Vă incit! (România, stat jandarmeresc)

1

Ceea ce s-a petrecut azi, în prima oră a zilei, la Bucureşti, este inadmisibil. E ora trei noaptea, şi sunt îngrozitor de treaz. Simţ enorm şi văz monstruos, în ciuda faptului că, pentru prima oară după mulţi ani, am luat un somnifer. Re-trăiesc în minte şarja sutelor de jandarmi împotriva celor care se făceau vinovaţi de a mai fi prezenţi în Piaţa Universităţii, după momentul la care i s-a, iertaţi expresia neacademică, sculat cuiva, probabil persoană importantă, că vrea să vadă ‚kilometrul 0’ al democraţieipustiu. O imagine, veţi recunoaşte, cum nu se poate mai simbolică pentru zilele pe care le trăim.

 

 

de Cornel Vîlcu (via ActiveWatch)

Mă mai urmăreşte, nelăsându-mă să dorm, ţipătul ascuţit, aproape inuman, al unui bărbat într-o secţie de poliţie, reacţie de şoc şi spaimă pură a unui om pe care l-am văzut, apoi, exprimându-se destul de coerent, ba chiar declarându-se psiholog. Prima oară când am văzut scena, mi-a venit să râd – reacţie viscerală, imbecilă, de apărare. Pe urmă nu mi-am putut scoate din cap întrebarea, de fapt intuiţia: ce zăgazuri, ceiluzii trebuie să se fi rupt în cineva ca să atingă un moment de asemenea imposibil-de-controlat disperare?

E vorba de credinţe/speranţe care s-au frânt, s-au prăbuşit şi în mine în această noapte. Dacă sunt printre cititori ‚cocoşei’ înclinaţi să spună că tânărul care urla ascuţit în secţia de poliţie nu e bărbat adevărat, îi anunţ că prefer compania lui, decât pe a cocoşeilor. Nu ştiu dacă nu m-ar fi cuprins, pentru moment, aceeaşi frică abisală.

—————————————

Există un singur scop al ‚declarării’ adunărilor publice în mult-discutata lege 60/1991: ca anunţând autoritatea despre desfăşurarea evenimentului, organizatorii şi participanţii să beneficieze de protecţia acesteia, în vederea exercitării depline, nestânjenite a unui drept constituţional fundamental. De astăzi, eu, personal, renunţ la această protecţie. Problemele, neajunsurile care mă scot în stradă sunt într-atât de acute (şi cronice totodată), încât nu mai am, efectiv, timpul necesar pentru a beneficia de lege; îmi voi exprima dreptul la opinie fără a mai notifica pe nimeni, asumându-mi riscul unor posibile agresiuni din partea celorlalţi cetăţeni.

Dacă, dimpotrivă, prevalându-se de unele prevederi ale pomenitei legi, organele de ordine mă vor ‚ridica’ şi/ sau amenda, voi deschide un proces invocând o excepţie de neconstituţionalitate: interpretez necesitatea declarării anterioare, aşa cum e stipulată în lege, drept o îngrădire a dreptului meu fundamental la liberă exprimare. Există evenimente care nu pot aştepta două zile pentru ca eu să reacţionez.

——————————————

După miezul nopţii, oamenii au fost intimidaţi, alergaţi, bătuţi, arestaţi fără discernământ, într-o încercare disperată de intimidare şi înăbuşire a spiritului care începuse să trezească România. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu azi sunt mult mai furios şi mult mai hotărât.

Spun: pentru ce s-a întâmplat aseară, nu sunt de vină jandarmii. Ei sunt fie nişte simple unelte, nişte angajaţi care îşi fac inumana meserie ca şi când ar fi gunoieri măturând hârtiile de pe stradă, fie brute angajate ‚pe sprânceană’ fiindcă le place să bată.

Spun: e mult mai probabil ca ‚incitările la violenţă’ la care, chipurile, jandarmii au răspuns să fi venit din partea unor indivizi special-infiltraţi în mulţime decât de la mulţimea însăşi; iar în rest, a fost evident că forţele de ordine au desfăşurat toată coregrafia necesară pentru a înfuria la culme pe oricine, chiar şi pe (sau cu atât mai mult pe) oamenii cei mai ‚normali’.

Spun: singurii vinovaţi suntem noi. Suntem vinovaţi că nu am fost mai mulţi, mult mai mulţi. Cu vorba filmelor americane, „this is not a drill”, aceasta nu e o simulare, nu avem de-a face cu un exerciţiu. E un război pe care, dacă suntem laşi în continuare, îl vom pierde într-o umilinţă de nedescris.

————————————–

VĂ INCIT. Vă provoc. Vă chem.

Vă chem să ieşiţi… nu în număr mare, vă chem să ieşiţi toţi. Vă chem să aveţi curajul nebun de a ieşi fără nici o armă (afară de vocile voastre, şi de pancardele pe care să scrieţi ce vă doare), mai mult, să ieşiţi absolut hotărâţi ca, dacă sunteţi agresaţi fizic, să NU VĂ APĂRAŢI. Fiindcă în spatele fiecărui baston, al fiecărei violenţe la adresa noastră, jandarmii vor aşeza un aşa-zis act de agresiune dispre noi; şi nu trebuie să aibă nici cea mai firavă circumstanţă atenuantă la momentul când, vă asigur, judecata va veni. Probabil nu judecarea fiecăruia dintre ei (fiindcă, v-am spus, sunt doar nişte prelungiri nesemnificative ale propriului baston), dar cu siguranţă judecarea celor care au declanşat toată treaba asta.

Vă invit să ieşiţi pe străzi şi în pieţe, fără să mai aşteptaţi să organizeze sau să conducă cineva ceva. Să nu refuzaţi legitimarea, dar să refuzaţi a semna orice amendă, să contestaţi orice tentativă de ridicare. Iar dacă totuşi sunteţi ridicaţi şi duşi la secţie, să nu vă lăsaţi umiliţi, amprentaţi etc. Să răspundeţi oricărei bruscări, morale sau fizice, asigurându-vă agresorul că lucrul se va afla şi va plăti pentru asta.

Şi, lucrul cel mai important: să vă întoarceţi la manifestaţie de îndată ce sunteţi eliberaţi.

Să nu credeţi că fac pe zmeul. Nu sunt deloc un om curajos; dacă aş fi fost în locul tânărului de aseară, târât pe un coridor, sub ochii îngroziţi ai soţiei şi fetiţei, de nişte oameni care deja mă agresaseră din greu, probabil că nu doar aş fi urlat. Aş fi făcut pe mine (sper că nu şi fizic, dar fără îndoială în mintea mea, şi mai ales în suflet) de frică. Dar fiindcă omul acela a ţipat de spaimă pentru mine, în locul meu (observaţi că NU fac din el un erou, îl recunosc doar ca pe cel mai firesc alter-ego), astăzi voi fi cu siguranţă mai lipsit de iluzii, aşadar mai curajos. Sau măcar mai pregătit să nu mă fac de râs.

VĂ INCIT să ieşiţi şi să vă spuneţi cuvântul fără violenţă, fără violenţă orice ar face ‚ei’. Poate că e momentul să facem actul cel mai grandios de bunăvoinţă şi patriotism totodată, să mâncăm bătaie pentru România. Noi, românii, n-am avut niciodată o revoluţie de catifea; poate că e vremea pentru aşa ceva.

A, şi un ultim lucru. Dacă ‚autorităţile’ vă întreabă, cum le e obiceiul, cine e organizatorul, nu ezitaţi să-l numiţi, ca să-şi primească prin poştă amenda cuvenită. E Traian Băsescu.

 

Foto: Vlad Petri

 

Acest articol a fost preluat de pe blogul ActiveWatch. Conţinutul acestei rubrici nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a organizației ActiveWatch. Așteptăm articolele dumneavoastră. Aveți responsabilitatea să verificați informațiile pe care le publicați și să respectați valorile și misiunea ActiveWatch.

 


Un comentariu

  1. Pingback: Jandarmeria înşală România (Vă incit!, partea a doua) | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger