Vacanta: Planificare sau la intamplare? Cu agentie sau pe cont propriu?

25

In fiecare an, incepand cu luna iunie, gandurile noastre incep sa fuga inspre vacanta. Treaba merge din ce in ce mai greu, ne uitam pe geam tot mai mult si in mai toate conversatiile noastre incepe sa se strecoare tema plecarii undeva. Intrebarile sunt mereu aceleasi: unde mergem, cat stam, cat ne costa, ce o sa facem acolo odata ajunsi etc. Dar intrebarea cea mai relevanta va ramane in continuare cea legata de logistica. Merita sa planificam cand stim ca planurile ne pot fi date peste cap? E mai frumoasa o vacanta neplanificata, spontana? Merita sa le dam bani agentiilor?

Dezbaterea este complexa si, cu siguranta, fiecare om in parte are raspunsuri diferite la aceste intrebari.

Vacanta neplanificata are intotdeauna avantajul ca nu are cum sa-ti dea planurile peste cap. Nu te doare capul ca ai termene fixe, nu trebuie sa ajungi undeva, nu te streseaza nimeni.  De obicei, acest tip de vacanta e foarte indragit de asa-zisii “backpackers”, care se deplaseaza cu un rucsac, intr-un mod liber.

Cateodata, insa, aceasta libertate nu e cea mai potrivita. Cand te duci in tari cu o cultura diferita de a ta, de exemplu, e bine sa ai un minim planning in spate. Macar sa stii regulile sociale si de conduita in tara in care te deplasezi.

Unii prefera sa stie totul dinainte. Sa plateasca frumos unei agentii, sa stie in ce hotel vor sta, cum va arata plaja si ce vor manca. Si  aici sunt argumente pro si contra. Unii zic ca agentiile te taxeaza in plus, altii ca obtin discount-uri ce in mod normal nu pot fi obtinute la nivel individual. Cativa dintre cei care au apelat la agentii au primit ce au platit, altii au avut insa de suferit si de tolerat.

Vacanta tine in primul rand de om. Daca iti place aventura, evident ca o sa tinzi sa lasi multe lucruri la voia intamplarii. Insa care e compromisul sanatos? In ce masura instinctele te ajuta sa ai o vacanta placuta si de ce ar fi mai bine sa pleci fara planuri decat sa nu lasi nimic la voia intamplarii? Ce te faci insa cand vacanta nu trebuie sa o gandesti doar pe cont propriu?

La aceste intrebari incearca sa ofere unele raspunsuri dezbaterea noastra. Am pus fata in fata pe arhitectul Ioan-Andrei Egli, care face apologia vacantelor in afara cadrului organizat, si pe “personajul colectiv” TOTB, aici rezumand punctele de vedere ale mai multor persoane care – familiste fiind – prefera oricand confortul “all inclusive”.

[coloana]

Da, vreau “all inclusive”

TOTB

Stiu ca imi voi ridica in cap pe puristii aventurii si ai lipsei de program. Pentru ei e normal ca vacanta sa insemne neprevazut, lucruri interesante, confruntarea cu situatii inedite.

Ce te faci insa cand vacanta vrei sa insemne doar liniste si cat mai putine griji? Cand e mai important sa lasi pe altii sa munceasca pentru tine, pe altii sa aiba griji de copii, pe altii sa iti aduca mancarea sau distractia cat mai la indemana?

Da, vreau ca cel putin pentru doua saptamani sa scap de grijile cotidiene, sa nu mai conduc masina, sa nu ma ocup sa caut cel mai bun hotel, cel mai bun (sau ieftin) restaurant, sa gasesc distractii cat mai convenabile si pentru mine si pentru familie si pentru prieteni si pentru familiile lor.

De aceea, prefer sa ma las in grija altora. Da, e un risc sa gasesti agentia de turism care sa iti ofere serviciile la cel mai bun raport pret-calitate. E uneori constrangator sa faci ceea ce ti-e dictat intr-un program.

Insa, de cativa ani buni prefer serviciile all-inclusive. Imi ofera confortul necesar, ma scapa de o multime din grijile inerente oricarui concediu si – cel mai important din punctul meu de vedere – ofera suficiente optiuni si pentru membrii familiei: shopping pentru sotie, locuri de joaca, piscina, discoteca etc pentru copii.

Daca as cauta aventura in concediu ar trebui, poate, sa fiu singur sau sa am parteneri dispusi la acest lucru. Insa in concediu caut doar o gura proaspata de oxigen, o schimbare de decor (si, nu, nu vreau neaparat sa vad locurile cele mai exotice, cele mai inedite (sic!), vreau sa ma relaxez placut (si asta nu inseamna deloc sa imi umflu burta cu bere si mancare), sa ma bucur de liniste si de privelistea copiilor care se joaca in siguranta.

Cer prea putin? Eu zic ca nu.

[coloana]

In afara cadrului organizat

Ioan-Andrei Egli, arhitect

A merge in vacanta printr-o agentie de turism nu e mai niciodata „bine” – e fie cosmaresc, fie excelent. Si in cele mai multe cazuri, e prima din cele doua posibilitati.

Si cum normalitatea da masura viabilitatii unei societati care se vrea moderna (axioma echivalenta cu cea conform careia existenta unei sanatoase clase mijlocii da masura sanatatii unei economii), absenta atat de frecventa a normalitatii din peisajul turistic romanesc in strainatate nu poate decat sa ma ingrijoreze.

Evident, daca e sa fim corecti, trebuie sa trasam niste nuante. Exista locuri in lume unde nu-ti vine sa te aventurezi altfel decat intr-un cadru organizat – nu-mi inchipui ca locuri destul de dubioase pentru siguranta personala precum Egiptul, Brazilia sau Jamaica sunt batute de romani pe cont propriu. Insa daca privim fenomenul in ansamblu, putem sa constatam ca turismul de masa e echivalent cu consumul de masa. V-ati simtit vreodata cu adevarat bine, sa zicem, in hipermarketurile bucurestene in ajunul Craciunului? Stiam eu ca nu.

Luand deci in considerare amendamentul de mai sus legat de destinatiile cu diverse probleme serioase care impun un cadru organizat, pot spune cu mana pe inima ca turismul de agentie imi repugna.

In primul rand, nu stii langa cine nimeresti in autocar, bunaoara (in caz ca mergi cu autocarul). Poti fi obligat sa imparti ceea ce ar trebui sa fie o perioada de deconectare de la ale tale (si mai ales de la ale tarii tale) cu diversi indivizi dezagreabili. Poti fi pus in situatia de a fi surprins neplacut de lipsa de organizare si de profesionalism a unora.

Poti fi pus in situatia de a-ti lasa viata pe mana unor soferi care cu o mana vorbesc la mobil, cu alta mana numara eurocentii si cu alta conduc, nu neaparat in ordinea asta. Poti sa te vezi obligat sa urmezi un program de alergaturi prin locuri iconice cand poate tu ai prefera de fapt sa savurezi o cafeluta la terasa din colt, printre localnici.

Agentiile sunt bune pentru vacantele de plaja din tari indepartate sau in afara Europei. Pentru destinatiile urbane europene (si nu numai), prefer oricand o vacanta planuita pe cont propriu, in care nu depind de toanele nimanui si in care ma pot plimba in voie acolo unde vreau, cat timp vreau, in care pot locui in casa inchiriata a cuiva care traieste acolo, si in care pot savura locul fara sa aduc cu mine cate ceva din nervii specifici Romaniei de zi cu zi.

Tags:



25 de comentarii

    • eu as recomanda all inclusive celor cu copii daca ar dori sa se relaxeze, copilu se joaca, parintii isi fac tabieturile lor. personal am incercat toate tipurile de turism…cu masina personala si cazare unde se nimereste…asta in croatia…as zice ca am economisit mult la cazare, dar era extrasezon (iunie). aici am incercat si o excursie cu ghid local unde am dat de profesionalism si punctualitate si la turisti si la ghid. Am mai mers si cu autocaru si hotel prin agentie…circuitul e f obositor, in f seara cazare la
      hoteluri in diferite locatii, dimineata devreme plecare spre punctele turistice, daca e coada se taie din timpu alocat. recomand circuitele celor care vor
      sa vada tot foarte repede, dar sa se tina cont de oboseala si ‘profesionalismul’ ghidului…am mai apelat la agentii de turism doar pentru cazare, e drept ca au ac comision, dar am intrat si pe site si am vazut diferentele, ba ne-au confirmat ca ne asteptau…dar prefer vacantele pe cont propriu in luna iunie sau septembrie si cam 2 sapt, in care sa ai timp sa explorezi in felu tau, sa nu te alerge nimeni, sa maninci cand ai chef, sa testezi….dar pana atunci va invit in Delta Dunarii:
      http://turismdeltadunarii.ilive.ro/

  1. “Exista locuri in lume unde nu-ti vine sa te aventurezi altfel decat intr-un cadru organizat – nu-mi inchipui ca locuri destul de dubioase pentru siguranta personala precum Egiptul, Brazilia sau Jamaica sunt batute de romani pe cont propriu”
    Ba exista 🙂 Brazilia cel putin “nu este dubioasa pentru siguranta personala” 🙂
    http://planetavesela.blogspot.com/search/label/Brazilia
    PS: TOTB voteaza “all inclusive” deci?

    • Marian Chiriac on

      TOTB nu voteaza, de data asta, doar contorizeaza voturile. Am incercat doar sa prezentam si un alt punct de vedere, rezumand opiniile mai multor prieteni/colegi.

    • Exista putine locuri in lume in care sa ai nevoie cu adevarat de agentie. Iar in acele cazuri eu am ales doar agentii locale pentru chestii foarte clare. Cum ar fi trip in desert cu jeep-ul in Maroc. Acolo nu ai cum sa te duci fara ghid local.

      In Egipt am fost de trei ori. Prima oara singur apoi cu prietena mea. Niciodata cu agentie. Toate aranjamentele le-am facut ori pe internet ori la fata locului intrand in hoteluri si discutand la receptie. Intotdeauna a fost exceptional.

      Nici nu-ti imaginezi cat de mult te ajuta localnicii daca stii ce vrei, esti deschis sa discuti cu ei dar ai grija sa respecti obiceiurile locale si sa nu uiti ca esti turist iar ei sunt localnici.

      Un prieten a fost tot in Egipt cu o agentie romaneasca de top – nu dau numele pentru ca nu-l mai stiu. A platit de 3 ori mai mult decat mine – nu glumesc – a stat in conditii extrem de proaste si a vazut o mica parte. Cand am comparat conditiile, eu am fost uimit sa aflu ca poate exista ceva atat de prost acolo. Ei bine acea agentie romaneasca a reusit sa le gaseasca si sa le vand ca pachet de 5 stele. In plus, i s-a inoculat ideea ca e periculos. De fapt e doar diferit si de-aia mergem in lume sa vedem locuri diferite.

      All inclusive exista pentru cei care au nevoie de confort sau pur si simplu nu-si doresc sa descopere lumea din jurul lor. E o alegere personala.

    • am fost atat in brazilia cat si in jamaica pe cont propriu. si nici nu as merge altfel. daca te duci la all inclusive nu ai nicio sansa sa intelegi in ce consta specificul acelui loc. votez : PE CONT PROPRIU DACA AI CE SA VEZI. daca e un loc plictisitor merge si all inclusive

  2. Pe cont propriu: all inclusive este pentru cei ce nu isi pot gasi distractii singuri, asteptand sa le faca altii giumbuslucuri 🙂 sau pentru cei pentru care o vacanta reusita se rezuma la:” f frumos hotelul si f buna si multa mancarea! ”
    Asadar, nu-i inteleg de ce merg la all inclusive in strainatate si nu aleg unul in orasul lor, poate un hotel dintr-un lant international.. ar arata la fel, serviciile ar fi standard si ar scuti banii de transport :)!

    ps: cred ca vacantele pe cont propriu se preteaza si la cei cu copii… vacanta e momentul cand poti sa te joci in nisip cu copilul, pe care l-ai vazut doar seara dupa serviciu tot restul anului; copilul are nevoie sa socializeze si sa se joace si cu parintii lui (in afara de copiii de varsta lui) si nu cu angajatii hotelului; de asemenea, copilul afla lumea de dincolo de portile resortului cu mancare multa si mereu la nas, cu jucariile abundente si cu adultii funny platiti sa-i distreze si sa le faca mofturile :); e frumos si un castel de nisip facut cu mami si tati sau un picnic in padure..

    • Sofia, probabil stai acasa sau ai un serviciu care nu te solicita foarte tare. Sau ai suficient timp – in orele platite – sa iti cauti pe net diverse aranjamente pentru calatorie… Poate nu ai nici copii care sa te solicite in fiecare seara sa te joci cu ei in loc sa stai pe net si sa iti planifici vacanta minunata! Un all inclusive e o binecuvintare pentru cineva care misuna 11- luni -si -un -pic pe an si nu vrea nici sa isi neglijeze familia seara si in weekend. Pina la urma, oricine merita sa fie si rasfatat macar 7 zile pe an si sa poata sa si vada locuri noi…

  3. Eu am calatorit in 90% din cazuri pe cont propriu… E drept, ajungand in anumite locatii, am cumparat tururi limitate prin anumite locatii. In imensa majoritate a cazurilor, au functionat foarte bine.
    De ce imi place sa merg pe cont propriu ? Simplu, pentru ca pot sa fac ce vreau… daca vreau sa accelerez, accelerez, daca vreau sa admir ceva, pot sta ore in sir… Evident, imi fac un planning, de multe ori destul de strict…
    Nu cred ca e greu sa calatoresti fara agentie, dar evident exista multi care prefera confortul agentiilor de turism… Uneori citesc niste aberatii de genul (este imposibil sa mergi in Egipt fara o agentie) – ce e distractiv, este ca tocmai in Egipt poti calatori linistit fara agentie. Si poti sa faci asta aproape peste tot.
    Am un blog cu sfaturi de calatorie si povestile de-ale mele din cele 75 de tari pe care le-am vizitat… Imensa majoritate a lor pe cont propriu (am fost in tur in Coreea de Nord cu o agentie chinezeasca ca altfel nu se poate, am fost in safari cu o agentie kenyana prin Kenya si Tanzania, dar in Zanzibar am fost independent).
    Vezi: imperatortravel.blogspot.com/

  4. Deocamdata nici o agentie nu m-a convins. Toate vacantele le-am facut pe cont propriu cu cazare rezervata prin internet sau/si negociata prin telefon si mail si bilete de avion cumparate tot pe net.
    Planificarea si pregatirea au fost necesare, dar asa am ajuns la economii de 50% (era si necesar avand in vedere ca suntem o familie de patru persoane) fata de ofertele agentiilor in conditiile in care m-am bucurat de confort si am avut ocazia sa cunosc si tara respectiva.
    Sistemul “all inclusive” nu ma atrage din cauza ca platesti ceea ce nu folosesti si esti tinut ca intr-o rezervatie.
    In ceea ce priveste copiii chiar imi doresc sa stau mai mult cu ei in conditiile in care lucrez 10-12 ore/zi si ii vad doar seara la culcare.
    Probabil ca daca as alege destinatii mai indepartate as alege totusi o agentie, dar nu e sigur.

  5. Plecand de la titlul articolului, care e in mod evident gresit pus( nu exista nimic , da absolut nimic neplanificat vis-a-vis de o vacanta, si faptul ca vrei sa pleci haotic si asta e o planificare), exista situatia in care aceeasi persoana-familie sigur anul asta gandeste intr-un fel, iar la anul- sau peste 4 ani gandeste altfel; vorbim de persoane intregi la minte… asa ca am avut vacante splendide, chiar cand mi-am propus sa merg pe situatia all inclusive- am cerut agentiei(agentiilor exact ce mi-am dorit- daca o oferta nu a fost dorita am schimbat agentia, nici o problema, stiti ca puteti sa apelati si la agentii de afara, nu??) . Asa ca pentru ce platesc, aia primesc, nu merg pe principiu ca lasa ca vedem la fata locului, asta mi se pare o tampenie sa dai niste bani si sa nu stii ce o sa primesi pentru ei… nu cred ca exista vre-un om sanatos la cap care sa arunce cu banii, si sa nu stie pentru ce ia dat….comanda la agentie a fost data dupa ce m-am interesat destul de mult unde o sa merg, acum cu internetul e floare la ureche sa obtii informatii…

  6. …. sunt vacantele in care mergi pe cont propriu, si nu “in turma” sau alte feluri de cadru organizat. Din pacate insa vacantele e foarte greu sa fie si SPONTANE pentru ca fiecare om (obisnuit) este nevoit sa isi ia zile libere, sa discute cu angajatorul sau cu clientii sai, dupa caz, si sa stabileasca de comun acord o perioada in care va lipsi de la munca. Cata lume cunoasteti care poate sa zica, spontan, gata, maine plec in vacanta?

  7. Discutabil.

    Cred că vacanţă aşa, absolut la nimereală, poţi să ai în următoarele variante:

    – ai bani de nu mai ştii ce să faci cu ei – deci de la aeroport te poţi pune într-un taxi să faci turul oraşului până găseşti un hotel pe gustul tău; sau, dacă nu găseşti cameră liberă decât la cinci sute de euroi pe noapte, ţi-o iei pe aia de cinci sute de euroi – turistul “obişnuit” român nu-şi permite faze similare

    – nu ţii prea mult la confort, nu-i nici o tragedie dacă trec două zile fără duş, în materie de somn e bun şi cortul sau “cerul înstelat deasupra noastră”;

    – eşti student şi ai trei luni vacanţă, eşti universitar şi dispui de un an sabatic, eşti liber-profesionist (de exemplu traducător) şi-ţi poţi lua liber cât şi când vrei; altfel, când eşti salariat şi ai cinci – şapte – zece zile de concediu numărate nu ţi-i tot una că două le-ai pierdut din cauză că staţiunea / cazarea s-a dovedit a fi naşpa

    Eu încerc următoarea combinaţie: un an merg la mare, un an într-un oraş european. Aş prefera şi-şi, dar nu mă ţin finanţele.

    Când eşti într-un oraş european în care ştii cât de cât limba poţi să cauţi pe net un apartament de închiriat nu neapărat central, dar aproape de o staţie de metrou, autobuz. Ai frigider, îţi iei mâncare de la supermarketul din zonă, eventual îţi permiţi o ieşire la un restaurant. E mult mai convenabil financiar decât la hotel. Mi se pare complet aiurea să plăteşti o agenţie să te plimbe prin Paris, Roma, Veneţia cu steguleţul în turmă şi care să-ţi facă program.

    La mare lucrurile se schimbă. Când e vorba de încărcat turiştii în charter-uri şi de all-inclusive mi se pare mai convenabilă combinaţia: agenţie serioasă, încercată + verificare pe tripadvisor.
    Ce-or fi având unii împotriva all-inclusive-ului nu ştiu. E superconvenabil să dai o sumă şi gata, să nu mai calculezi tot timpul banii dacă-ţi ajung. Să nu-ţi mai stresezi soţia să gătească, să ai mâncare abundentă şi relativ ok tot timpul.
    Da, e o enclavă, dar în enclava aia e ok – nu ai altă treabă decât să stai la plajă, să înoţi, să te îndopi, să te uiţi pe Eurosport şi să citeşti romane lejere aduse de acasă.
    Poate că mai mult timp te-ai plictisi, dar o săptămână e superfain.

    Variantele de mai sus mi se par ok pentru cei cu venituri medii.

  8. Depinde : pe cont propriu ne putem face rezervari mai bune direct pe net, putem cauta si alte opinii, nu numai cele pe cere le livreaza agentia (care nu va spune nimic negativ vizavi de locatia aleasa) dar vom avea siguranta alegerii corecte. Cu agentia putem avea un pret mai bun la un pachet sejur + avion, eventual cumparat si cu early booking. Cu agentia nu am rezervat niciodata all inclusive pentru ca as fi fost legat de un program strict masa plaja masa somn masa, etc adica nu as mai fi avut libertatea de a explora locurile fiind legat de masa la care nu trebuie sa lipsesc. Votul este totusi pe cont propriu pentru a evita si neplacerile legate de un posibil faliment al agentiei.

  9. Eu am practicat si asa si asa.
    Am mers in tur organizat in Egipt, Grecia, Italia, Austria. Chiar si organizat, intotdeauna la fata locului gasesti optiuni de excursii pe placul tau, organizate sau nu.
    In Cairo de ex, intr-o zi in care ceilalti au ales Alexandria, eu si fratele meu ne-am plimbat prin Cairo, am avut ghid un taximetrist. In Grecia, am ales si excursii organizate de firma locala, dar am si inchiriat masina si ne-am plimbat de capul nostru.
    Alta data am luat hotelul prin agentie, pentru ca acelasi hotel era mai scump daca-l rezervam singur de pe net (prin agentie am avut si mic dejun inclus).
    Daca am un traseu care necesita masina, de obicei fac toate rezervarile de pe net. Hoteluri si eventuale plimbari/obiective (croaziere pe Dunare, bilete la anumite obiective, rezervari restaurante).
    Biletele de avion, in ultimii ani le-am luat tot de pe net, daca planuiesti o vacanta cu cateva luni inainte le gasesti relativ ieftine.

    Drept sa zic, prefer sa nu fie all inclusive, parca e mai fun. Ai ocazia sa explorezi bucataria locala.

  10. atunci cand vreau sa ma duc in vacanta doar ca sa ma relaxez, sa nu fac nimic, doar sa stau cu burta in sus si sa citesc co carte buna, ma duc la all inclusive… turcia sau bulgaria. Dar cand vreau sa vizitez, sa cunosc lumea sau pur si simplu sa ma distrez iau un bilet de avion catre tara respectiva… si vad eu cand ajung acolo ce fac… De cele mai multe ori folosesc hostel-uri, unde este imposibil sa nu negociezi un pat-doua in cazul in care este full.
    Recunosc, varsta imi permite.
    In nici unul din cazuri nu folosesc agentie de turism. Pur si simplu nu am incredere.
    Agentiile de turism din Romania nu ofera incredere nici cat negru sub unghie… De fapt nimic, ce iti ofera servicii care le poti face cu mana ta dar doar ti-e lene sau nu ai timp, nu ofera incredere in Romania.
    Din punctul meu de vedere, agentiile de turism, ca si presa scrisa (de exemplu) sunt servicii pe cale de disparitie… sau cel putin asa ar trebui…

  11. Eu cred ca sint mai multe feluri de turism, daca e sa votam sa ne alegem din mai multe forme, unii poate vor cu rucsacul, altii croaziere, altii cu masina, altii excursii culturale, muzee, capitale europene, etc.
    Poate unii au alta idee despre all-inclusive, dar nu vad cine si unde iti face cineva programul la all-inclusive?
    Din aceste doua variante eu le prefer si le folosesc pe amandoua, depinde si unde vreau sa merg. Daca aleg Grecia, totul fac pe cont propriu si aranjez dinainte sa plec, avioane, hoteluri, inchiriere masini, etc. Daca vreau sa merg intr-o zona mai exotica, atunci apelez la un all-inclusive, nu la o agentie. Maninci cand vrei (mincare 24 din 24), bei cand vrei, stai tolanit la soare toata ziua.
    O varianta nu se exclude pe alta. Nu inteleg de ce unii au ceva impotriva unei anumite categorii din astea doua.

  12. Eu prefer fifty-fifty, pana acum nu prea am reusit sa plec decat maxim 2 saptamani pe an din care una la leneveala (ex ultra all inclusive la turci – pana voi avea bani de thailanda) si una de plimbare (ex Londra sau de ce nu o zona din Romania). Intradevar nu e prea placut cand pleci cu agentii de turism, si te calci in picioare cu alte 10 autocare la cate un punct de interes, insa ca sa iti rezerve un bilet de avion si cazare la hotel nu e asa o tragedie.

  13. @Ioan-Andrei Egli – slabe argumente!
    Hai sa ti spun cum sta treaba!
    Avem doua tipuri de motivatii: cei care pleaca pentru a se relaxa (la mare sau la munte) si cei care pleaca pentru a explora (wonderlust).
    Desi sunt adeptul turismului rural (outdoor), ii inteleg pe cei care doresc relaxare, plaja si servicii cat mai bune – care de cele mai mult ori aleg un resort in proximitatea lor – prin intermediul unei agentii – este mai ieftin.
    @TOTB – Si voi, la fel ca majoritatea, ati inteles gresit conceptul All Inclusive.
    Se refera strict la tipul de masa ales si cateva servicii (la hotel) – nu include transport, transfer, etc.

  14. Cele mai bune experiente le-am avut cand am organizat totul pe cont propriu. Dar, pana la urma depinde de timpul pe care il ai pentru a te documenta, pentru ca sigur va dura mai mult decat sa te duci la o agentie de turism cu banii si sa cumperi un pachet predefinit.

  15. Am cumparat la viata mea tururi de la agentii de doua ori, si de fiecare data au fost niste porcarii. Depinzi de punctualitatea celorlalti din grup si ai, de cele mai multe ori, un timp ridicol de scurt pentru a vizita un oras. Am auzit tot felul de combinatii, gen Milano-Florenta in aceeasi zi, sau Coasta de Azur intr-o singura zi.

    Tururile organizate pot fi bune, cel mult, doar pentru turistii incepatori, care vor sa treaca in revista multe orase intr-un timp scurt, in ideea ca revin ulterior pe cont propriu sa viziteze ce le-a placut.

  16. Din punctul meu de vedere ideal e sa ai 3 saptamani de concediu, stai la all inclusive 8-10 zile si restul umbli. Din pacate eu cu sotia nu reusim sa ne lipim de mai mult de 2 saptamani legate, lucru care ne obliga la 7 zile AI si 7 de plimbareala. Iar noi ne deplasam doar cu masina proprie, momentan venitul nu ne permite concedii in afara Europei. De obicei luam un AI la mare (Turcia, Grecia, Croatia, Italia) si apoi ne urcam in masina si umblam, dormim pe unde ne prinde noaptea (preferabil hoteluri de 40-60 de euro pe noapte, dar am gasit si mai ieftin si foarte decent). In Germania am dormit la motel de benzinarie in niste conditii excelente cu 35 de euro cu mic dejun.

  17. Asta e, si mie imi repugna unii arhitcti figuranti, care se cred creatorii liniilor,si nu stiu sa faca o hashura.La 20 de ani, te duci pe cont propriu, esti cu 1 prieten.LA 35, CU 2 COPII, TE DUCI LA AGENTIE, VREI ALL INCLUSIVE IN aNTALYA, AI RESPONSABILITATI.dUPA 50, VREI CIRCUITE CU AGENTIA, CELE CULTURALE, EVIDENT.cIT DESPRE MERSUL PE CONT PROPRIU IN eGIPT, SAU EGIPTUL ORI BRAZILIA TARA IGURA, texte de pusti…

Leave A Reply