“Va pupic dulce”! Diminutivele in viata noastra

73

Mititei

“O berica, va rog”. “Ciorbita” sau “cafeluta” dvs sunt servite. Ba chiar: “pisicuta mea scumpela, te ador”. Iar raspunsul obligatoriu e: “Bursucutul meu atat de simpaticel si eu tin mult la tine”.  Sa nu ziceti ca niciodata nu ati auzit sau chiar spus asa ceva sau, ma rog, ceva cat de apropiat. Ca nu ati folosit diminutive. Caci despre ele, despre diminutivele care ne insotesc in viata de zi cu zi, este vorba.

Ele, diminutivele care nu se regasesc de obicei in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, dar care sunt folosite cu multa usurinta in limbajul cotidian dintr-un prea plin sufletesc, dintr-o nevoie irepresibila de a exprima sentimente, trairi, atitudini.

Ori adesea, aici in Romania, multe se exprima mai intens prin intermediul diminutivelor, inclusiv spiritul national – mioritic (da, miorita e diminutiv de la mioara, oaie!), mincarea nationala – micul, mititelul, ciorbita de vacuta si sarmalutele sau trairile personale, cele ale sufletelului.

Intalnite mai ales in “limbajul copilaresc” (baby talk) sau in vorbirea familiara, diminutivele sunt, pe de alta parte, respinse de tonul grav, serios, lipsit de afectare. Titu  Maiorescu vedea in folosirea lor o “injosire” a ideilor, o “decadenta limbistica”. Altii, tot asa mai savanti sau mai experti, le apreciaza drept ridicole pentru ca ar fi o forma de efeminare a spiritului sau o tendinta grotesca de miniaturizare a orice.

Dar diminutivele au propria lor viata, pe care nu o putem ignora. Ele sunt substantive reduse la esente mici, adjective dulcege pina la ingretosare si, nu in ultimul rand, forme de a exersa sentimente sau (auto)ironii. Se regasesc peste tot, in limbajul cotidian, mai ales in cel familiar, in mesajele de pe internet si chiar in presa.
Nu le-am putut ignora asadar si va invitam fie sa diminutivati, fie sa nu, asa cum fac si invitatii nostri. Oricum, eu “va pupic dulce”. (M.Ch)

[coloana]

Diminutivul e masurica tuturor lucrusoarelor

Exarhu

de Razvan Exarhu
radio host, blogger, hedonist

Diminutivul e o masura de siguranta. E o terapie anti-stress. De asta se folosesc variantele: facturica, bonulet. Cardulet de folosesti, mai usoare ti se par cumparaturile. Chelnerii cu studii de psihologie stiu sa intrebe un client ratacit intre valori daca serveste masuta.

Muschiul de vita devine muschiulet si vita insasi devine in acest mod un fel de iepuras mai maricel, deci mult mai scumpik. Senzatia ca lumea e alcatuita din lucruri si gesturi mici & dragalase devine din ce in ce mai importanta. Daca e mititel, roz sau rotund pare mai de incredere, cu exceptia minelor antipersonal, fireste.

Ar mai fi niste mici problemute la piranha si la chihuahua, dar sa admitem ca si asa sunt extrem de dulcei, la marginea acvariului, cand isi arata dintisorii aia maricei. In fond, chihuahua sunt niste piranha de uscat, doar ca traiesc in posete. Iar un piranha hranit cu chihuahua trebuie sa fie culmea minimalismului.

Ar fi ca si cum i-ai da sa pape ton unui somon care va deveni sushi. Tot ce e mic pare si mai usor de inteles. Si mult mai usor de folosit  atunci cand vrei sa trantesti o usa dar sa o lasi intredeschisa. Pentru asta spui: esti un monstrulet, idiotule, si m-am suparatut pe tine.

Daca spui despre un om ca e prostuta inseamna ca vrei sa spui mai mult cu mijloace mai putine. Ciudat e ca unele lucruri neserioase nu accepta diminutivul. Incercati cu amanta sau presedinte si o sa va convingeti. In schimb, stiruca sau crahulet par foarte simpaticute.

Diminutivul e si o forma de aparare in atac, de aici vine si expresia: gurita ma-tii. Iar prezenta lui T este esentiala. Ganditi-va cum ar fi fost sa intrebi un caine de talie foarte mica: se fasi, minicupar? O rusine. Te fati, minicupar, e infinit mai bine. Oamenii puternici au intotdeauna de partea lor Flacara Violetuta si Litera T.

[coloana]

Diminutivul e bine sa fie bine temperat

Toma

de Mircica Toma
psiholog, jurnalist, activist

Cred ca distanta de la Bach, (Johann Sebastian, clape) la Simionescu (Mircea Horia, litere) justifica parafraza cu care ma inscriu in aceasta linie genealogica in care geniul este din ce in ce mai bine temperat. Daca Simionescu si-a permis, de ce sa nu fiu si eu un piculet tupeist si sa-mi falfai diminutivul in umbra ingeniosului Targovistean? Cu atat mai mult cu cat “piculetul” respectiv ilustreaza cheia in care descifrez psihologia utilizatorului de diminutive: sunt micut, da’ uite ca ma bag.

Si firesc este sa incepem cu o constatare: diminutivul exprima modul prin care ne raportam la dimensiune. Orice raport presupune existenta a cel putin doi actori: unul mic si unul mare. In fata unei perechi de sosete de dimensiunea unui panselute, este perfect rezonabil ca majoritatea cititorilor de Think Outside the Box sa apeleze la cuvantul “sosetele” pentru ca in conditii normale cititorii acestei publicatii electronice poarta sosete mai mari decat un sugar.
Ce se intampla, insa, cand diminutivul apare in relatia dintre persoane de aceeasi dimensiune?

Ei bine, aici incep problemele. Voi evoca doar doua dintre patologiile diminutivelor. Ti s-a intamplat, stimate consumator de Think Outside the Box, ca o prietena sa ti se adreseze, intr-un moment de maxima intimitate, cu “puisor”? Marturiseste ca da si ca ai trecut cu vederea situatia pentru ca erai prea ocupat. “Puisorul” cu pricina a fost importat din relatia dintre un adult si un copil – locul in care diminutivul este la el acasa. Faptul ca o femeie in toata firea i se adreseaza amantului ca unui copil ar fi trebuit sa va alarmeze, stimabililor: oare nu este semnul unui comportament pervers, cu inalt grad de periculozitate sociala?

O alta situatie de utilizare aberanta a diminutivului este una extrem de frecvent intalnita. Ori poate ca n-ati auzit pe nimeni care sa va ceara sa-i acordati “un minutel”? Utilizarile de acest gen a diminutivelor apartin unor persoane care abordeaza relatia cu semenii lor, altminteri persoane egale ca dimensiuni, de pe pozitii inferioare, de piticanii. Sunt oameni care, pentru a obtine bunavointa, imita, in spatiul cuvintelor, guduratul animalutelor care ne cersesc bunavointa. E un model revoltator, degradant pentru specia umana.

Desi presupun ca aceasta utilizare poate fi regasita in multe alte culturi, romanii par sa fie utilizatorii cei mai mari, ceea ce le demasca micimea. Nu ne este greu sa sustinem justetea acestui rationament, odata ce stim deja ce dictatori mari isi poate face un popor cu “votuletul” mic.

Tags:



73 de comentarii

  1. Nu suntem chiar asa cu mot. In limba greaca moderna sunt mult mai multe diminutive, au intrat in limbajul comun si si-au pierdut valoarea hipocoristica, motiv pt care apar diminutive ale diminutivelor! (cum ar fi in rom. fetitica)

  2. Bun articol. Am gasit multe realitati despre ceea ce am vazut calatorind, traind, muncind in Romania. Si ma bucur acum, inca o data in plus, ca nu am fost inconjurat de oameni care sa se autosufoce cu diminutive. La noi, gura ma-tii e gura ma-tii, sosetele sunt sosete (si de obicei sunt pe sub pat 😛 ), pupatul nu e niciodata pupic, iar micii sunt intotdeauna cu o lingura mare de mustar alaturi.
    Frumoasa prezentare a mediocritatii romananului, pentru ca vrem sau nu, oamenii care folosesc astfel de “anormitati” (sic!) verbale, sunt oameni cu un bagaj de cunostinte si o cultura reduse la… un piculet!
    Felicitari pentru articol!

    • Oare cum o fi corect domnule “detinator al unui bagaj de cunostinte si culturi (mai) mari de “un piculet”(diminutuv!?):”o lingura mare de mustar alaturi”, sau o lingura mare CU mustar…………..Probabil dumneata te hranesti cu “lingura” si nu cu mustar si cu expresii gen-“gura matii”……

  3. Un articol despre diminutive si niste mici foarte mititei in poza… Ne-am ingrasat saptamanile astea cu suficiente diminutive, nu inteleg care e legatura cu Tusnad!?!

    • Aputzele minerale de Tusnad sunt vandute cu un oarecare profitzel si, din impozitul pe acesta (sau chiar din profitzel per se) firma respectiva a decis ca, spre bucuria noastra, sa cedeze o faramiturica pentru sustinerea proiectzelului “Think Outside the Box”.
      De altfel firma imi devine din ce in ce mai simpaticutza, pt. ca nu e singurul lucrushor pt. care a dat banutzi, d.ex. ea sustinand si niste proiectzele de protectia (na! aici m-am impotmolit) mediului.
      Cum o fi diminutivul de la “mediu”? Ia uite, poftim… >:)

      • La mine diminutivele imi declanseaza o afectiune mai veche… se numeste in termeni medicali hiperexcitabilitate, dar nu e ceva grav, se poate trata cu un produs ce se gaseste la plafar, anume ceai de hamei :p Despre scopul proiectului “Think Outside Of The Box” m-am cam prins eu, ce nu pricepusem eu – care ar fi legatura dintre diminutive, carnea de mici din imagine si apa minerala tusnad? Mai ales ca mititeii se servesc deobicei cu o bericica nu cu apa de izvor, e mai natural asa, oricat de naturala ar fi apa la care se straduie ei sa faca reclama. PS: cum e sa traiesti cu un nume diminutiv?

      • Merci, Paul – data viitoare am sa tzin cont; data trecuta era isteria aia cu “ursii-care-fac-rele-si-trebuiesc-omoriti”, asa ca am ales (eram un grup mai mare) o imagine mai putin “detestabila” >:)
        Dar pot sa te asigur ca n-am fost “dragalasi” de LOC in realitate, cred ca datorita noua au aparut si ceva dosare penale (nerezolvate, bineinteles, de altfel – ca asa e “traditia” la noi, NUPul e cuvant-magic >:)

      • Nu, e ok, am facut doar o glumita (sic!) ca tot era vorba de diminutive. Mi se par foarte bune initiativa, actiunea, sigla si numele. Succes maxim pe mai departe!

  4. Ma intreb daca folosirea obsesiva a diminutivului e o evolutie mai recenta in limba noastra de zi cu zi? Poate ca reactie la stresul cotidian, si unealta de auto-aparare, in spatiul social romanesc, in care pestii mici sunt prada simpla pentru pestii mari. Totodata cred ca e vorba si de zemflemeaua noastra romanesca, in care nimic nu poate fi luat complet in serios. Revenind in Romania acum vreo 2 ani (dupa 7 ani in America) cu un avion de la New York la Bucuresti cu echipaj romanesc, am fost surprinsa de limbajul plin de diminutive al steward-ului “sef”. Tonul autoritar, plin de importanta, combinat cu nenumarate diminutive, suna ridicol. “Va rugam sa stati in scaunelele dumneavoastra, ca altfel am sa il anunt pe comandantul navei.” “Atentie la manute, si la picioruse”, “Sper ca ati pus deja bagajelele la locul lor”….Era ceva nou pentru mine, dar se pare ca e un fenomen mult mai raspandit.

    • imi e foarte greu sa cred ca echipajul unui avion vorbeste chiar asa cum specifici aici… chiar imposibil de crezut. Trebuie doar sa ai grija, ca banuiesc ca nu esti singurul care a folosit sau foloseste un avion fie el si mai “mititel” si multi dintre cei care mai zboara asa din cand in cand mai citesc si postarea ta….

      • Pe bune, am un avion de martori : ) Se intampla pe cursa Delta de la NY la Bucuresti. Inteleg de ce ar fi greu de crezut, dar e adevarat.

  5. Bine, atunci cum sa-l catalogam pe Enescu (George, clape si corzi) care, intr-o scrisoare, spunea despre despre Bucuresti – prin anii 30, ca e, citez, “mai curatel, mai spalatel”? Si nu era, pe cuvant, ironic. Era chiar entuziasmat. Scrisoarea se gaseste la Muzeul de Istorie a Bucurestiului. Consider ca e stupida condamnarea diminutivelor (si alte demersuri de acest tip sunt la fel de stupide), trebuie condamnati PUNCTUAL doar cei ce le folosesc – e exact ca in medicina: nu exista boli, ci doar bolnavi. Dar poate ca cei doi invitati si-au dat cu presupusul contra cost si atunci citim cu juma’ de ochi ce au spus…

    • Nu, cei doi invitati nu si-au dat cu presupusul contra cost, ci doar si-au asumat rolul de a aborda, pro si contra, subiectul diminutivelor in limba romana. Desigur, abordarea e departe de a fi exhaustiva, nici nu ne-am propus asa ceva. Daca s-ar putea zice, as spune ca e o “abordarica” 🙂

  6. “Prea-plin sufletesc” my ass. E doar impotenta de a se exprima prin limbaj. Sigur ca nu suntem toti poeti si nu putem reda cu acuratete 100% sentimentele, dar de exemplu folosirea pe post de salut a “pa” e chiar ridicola. Mai ales ca mai nou e considerat prea slab un “pa” asa ca se dubleaza in “pa pa”. Probabil triplarea e chiar dupa colt.

  7. iaca mie imi place sa imi zica gagicuta puisor. chiar daca sunt o gorila cu burtica si cheliuta, si eu vreau din cand in sa ma simt mititel si rasfatat ca atunci cand eram copil. da e hilar cand cineva foloseste prea mult diminutive, dar ce e prea mult strica intotdeauna. dar diminutivele folosite cand trebuie…”e bune”

  8. Eu am un fel de teorie. Un fel, pentru ca nu e bazata pe nimic empiric, doar pe observatie si intuitie.

    Eu sunt timisorean. De cate ori merg la Bucuresti ma izbeste chestia asta cu diminutivele. La noi, si in multe alte parti, nu vezi oameni straini folosind un limbaj nepotrivit de familiar cu alti oameni straini. In Bucuresti se intampla asta fest.

    E o fatarnicie, clar, un servilism care ascunde intentia de manipulare, si care eu cred ca are radacinile in ocupatia turceasca. Prea seamana a atitudine de vanzator din bazar…

  9. Din cite ii cunosc pe “mioritici”, aceste diminutive se pot auzi cu precadere in zona “sudista”, Bucuresti, DB, AG etc…

    • Bineinteles, ardelenutzii sunt o specisoara aparte, ei sunt obsedati de “mare”, probabil aceasta tinandu-le treze nostalgiile dupa “imperial” >:)

      Ei de exemplu in loc de “pupici” folosesc cuvantul “pupoi” si pana si la chestia aia nu ii zic ” *ulica” ci “stremeleag” iar “pasarica” este la ei “vulture” :-p

      In afara de asta, intr-adevar, nu folosesc “pa… paaaa…” ci “ciao!” – asta atat la venire cat si la plecare >:)

      • Oligofreni sunt si in Ardeal gramada.

        Un exemplu e site-ul http://www.nightbuyers.ro/

        De pe prima pagina, indemnul “cumpara papa bun de la partenerii nostri”, ma convinge instantaneu ca nu voi comanda niciodata de la penibili.

        “Papa bun”, ca indemn catre un adult… cu greu puteau gasi ceva sa sune mai gay.

      • Super comentariu, Codruta. Chestia cu Ciao este al dracului de adevarata.
        Chiar ma intreb de unde li se trage.

        Eu raman la pa, pa, pa….. de trei ori, ca sa-l enervez pe domnul de mai sus.

      • Nu ai obosit sa scrii asa sau iti place? mie personal mi se pare deranjant si o gluma spusa o data e o treaba dar repetata…in fine, de gustibus.
        La Cluj nu spunem Ciao, asta e o revista inventata pt VIP-urile din Bucuresti, la Cluj spunem Servus. Cei care spun la Cluj Ciao sunt veniti de la Bucuresti, sic!

        P.S. Gabriela, nu ni se trage de la nimic sau daca vrei ce ni se trage ni se trage de la imperiul austro-ungar. Si e de bine.

      • Se foloseşte Ciao doar în unele părţi din Ardeal, şi nu de toată lumea. În rest, gama de saluturi variază de la cel mai simplu “Salut” la expresii împrumutate din alte limbi (“Hallo”, “Tscuss”, “Szia”), la “Servus”… orice în afară de “bună” 🙂

  10. Foarte bun articolul care atacă o tară a societăţii de azi. Diminutivele sunt absolut necesare cu condiţia să nu abunde. Ceea ce, din păcate se întâmplă azi. Este dovedesc superficialitatea instruirii celor care le folosesc.
    PS Forma corectă este Dictionarul explicativ al limbii romane. Forma folosita de dvs respecta regulile limbii engleze pe care multi incearca sa ni le bage pe gat cu forta. Cred ca nu sunteti printre acestia…

  11. America latina e plina de diminutive, de la formule de adresare, alimente, obiecte personale. Cred ca e o forma de alint lingvistic.Pe mine ma deranjeaza mai mult dezacordul dintre subiect si predicat, decat diminutivele. Si subtitrarile la TV de genul “Te iau la omor”, a englezescului “I`ll kill you.”

    • Deasemeni la moda: “gravidutze”, “miresici” (este numele unui foarte popular forum , “micutzul” – pe la jurnalele de stiri TV, vrind sa semnifice “copilul”).

  12. Imi place sa folosesc diminutive in relatiile mele intime, ca o forma de alint, de rasfat fata de partener (Tupisorul, Pusculita – sunt nume de scena). Pentru mine este un teritoriu unde te poti juca cu astfel de “cuvintele”. Dar o transpunere, o extindere si o exagerare a lor pe plan profesional si personal, in relatiile cu diverse alte persoane, fie prieteni, fie cunostinte, necesita atentie si, eventual, putere de autocontrol. Si mai am o mica observatie la finalul acestui comentariu. Domnul Razvan Exarhu mentioneaza in articolul de mai sus cuvantul prostura, desi se refera la un om. Firesc ,acordul este om prostut. Si daca intentia era alta, nici macar nu apar ghilimelele. Sincer, eu ca femeie, ma simt discriminata, in conditiile in care acest adjectiv caracterizeaza la fel de bine ambele sexe, iar acordul, in acest caz, impunea genul masculin. Eu as fi optat pentru formula prostut/a, mai ales ca vorbim despre lucruri cu caracter general. Sa fie de vina celebra solidaritate masculina? Nu o luati ca pe un atac, dar personal m-a deranjat si am simtit nevoia sa-mi exprim parerea.

  13. Atata timp cat stii cum, cand si cu cine sa le folosesti diminutivele sunt un rau necesar …
    Sunt si multe cazuri cand ar fi ciudat sa nu le folosesti … Exemplu: Esti cu o persoana de sex opus la prima intalnire, o plimbare prin parc… Ea iti arata un copil mic, 4-5 anisori. Nu prea poti spune e frumos foc (suna a pedofilie) … In schimb e perfect normal sa spui e frumusel. Si multe alte cazuri, in plus partenera se simte chiar apreciata atunci cand mai folosesti din cand in cand diminutive…. Evident, exagerat ca te pot “trage in jos”.

    • Alex, tu personal ai pacatuit aici cu “anisori”, dar in ceea ce priveste “frumusel”, te rog nu confunda diminutivul folosit arbitrar si excesiv (subiectul articolului) cu diminutivul folosit in scop stilistic. Iar cit despre pedofilie, eu recomand sa ne intoarcem la DEX!

  14. Sunt unul din cei care folosesc des diminutive. Sunt o persoana ludica, imi place sa ma joc. Poate prea mult pentru varsta mea. Cateodata exagerez. Dar macar exagerez jucandu-ma. Minimizam importanta lucrurilor diminutivand? Habar nu am. Ne facem mai placuti? Relativ, pe unii diminutivele ii ingretoseaza. Eu cred ca acei cineva si-au pierdut o parte din inocenta. Pe mine ma bucura ca pot inca sa ma joc, fie si in cuvinte miiici.

    • Parerea mea este ca zilele noastre se cam exagereaza cu diminutivele. Pe mine ma enerveaza cel mai mult expresia prea-des-intalnita: “banutz”. Bine, bine radem-glumim, dar banii nu-s nicidecum “dragutzi” ca sa folosim diminutive. Banii sunt murdari (la sensul propriu al cuvantului).

      • Banutzii sunt foarte dragutzi, d.ex. cu f. putintel timp in urma a fost ziua mea si mai multe persoane, stiindu-ma mai cu hachitze si fiind ele mai lipsite de inspiratie mi-au zis “cumpara-ti ce iti place si spune cat costa”, lucru care m-a umplut de o gramadutza de lucrushoare simpaticutze (pt. care, de altfel, nu as fi dat din banii mei, acestia fiind impartiti pe “prioritati”). M-am ales astfel cu fustitze, bluzitze, parfumele, esarfutze samd. care nu se potrivesc intre ele si la nimic din ce port eu in general – dar care mi-au placut pur si simplu la nebunie asa ca pur si simplu cadourile primite mi-au facut viatza un picutzel mai coloratzica si mai frumoasa 😉

        NU banutzii sunt problema, ei sunt un instrument f. bun ca sa te ajute sa te simti bine – problema este CE este dispusa o persoana sa faca pentru ei!

      • Prefer sa nu primesc nimic de ziua mea, decat bani. In orice caz o imbratisare sau un sincer “la multi ani!” valoreaza mai mult decat oricare cadou.

        Banii tot murdari sunt pentru ca umbla toti cu ei, nu ma refeream la sursa sau destinatia lor.

  15. Gata, s-au terminattoate problemele si au mai ramas diminutivele !! 🙂

    Este o problema pur psihologica – iar cei care pretind ca ei nu folosesc, ei nu le agreaza, la ei nu se folosesc ( vezi domnul din Timisoara) – ca s-ar folosi doar in sud, vezi doamne influenta turceasca, ba chiar ca cei ce le folosesc sunt cei inculti, cu un bagaj mic de cunostinte (sic!) – aceia sigur au o neputinta in primul rand psihologica ( cui oare nu-i place sa fie alintat ?????? ) , sau doar se erijeaza in macho – ei sunt barbati, domnule, ei nu pot fi ” scumpitei ” . Ba da , toti putem fi scumpitei, trebuie doar sa ai sufletul cald si mintea foarte larga si sa intelegi nevoia fiecaruia de a se exprima intr-un anumit fel. Restul sunt bazaconii.
    ( de acord ca unii exagereaza – vezi cazul stewardului sef, altfel foarte amuzant, daca ai insa un sanatos simt al umorului ).

    Deci, domnilor si doamnelor, fiti draguti si lasati oamenii sa traiasca.

    Sa traiasca binisor in tarisoara lor draga.

  16. Pingback: Adrian Tapciuc Blog » “Vă pupic dulce!” Diminutivele din viaţa noastră

  17. REGIONALISM

    ca de foarte multe ori si in acest articol se emit ipoteze general valabile, orizontul celui care le genereaza nedepasind granitele zonei bucurestiului. revenind la diminutive, ele sunt folosite frecvent in limbajul curent, doar in anumite zone – sudul tarii, zona urbana (in special bucuresti).

  18. Baby talk nu se limiteaza nici la limba romana, nici la diminutive, si este la fel de enervant si castrant (si pentru femei) si in alte limbi. Chiar la sfirsitul asta de saptamana am primit vizita unor prieteni cu cei trei copii ai lor. Prietenii nostri (adultii) ni s-au adresat mie si sotului meu de mai multe ori cu un ton smiorcait sau pisicit, asa ca si cum ai vorbi copiilor, din reflex. Este un ton debil si infantilizat, si multa lume il foloseste chiar fara sa isi dea seama.

    • N-am inteles niciodata de ce se timpesc adultzeii in asha hal, ca sa isi obisnuiasca copilashii sa vorbeasca gresit – daca imi amintesc eu bine, maimutzareala aia a adultzeilor in fatza mea (din fericire nu si parintii mei, care pareau niste oameni relativ normalutzi si m-au invatzat atat o limba corectutza cat si sa nu imi fie frica de bau-bau) si schimonosirea cuvintzelelor (pe care ma chinuiam eu insami pe atunci sa le inteleg si sa le folosesc potrivit) ma enerva al naibii de tare pe cand eram mica.
      Tocmai reusesti si tu, un botzuletz cu ochi si care habar nu are despre lume, sa intelegi ce inseamna un cuvintzel si cum sa iti exprimi o dorintza, ca – zbleang! – vine un adultoi cu ochii cat cepele si mutra scalambaita la tine, si iti baga pe gat cuvintzelul spus gresit!

      Credeti cumva ca o fi vreo invidie subconstienta pt. viitoarea fiinta umana “concurenta” ceea ce ii face sa doreasca cu tot dinadinsul sa tampeasca un biet copilutz? Ca altfel, nu imi explic…

    • Dar era atat de simplu: trebuia sa-i pleznesti. La fiecare mieunat: jap, o palma.

      In mod sigur ar fi apreciat efortul tau de a-i scoate din penibilul in care se cufunda fara sa-si dea seama.

  19. In Baden-Württemberg si sud-vestul Bavariei se vorbeste svabeste. Daca nu stii, pe langa Hochdeutsch (germana literara) si dialectul, considerat de unii „o limba in sine”, e greu sa te intelegi cu localnicii, atat pe strada, cat si la serviciu. La telefon, e si mai mortal.

    Se diminutiveaza intr-o veselie, pana si „salut” (Tschüsle) sau „adio” (Adele). De la frantuzescul „adieu”, svabul zice „ade” si-l indulceste cu sufixul „le” care diminutiveaza. Tradus, „adiouţ” sau cam asa ceva.

    Etimologic, treaba vine de la sufixul diminutiv „lein”, pe care limba lenesa a svabului l-a prescurtat in „le”. Astfel, avem „schätzle” (iubitel, iubitica, derivat din „comoara inimii”), pensiunile traditionale sunt „Zum Rösle” adica „La Trandafirasu`” sau „Zum Lämmle” = La Mielutu`. Avem si „Schwäbisches Dictionärle”, adica „dictionarasul svabesc”.

    „Mädle” spun barbatii mai trecuti femeilor tinere, pe care vor sa le alinte. Lädle (magazinel) scrie pe cate un magazin de stil vechi, gen „butic“ de haine vechi. „Schokolädle“ e ciocolatica dulce-dulce. Diminutivarea indulceste limbajul cam aspru al bastinasilor. Multi straini trec cu nonsalanta peste germana literara si invata doar dialectul, care le foloseste in viata de zi cu zi. Rezulta un limbaj si mai amuzant.

    • de acord in chestiunea diminutivelor in limba romana, dar asa cum a scris Dani, in alte limbi, de exemplu in limba olandeza se diminutiveaza aproape orice, la greu… Depinde deci de constructia fiecarei limbi si cum ne obisnuim. In romana suna prost, e adevarat. Nici cu folosirea exesiva a diminutivelor in comunicarea cu copiii nu sunt de acord, sau cu stalcirea voita a cuvintelor…

  20. nu ii inteleg pe cei care au scris ca e foarte bun articolul. mi se pare simpatic doar comentariul lui Exarhu. Cel al lui Mircea Toma nu! deloc! ce daca zici puisor? comportament pervers? nea Mircea, asta e semn de afectiune, de tandrete. si mai zici ca esti si psiholog… . E acelasi lucru ca “honey, sweetie, pumpkin” din engleza. Acum doar nu vrei sa spui ca persoanele care zic pumpkin iubitelor de fapt au un comportamment deviant, si ca ei vor de fapt sa faca sex cu dovleci, nu? “Puisor”, spus de ea, sau el, in momente de intimitate, exprima tandrete. Nu se gandeste nimeni (decat aia cu comportament deviant, insa care si daca nu ar folosi diminutive, tot “devianti” ar fi. ca urmare, nu ii includem in aceeasi categorie) la pui de vreun animal, si nici la copii. pur si simplu iti este foarte drag de cineva, si poate nu gasesti alte moduri sa spui pe moment, si o spui prin diminutive! Gretoase sunt diminutivele atunci cand nu sunt spuse cu sinceritate! Atunci cand sunt spuse, de exemplu, de categoria “pitzipoancelor” pe strada. Atunci cand sunt superficiale! In intimitate, spuse unei persoane pe care o doresti, e permis! Comportament pervers? Sexul in sine e pervers! Cine stabileste limita permisa a perversitatii? Dvs, Mircea Toma? Cu explicatia celui de al doilea exemplu sunt de acord partial. Micimea cuiva nu e data doar de diminutivele folosite (minutel). Poate fi data de ton, de gesturi, de augumentative chiar. Depinde cum sunt spuse.
    Diminutivele sunt gretoase doar daca le folosesti cu cine nu trebuie, cand nu trebuie!
    Imi place comentariul gabrielei. Oricui ii place sa fie alintat! Aerul ala de macho – “hey, sunt barbat, nu imi zice mie puisor!” nu tradeaza nimic, domnule Mircea Toma? Mie mi se pare ca barbatul care gandeste asa e mai nesigur de masculinitatea lui decat cel caruia ii place alintat.
    to be continued…

  21. In spaniola castiliana diminutivele sunt folosite mult mai abitir decat in romana, in limbajul de zi cu zi, iar spaniolii numai “mici” nu sunt – as zice chiar, dimpotriva, ca daca am putea masura ego-ul, il au pe unul dintre cele mai mari din lume. Asadar, teoria domnului Toma nu prea se confirma.

  22. Imi amintesc de o colega care nu scotea o propozitie pe gura fara sa foloseasca cel putin un diminutiv: “Mi-e fomitza! Vreau sa mananc ciorbitza cu smantanica. Daa si cu painicutza.” 🙂
    crazy

  23. Bune articolele! Iar comentariile m-au distrat foarte tare! Intamplarea cu stewardul sef imi aminteste de alti barbati care se adreseaza cu diminutive gen manutze, picioruse si care nu stiam exact de ce ma enervau. Am o prietena care vorbeste cu diminutive: “fac o cafeluta”, “merg la culcarica”, “somnic usor”.

    Comentariul cu ardelenii (al Codrutei) m-a lasat pe jos de ras. Nu prea sunt compatibile diminutivele cu accentul ardelenilor – ei care vorbesc domol nu mai au timp sa lungeasca cuvintele cu diminutive.

    Exista diminutive in limba engleza? Iar in romana exista vreo cinci sufixe cu care poti face diminutivul – ceea ce arata, cred, ca existenta diminutivelor e strans legata de istoria si cultura unui popor.

    • In engleza “little” (= “mic”) in loc de “small” (care = tot “mic”) are sensul de diminutiv, in loc de sufixele noastre.
      Adica “little thing” nu inseamna “lucru mic” ci “lucrushor” – samd…

  24. ”Est modus in rebus”. După mai bine de 20 de ani, încă ne căutăm echilibrul, starea de normalitate. Orice exagerare dăunează. Și cînd este prea mult, și cînd este prea puțin. Diminutivele își au rostul lor. Poate ar trebui să bem mai mult apă Tușnad.

  25. Draga codrutza nu muri de grija ardelenilor ca va cam dam clasa in toate domeniile vietii economice, sociale, politice si culturale. Si apropo, cainele moare de prea multa alergatura si prostul de cum vorbesc ardelenii. Cel mai bine ar fi sa continui cu mersul la scoala ca e un lucru bun in cazul tau…si peste cativa ani poate o sa am cu cine dialoga pentru ca in momentul de fata e un monolog din punctul meu de vedere. Si terminati odata cu turcirea! Reveniti in sanul Europei, dragi mitici!

    • hihihi! vedeti DE CE ardelenii nu-s genul de persoane care sa foloseasca diminutive? Vi-l PUTETI inchipui pe individul asta, macho si greoi, care “stie tot” (desi habar nu are nici macar daca sunt sau nu ardeleanca ori ce varsta am) folosind vreun diminutiv? :)))))))))

      Q.E.D.!!! :))))))))))))))

  26. Curios cum lumea evita diminutivele cand vine vorba de niste lucruri ceva mai sinistre. Nu am auzit despre un mortulet, dus la gropita, cu nisto coronite si caluti mascati. Nici de felul in care i-au sarit creierasii soldatului X care a fost usor impuscat de un alt soldatel cu bibilica intr-un mic deranj…

  27. Pingback: uberVU - social comments

  28. eu mi-aduc aminte de-un salut folosit doar de pensionari, insotit de-o plecaciune exagerata: “sarut minusitele”. sarut minusitele! minusitele!
    chiar imi place ca a mai sesizat si altcineva chestia asta si s-a gindit sa scrie despre ea.
    nu stiu daca articolul e bun sau rau si daca sanctioneaza fenomenul doar unde e cazul, dar diminutizarea asta exagerata cu siguranta exista si m-a enervat de multe ori.
    in primul rind, ma duce cu gindul la chelneri (mititei, mamaliguta, ciorbita, sarmalute, smintinica etc).
    in al doilea rind, in multe cazuri ma face aproape automat sa-l suspectez pe cel care foloseste acest “stil” cind nu e cazul de fatarnicie si pupincurism cronic (genul de om care e numai un zimbet si-o miere la exterior dar te injura-n gind).
    o alta meteahna care ma exaspereaza, in special de cind au ajuns toti retardutii la internet, si pe care mi-ar placea s-o vad discutata e transformarea semnului de punctuatie care in mod clasic marca sfirsitul unei fraze (.) in semn de exclamare (!), si multiplicarea (evident, inutila) semnului de exclamare sau a semnului de intrebare (!!!!!!!!/???????????).
    pur si simplu nu inteleg de unde se trage si de ce e asa de placuta unora. si de ce eu, om care cit de cit a reusit sa invete din scoala si din familie macar unde se pune o cratima, trebuie sa citesc un text cu senzatia ca este zbierat in fata tastaturii de un descreierat, ceva in genul animatiei aleia cu omuletul care-si izbeste capul de tastatura pina-i dau creierii pe dinafara.

  29. Toti cei care se simt agresati de folosirea diminutivelor pot pleca din tara, Romania e o tara libera si dreptul la exprimare si la opinie e de asemenea liber. Nimeni nu poate impune nimanui cum sa vorbeasca iar aceste comentarii sunt chiar Fascisto-Comuniste. Cand ajungi la performanta sa vorbesti si sa gandesti in cel putin doua limbi in afara de cea materna iti dai seama, pana atunci dragi Romani frustrati de ceea ce va inconjoara sunte-ti cam Comunisti. Va pupic pe guritza.

    • adriene, eu o sa-ti zic concis ca esti timpitel. dar hai totusi sa intelegi de ce (cu toate ca, paradoxal, s-ar putea sa nu fii in stare).
      1. in limba romana forma “sunte-ti” nu exista oricum ai conjuga substantivu’ sau ai declina verbu’.
      2. aici nu sintem nici in parlament, nici la guvern, ca sa avem vreo putere sa impunem ceva. pur si simplu constatam, discutam sau doar pierdem vremea. nu si-a propus nimeni sa schimbe lumea cu ziare sau bloguri.
      3. in cite limbi ziceai ca gindesti? in toate gindesti la fel de bine?
      4. fascist si comunist nu se scriu cu majuscula decit daca sint primul cuvint al unui titlu.

  30. Dragii de voi cum va aparati dreptul la alienare…Folosirea diminutivelor inclusiv cu copiii e o greseala conform cu ceea ce am citit…cu cat va guguliti odrasla mai tare cu atat e mai retardata..uitati-va la voi… 🙂

    Iar pe cei ce critica ardelenii, din nou, clasa in totul 🙂

  31. si ce mai constat e ca majoritatea celor care au comentat fie scot afirmatiile altora din context, fie discuta exagerat unele replici care au fost evident prea putin gindite.
    tipic romanesc.

  32. M-au inebunit aceste diminutive, lucrez intr-un open space si zilnic sunt pus la zid parca de aceste diminutive. Gen: “meilas”,”mesajel”,”facturica”. Nu isi au locul. Hai sa renuntam la ele si sa nu mai poluam limba romana.

Leave A Reply