”Utilizatorii de Internet ar trebui să fie răsplătiți pentru conținutul oferit marilor corporații”

Unul din lucrurile la care oamenii au visat, încă din primele lor epoci de aur, este o arhivă uriașă a întregii cunoașteri adunate în scris. Un soi de bibliotecă totală, în care Borges își imagina, așezate  pe rafturi perfecte, în camere hexagonale, toate cărțile și misterele universului. “Poate că vârsta mea înaintată și teama mă fac să mă înșel”, scria Borges, “dar părerea mea e că specia umană – specia asta unică – e pe cale să dispară, dar că Biblioteca va supraviețui: iluminată, solitară, infinită, complet nemișcată, înzestrată cu volume prețioase, perfect inutilă, incoruptibilă, secretă.”

 

de Andra Matzal

 

După aproape 70 de ani, o companie gigant își asuma cu încredere misiunea de a pune la punct marea bibliotecă, cea care avea să adune, în arhive digitale, aproape toate cărțile omenirii. Google, căci despre ea e vorba, a propus unora dintre cele mai mari biblioteci ale lumii să le scaneze gratuit, cu o tehnologie revoluționară, costisitoare și, în primul rând, secretă, toate cărțile, pentru a le pune la dispoziția oamenilor.

Din 2004, de când folosim aproape zi de zi motorul de căutare, misiunea autodeclarată a companiei evaluate în prezent între 200 și 250 de miliarde de dolari, a fost aceea de ”a organiza informația lumii și de a o face universal accesibilă și utilă.” În primă instanță, bibliotecile, mai cele anglo-saxone (francezii, de pildă, și germanii au strâmbat din nas la ințitativa ”expansionistă” americană), au văzut în Google Books ajutorul providențial, invitând misterioasele scannere să le copieze în ritma accelerat milioanele de pagini. N-a durat mult însă și autori din diferite colțuri ale lumii au început să-și găsească online, la liber, fie cărți întregi, fie pasaje extinse din cărțile lor, unde, căutând după cuvinte-cheie, cititorii puteau parcurge mare parte din conținut. În vreme ce Google promitea expunere scriitorilor, aceștia din urmă constatau că nimeni nu le ceruse acordul pentru includerea în biblioteca Google Books. Au urmat o serie de negocieri secrete între Google și un grup de editori, neconcretizate însă într-un acord, atâta vreme cât compania oferise o sumă mult  mai mică decât așteptările autorilor și editorilor, care au cerut câte 750 de dolari pentru fiecare carte scanată. În 2005, Authors Guild din Statele Unite a dat în judecată compania Google Inc pentru copierea a milioane de titluri fără consimțământul autorilor, însă abia luna trecută a luat sfârșitul procesului câștigat de Google. Potrivit justiției, scanarea a peste 20 de milioane de cărți, din care erau disponibile online doar ”scurte fragmente” constituie, după legislația copyright-ului, utilizare echitabilă.

Google and the World Brain, documentarul lui Ben Lewis, cunoscut regizor și autor care mai tatonase economia cunoașterii și în investigații ale pieței de artă, spune povestea unui vis al umanității și a felului în care, în lumea corporațiilor de secol 21, o forță masivă a lumii digitale încearcă să-l facă realitate. Filmul e un fel de thriller al argumentelor, scoțând critic la iveală felul în care interesele comerciale se deghizează în uriașe demersuri umaniste, invocând binele public, și felul în care proprietatea intelectuală poate crea războaie. Am stat de vorbă cu Ben Lewis după proiecția filmului său de la Festivalul Astra și, atunci când nu-mi repeta că sunt comunistă când îl întrebam dacă n-ar trebui, totuși, reformat copyright-ul, am discutat aprins despre felul în care corporațiile capitalizează contribuțiile utilizatorilor și despre cum toți netățenii ar trebui transformați în mici acționari ai companiilor ca Google și Faceebok.

 

 

Care e principala critică pe care o aduci Internetului, în forma lui actuală?

Principala mea critică e de ordin economic: Internetul creează platforme și monopoluri pentru corporații cu putere economică uriașă, care ar trebui distribuită mai echitabil în rândul oamenilor care chiar generează conținutul din care se îmbogățesc companiile. Cu alte cuvinte, cred că ar trebui să regândim fundamentele Internetului și să ne îndreptăm spre un sistem de micro-plăți. Marile companii ca Google, Facebook sau Amazon se îmbogățesc prin conținut luat de la oameni, invocând beneficiile aduse umanității. De asemenea, pirateria trebuie distrusă sau redusă semnificativ.

Dacă ne referim la Google, hai să vedem cum l-am putea regândi: Google spune că face rețeaua navigabilă și ne permite să ne orientăm în ea. Mulțumită lui Google, spune compania, orice informație uploadată de oameni pe Internet poate fi găsită. Însă, dacă privim din altă perspectivă, oamenii folosesc Google pentru informația oferită de alți oameni, iar Google vinde publicitate pe baza informației încărcate de noi. Deși Google se autodefinește ca motor de căutare, eu cred că e mai degrabă un fel de editură, o entitate care publică informație pe care ceilalți o consumă. Prin urmare, cred că ar trebui să avem cu toții acțiuni la Google, care nu ar mai valora astfel 200 de miliarde de dolari.

Spui că fiecare cetățean ar trebui să fie micro-acționar la Google. 

Da, utilizatorii de Google sau de Facebook ar trebui să fie recompensați pentru datele pe care le pun la dispoziția acestor companii.

Toate aceste companii spun că acționează în interesul public.

Parc-ar fi Ceaușescu, nu crezi?

Nu crezi că, spre deosebire de Ceaușescu, de pe Facebook putem ieși?

E o tâmpenie să crezi că poți ieși. Nimeni nu-și va închide calculatorul și nu va renunța la Internet. Să nu folosești Google sau Facebook nu este o opțiune.

Cum crezi că ar trebui regândită relația dintre Google și utilizatori? Crezi că aceștia din urmă ar trebui priviți mai degrabă ca prosumatori, în sensul în care-l anticipa Alvin Toffler, de consumator-producător?

În primul rând, pentru companii, cuvântul utilizator înlocuiește vechea distincție producător-consumator. Să presupunem că Google nu i-ar mai trata pe oameni ca pe utilizatori, ci ca pe niște producători. În acest caz, ar trebui să-i și recompenseze ca atare. Companiile nu-i numesc însă pe oameni producători, ci utilizatori. Doar că ei ne utilizează pe noi, se folosesc de noi, fiind astfel adevărați user-i.

Care ar fi un lucru care te-a intrigat foarte mult în proiectul Google Books?

În primul rând, faptul că proiectul a fost promovat ca mijloc de a oferi expunere autorilor și cărților lor. În engleză,  să te expui la ceva înseamnă însă atunci când ești lăsat într-o noapte singur, pe un munte, în fundul gol, într-o noapte rece. Nu trebuie să uităm că Google face bani pe seama conținutului pe care îl oferă. Cu cât e mai bun conținutul, cu atât sunt mai mulți bani. Iar cărțile sunt o sursă de conținut de o calitate extrem de ridicată, motiv pentru care Google ar trebui să plătească premium. Nu cred că autorii ar trebui să fie recunoscători pentru expunere, ci că Google ar trebui să fie recunoscător pentru conținut. Ceea ce ne lipsește însă e o piață, care să evalueze prețul acestui conținut. Dat fiind că bibliotecile sunt în afara sistemelor economice, Google și-a permis cu succes să meargă să le spună: Vă scanăm cărțile gratis. Nu-i așa că sunteți norocoși?

Atâta vreme cât Google exploatează slăbiciunile sistemului actual de copyright, nu crezi că ar trebui să-l regândim?

Dacă crezi că e ceva în neregulă cu capitalismul, asta nu înseamnă că răspunsul stă în comunism. Dacă legile sunt proaste, asta nu înseamnă că sunt de acord ca ele să intre pe mâna companiilor la Google. Ce se întâmplă acum pe Internet e ca și colonizarea Americii Latine: unde nu sunt reguli, le creezi tu.

Dar nu crezi că diferența dintre felul în care companiile și oamenii se raportează la copyright ar trebui să ducă la o reformă a copyright-ului?

Argumentul reformei copyright-ului e o tâmpenie. Problema Internetului este că o mână de oameni și-au făcut site-uri mari, de unde milioane de oameni descarcă fără bani filme și cărți. Bunurile astea se află sub protecția drepturilor de autor și au fost produse cu mulți bani și multă muncă, de oameni care vor să fie recompensați financiar. Să încalci asta înseamnă furt.

Nu crezi că asistăm  și la consolidarea unei noi economii colaborative, bazate pe sharing?

Voi [românii] ați avut economie bazată pe sharing timp de 50 de ani. Se numește comunism. Acum este același lucru, doar că e condusă de o corporație.

Crezi că Wikipedia e la fel cu comunismul?

Wikipedia nu produce bani, iar cea mai mare parte a Internetului nu este a oamenilor care se oferă voluntari să genereze conținut gratis. Acest conținut li se ia, fără a li se cere permisiunea.

Dacă ne gândim la Google Books, un proiect foarte costisitor, crezi că în acest moment ar putea fi posibilă o astfel de inițiativă globală, fără contribuția unei corporații așa de puternice?

O alternativă se creează chiar acum, de către biblioteci din toată lumea. Doar că va dura mai mult.

Crezi că micro-plățile ar putea fi o soluție pentru ca Google Books să împace atât autorii, cât și cititorii?

Aici intervine un tabu care nu poate fi momentan depășit. Filmul meu e despre biblioteci, Google, autori și editori. Bibliotecile cred că plata pentru cărți e o blasfemie, așa că nu ar fi dispuse să introducă micro-plăți pentru împrumutul de cărți. Google crede că informația ar trebui să fie liberă, deci nu ar accepta mirco-plăți. Autori și editorii nu vor ca oamenii să plătească 2 euro pentru o carte, ci 20 de euro, așa că nici ei n-ar accepta.

Ce soluție crezi că ar putea răspunde tuturor intereselor?

O combinație de acorduri convenționale de business între Google și editori, reglementări naționale și internaționale și o competiție de piață.