Vânătoare crudă a păsărilor migratoare din Spania: capcane cu lipici

0

Numărul de păsări prinse ilegal de către vânători, prin capcane cu lipici, în Spania, va fi de până la 4 milioane anul acesta, anunță îngrijorate asociațiile pentru protecția păsărilor. ”Captura” ajunge pe masa restaurantelor, pentru gustări tradiționale.

 

Păsările înfruntă o moarte lentă și dureroasă: prinse de pământ în capcane cu lipici, ele nu mai au scăpare în fața vânătorilor care vin să le ”recolteze” și le omoară la sol. Cum cerul Spaniei se umple de păsări migratoare în fiecare toamnă, aceștia se îmbogățesc fără prea mult efort. Sunt sute sau poate mii de vânători în zone din estul Spaniei care își pregătesc din timp capcanele: nuiele și crenguțe unse cu lipici, prin toate poienile. Carnea păsărilor ajunge, cel mai adesea, în compoziția vestitelor ”tapas”, gustări prăjite despre care localnicii spun că sunt parte din moștenirea culturală a locului încă din perioada Imperiului Roman. Vânătorii susțin că imagini cu capcanele utilizate și în prezent, numite parany, apar în mozaicul din Pompei.

Ecologiștii consideră că modalitatea capturării și uciderii păsărilor este revoltătoare și contravine legilor europene privind viața sălbatică. ”Există chiar sentințe judecătorești împotriva acestor practici, obținute la Madrid și Luxemburg”, spune Mario Giménez, reprezentant al asociației Birdlife pentru regiunea estică a Valenciei. Vânătorii spun că ei prind doar sturzi, însă asociațiile pentru protejarea păsărilor îi contrazic: acestor capcane le cad pradă specii diverse – măcăleandru, chiffchaff, bufnițe, diverse păsări cântătoare. Procedura ar presupune ca, dacă o altă pasăre în afară de sturz este prinsă, vânătorii să îi curețe degetele prinse în lipici și să îi dea drumul. Din păcate, spune Giménez, acest lucru nu se întâmplă, iar și dacă se întâmplă, nici păsările curățate cu solvenți nu supraviețuiesc mult.

Soluția propusă de apărătorii păsărilor este scoaterea acestei tradiții din uz, prin condamnarea ei publică mai cu seamă de către clasa politică spaniolă, cu atât mai mult cu cât contravine legislației europene. Însă protejarea tradițiilor locale aduce voturi, mai ales în zonele rurale unde capcanele sunt folosite și sunt sursă de venit pentru localnici (și de sărbătoare, pentru că îi face să se adune laolaltă și să petreacă pentru o ”recoltă” bogată). Numai în ultimele săptămâni au fost identificate cel puțin 340 de capcane deja pregătite, iar în anii trecuți au fost descoperite și câte 2.000 de astfel de aranjamente. Pentru a atrage păsările în zonele cu capcane, vânătorii folosesc înregistrări digitale cu sunetele acestora. Pedeapsa pentru cei prinși este de amendă de până la 200.000 de euro și un posibil cazier.

 

Sursa : The Guardian


Leave A Reply