refolosite”, ci “pot sa fie refolosite” sau “pot fi refolosite”.
    Resursa (ea)…..poate
    Resursele (ele)….pot
    Studiati DOOM – Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane, al carei autor este Academia Romana.

    • Corecteazi si habar n-ai la randul tau.”Studiati DOOM – Dictionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane, al carei autor este Academia Romana”…nu se zice “al carei “ci “al carui”.pt k este un el(,dictionarul respectiv).

  2. Pingback: Vaporul din gunoaie „Plastiki”. Jurnal de calatorie din insula de plastic » Think Outside The Box

Leave A Reply