Vânzarea României. Pe bucăţi – sau cronica unei catastrofe anunţate

A apărut, pe site-ul Guvernului, Programul executivului Ponta-II (Programul de guvernare 2013-2016). N-am apucat să-l citesc în întreg, dar cel puţin privitor la acele puncte care mă interesează în mod direct (Roşia Montana, gazele de şist, unele probleme legate de agricultură, resursele de hrană sănătoasă etc.), el sună cum nu se poate mai periculos.

de Cornel Vîlcu (Active Watch)

Dincolo de retorica foarte pompoasă (‘noi nu suntem PDL-ul, noi vom face invers decât oamenii lui Băsescu’), continuă, în fapt, ba chiar se accelerează procesul de transformare a României în colonie ‘modernă’, simplă şi ieftină sursă de materie primă pentru economiile mai dezvoltate şi corporaţiile lor, ţară a unei politici agrare care va duce la distrugerea (de data aceasta nu ‘doar’ din prostie, ci programatică) a ţăranilor şi fermierilor. Cum e posibil ca astfel de nenorociri şi o politică atât de, n-o să spun “iresponsabilă”, ci de-a dreptul rău intenţionată, să fie promovatăpe faţă de Puterea care a promis, nu-i aşa, salvarea ţării (nu că eu unul i-aş fi crezut măcar o clipită) – întrebarea asta depăşeşte puterile mele de a răspunde.

Vreau să trag, însă, de pe acum un semnal de alarmă. Vom vedea apoi, pe parcurs, în câte din aceste zone vom reuşi, noi, cetăţenii, organizaţiile civice, să punem destulă presiune ca să oprim demenţa. Din ianuarie, cu siguranţă vom începe campanii de protest noi – sper eu, nu doar pe Internet. Şi v-o spun tuturor, încă de pe acum, nu mai e loc pentru nepăsare. Nici măcar pentru simplul clicktivism nu mai prea e – căci, cu fiecare moment de neimplicare, ne furăm rău, rău de tot căciula. Urmează patru ani cu o putere politică discreţionară – cu un Parlament în care opoziţia nu va putea (şi nici nu sunt convins că va vrea) să facă nimic. Tehnic vorbind, oamenii aceştia pot duce România unde vor ei (atenţie, în caz că nu aţi observat asta: nu vorbesc aici despre USL, ci despre orice alianţă sau adunătură de partide care ‘bate’ spre 70%). Nimic, dar absolut nimic nu le poate sta în cale – cu excepţia noastră.

[Cât despre toţi cititorii mei care, la momentul ăsta, au fost izbiţi de fatalismul lui ‘ce putem face noi, cei mici şi necăjiţi’, al lui ‘oricum, ei vor face ce şi cum vor’ sau, Doamne fereşte, al lui ‘lasă că n-o să ne afecteze direct, sau oricum găsim noi o ieşire (personală) şi din asta’ – vă rog, nu mă mai citiţi. Nici acum, nici altă-dată. Nu mai e vreme, zic eu, nici pentru cei care se cred dinainte învinşi, nici pentru cei care se ‘consumă’ doar atunci când răul li se întâmplă chiar lor, dar nu mişcă un deget ca să oprească abuzurile asupra celorlalţi. Propriu-zis, nu mai e vreme… nu trebuie să mai acordăm atenţie celor care sunt gata să accepte un altfel de Stat decât Statul ideal, legal, principial, cel care este în slujba cetăţenilor.]

CONSTITUŢIA. Nu încape nici o îndoială că vom avea, în lunile următoare, o tentativă de modificare a legii fundamentale. Nici în privinţa sensului acestei schimbări nu cred că există dubii: vom merge spre concentrarea masivă a puterii (atenţie! NU doar a celei politice, ci, spre exemplu, şi a celei… imunitare în faţa justiţiei) în mâinile Parlamentului. Ce poate fi mai democratic de atât? vor întreba televiziunile Puterii, în primul rând Antenele. Ce poate fi mai firesc, după nebunia băsesciană? Răspunsul meu ar fi: în nici un caz o altă nebunie, şi mai groasă, şi mai fără întoarcere. Fără îndoială, Băsescu s-a dovedit în cele din urmă a fi şi prost, şi fudul, şi laş (atunci când a acceptat să câştige ‘la masa verde’), şi corupt (gândiţi-vă doar la reclama făcută Gold-ului), şi infatuat, şi… iar aici vă las să adăugaţi adjective, fiindcă sigur mai aveţi. Dar ca, fugind de Băsescu (un om, oricum, terminat) să sfârşim în braţele celor cinci sute optzeci şi opt de aleşi… hm, vă întreb, lăsând la o parte orice discuţie ideală despre democraţie… câtă încredere aveţi în ei?

LEGEA MINELOR. De pe la pagina 83 a amintitului Program de guvernare se vorbeşte despre resursele minerale, şi încă din primul alineat e pomenită necesitatea de a modifica Legea minelor nr. 85/2003. Pentru un ochi neatent sau doar neavizat, lucrul poate trece neobservat. Unii dintre noi însă ştim (şi aţi face bine ca, aflând acum cum stă treaba, să le spuneţi şi altora – multor altora) că proiectul de revizuire legislativă despre care vorbim e un demers iniţiat, cu ceva vreme în urmă deja, de către senatorii Ion Ruşeţ (PDL) şi Toni Greblă (PSD), cu dedicaţie pentru… da, probabil vă aşteptaţi la asta, pentru Roşia Montana Gold Corporation şi, în fond, orice astfel de companie care doreşte să exploateze resurse naturale în România.

Oooo! iarăşi Roşia? îşi vor spune unii dintre cititori, şi vor tinde să încheie lectura chiar aici. Doar zece rânduri mai citiţi, vă rog – fiindcă, vă asigur, vă priveşte: dacă dumneavoastră ( sau părinţii/ bunicii dumneavoastră) aveţi o proprietate/ o casă, oriunde în ţară, şi o companie privată pretinde a fi descoperit resurse minerale de orice fel ‘sub’ terenul vostru, iar această companie obţine o simplă licenţă industrială de explorare/ exploatare, veţi fi expropriaţi în regim de urgenţă, respectiva entitate privată vă va lua proprietatea plătindu-vă cât crede ea (în colaborare cu autoritatea locală) de cuviinţă, şi nu veţi avea nici un mijloc juridic plauzibil de a vă apăra. În două săptămâni de la momentul în care ANRM va concesiona zona în care vă găsiţi pentru explorare sau exploatare, veţi fi scoşi cu forţa de pe proprietate.

“Nuuuu se poate! vor spune unii. “Baţi câmpii, domnule Vîlcu, dezinformezi cu nesimţire. E o demenţă ce spui dumneata, este anticonstituţional.” Şi totuşi este ceea ce stă scris, negru pe alb, în proiectul de modificare a Legii Minelor. Cât despre anti-constituţionalitate, să vă amintesc oare cine e Avocatul Poporului? sau că numărul celor din opoziţie, în Parlament, e sub cel necesar pentru a iniţia chiar şi o moţiune simplă?

GAZELE DE ŞIST. Victor Ponta şi l-a luat consilier pe Wesley Clark… sau poate mai corect ar fi spus: marele Wesley Clark (de aici înainte, pentru scurtime: WC) şi l-a luat, cică, şef, pe măruntul prim-ministru al măruntei Românii. Iar domnul WC s-a ocupat, la viaţa lui, şi se ocupă în continuare şi cu alte lucruri, afară de bombardarea naţiunilor ne-entuziasmate de americani. El este ambasadorul fracturării hidraulice în România. O voce tare şi o mână forte ca să înţelegem, ca stat, că deşertizarea şi poluarea a sute de metri pătraţi de teren în jurul fiecărei sonde (şi, să ne înţelegem bine, pentru gazul de şist sondele sunt literalmente mii şi mii), cutremurele de suprafaţă, poluarea gravă şi ireversibilă a pânzei freatice, consumul aberant de apă curată, etc. etc., nu au importanţă – importantă e doar o iluzorie independenţă energetică faţă de ruşi. Asta ca să înţelegem că unul din avantajele formidabile ale stării de post-comunism a unei ţări e că până şi anticomuniştii fervenţi pot fi duşi de nas ca nişte mielu… ca o turmă de oi bete.

Dacă în România începe exploatarea gazelor de şist, vom avea sute de hectare scoase pentru totdeauna din circuitul agricol, vom avea comunităţi îmbolnăvite, măcinate, distruse, vom avea peisaje selenare şi poluare post-apocaliptică, şi… da, am şi o frază interesantă pentru ultra-naţionalişti şi rrrrromânişti: vom da această resursă (de dragul discuţiei, accept să-i spun astfel, deşi ştiind cam cu ce se plăteşte eu o consider pur şi simplu o otravă), pe nimic, companiilor private străine, fără nici o consecinţă palpabilă în planul (in)dependenţei energetice.

DISTRUGEREA PROGRAMATICĂ A GOSPODĂRIEI ŢĂRĂNEŞTI. Când, cu vreo două luni în urmă, auzeam nişte experţi ai Băncii Naţionale vorbind despre necesitatea de a găsi soluţii pentru a-i forţa pe ţărani să renunţe la aşa-zisa ‘agricultură de subzistenţă’, am ridicat (ca, probabil, mulţi alţii) din umeri spunându-mi doar ceva de genul “paştele mamii lor de (simpatizanţi) pedelişti cretini!”, aşteptând prostia să treacă (“c-un Croitoru şi-un Lazea, nu se face primăvară pentru corporaţiile agrare”). Dar astăzi, ca să vezi! La pagina 14 a aceluiaşi Program de guvernare Ponta II se prevede nici mai mult, nici mai puţin decât “adoptarea de măsuri care să conducă la comasarea terenurilor şi reducerea numărului de ferme şi exploataţii.” Cu alte cuvinte? Nu doar că îi gonim pe ţărani din pieţe, făcând loc doar intermediarilor; nu doar că inundăm piaţa cu legume şi fructe din plastic, aduse de la capătul-capătului lumii; nu doar că reducem, an după an, sprijinul oferit micilor producători. Nu, nu e suficient, trebuie să avem un program coerent de lichidare.

În numele cui? ne putem întreba. Un răspuns simplu, dar destul de naiv, ar fi: în numele capitalismului strict numeric al… marilor cifre. În mari exploataţii agricole, axate pe monoculturi îmbibate de îngrăşăminte, se produc, desigur, cantităţi incomparabil mai mari de vegetale-din-cauciuc decât pot oferi ţăranii care, de generaţii, îngraşă şi îngrijesc solul, alternează diverse tipuri de plante, păstrează şi îmbunătăţesc soiuri tradiţionale. Bancherul e bancher, el ştie doar să calculeze cantităţi, calităţile – cum ar fi calitatea hranei şi a vieţii pe care ea o întemeiază – îi scapă oarecum inevitabil.

Dar răspunsul ceva mai subtil poate fi: în numele eliminării ideii înseşi de calitate, şi a ultimilor ei apărători, din domeniul agricol şi din cel al nutriţiei. In the name of Monsanto. În numele pregătirii programatice a generaţiilor de plastic. La aşa cap, aşa trup. Şi aşa viaţă.

—————————————-

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

Am scris mult. Prea mult, veţi zice – “nu avem noi vreme să citim şi să ne gândim atâta”.

În faţa unei atari ‘întâmpinări’, recunosc, nu am replică. Dacă n-aveţi timp, n-aveţi, asta este.

Bine că au avut alţii. Mă refer, fireşte, la politicieni – cei care, cu atâta ‘generozitate’, se sacrifică să vă facă vouă viaţa.

Acest articol a fost preluat de pe blogul lui Cornel Vîlcu, găzduit de Active Watch.

Foto: CriticAtac

Puteți citi și:

Cosmina Berindei – despre referendumul cianurii

Și Alba. Și Iulia. (sau De Anima)

Referendumul mizeriei (sau: somnul Naţiunii naşte monştri)

Culturică de la mărgică, sau ultima şansă a ICR

Pristandaua fără nume – sau despre legalizarea bulanăriei

Anul 2012

FânFeast

Totuşi, Roşia Montană; totuşi, gazele de şist