Ushuaia– oraşul de la Capătul Lumii

1

Cu toţii ştim că Pământul este rotund, deci, teoretic, nu are nici început şi nici sfârşit. Cu toate acestea, există un loc pe Terra considerat “capătul lumii”. Este vorba de cel mai sudic oraş al lumii, Ushuaia, aflat în regiunea Argentinei denumită Țara de Foc. Doar 1.000 km despart Ushuaia de Antarctica, aici fiind punctul de plecare al croazierelor spre continentul îngheţat.

de Răzvan Pascu – www.RazvanPascu.ro

Aşa cum ar trebui să fie un “capăt de lume”, nu este deloc uşor de atins. Dacă nu alegi varianta simplă a unui avion sau a unei croaziere, care te va lipsi însă de multe aventuri, dacă vii terestru din Argentina, trebuie să străbaţi teritoriul Chile, să traversezi strâmtoarea Magellan care leagă Oceanul Pacific de Oceanul Atlantic, fie pe la Punta Arenas, fie pe la Punta Delgada şi să intri din nou pe teritoriul argentinian. Din cel mai apropiat oraş argentinian de pe continent, Rio Gallegos, asta înseamnă aproximativ 10 ore de mers cu autobuzul.

Oraşul este destul de mic, bazându-se în mare parte pe turism şi, din acest motiv, preţurile nu sunt din cele mai mici întâlnite în Argentina. Pentru două – trei zile petrecute aici, turiştii pot opta pentru excursii cu barca sau catamaranul pe canalul Beagle, tururi în Parcul Naţional Tierra del Fuego sau excursii la Gheţarul Marţial. Pentru aproximativ 4.000 de dolari, turiştii cu dâre de mână şi cel puţin 7 zile disponibile pot opta pentru o excursie last-minute în Antarctica.

Eu am optat pentru o excursie de câteva ore cu o barcă pe canalul Beagle, prin care Oceanul Pacific comunica cu Oceanul Atlantic, cu opriri la câteva dintre insulele de aici. Am văzut leii de mare în habitatul lor natural pe Insula de los Lobos, cormorani imperiali şi celebrul far al Ushuaiei, care se presupune că este farul de la capătul lumii din povestea lui Jules Verne, “Ocolul Pământului în 80 de zile”.

Pentru pasionaţii de drumeţii, câteva trasee cu dificultate medie, de la 30 de minute la 3 ore, sunt disponibile în Parcul Naţional Tierra del Fuego. Drumul până la parc, de aproximativ 30 minute, îl poţi parcurge fie cu un microbuz (aproximativ 18 dolari), fie cu „Trenul de la Capătul Lumii”, un fel de mocăniţă, care însă face mai mult timp şi este şi destul de aglomerat.

Înainte de a pleca din Ushuaia nu trebuie să uitaţi să treceţi pe la Oficiul Poştal local, pentru a pune în paşaport o ştampilă din oraşul de la Capătul Lumii. Nu trebuie ratată nici plăcuța cu “Ushuaia – Fin del Mundo” din portul oraşului, obiectivul turistic la care se opreşte fiecare călător.

Pentru mine, Ushuaia a fost destinaţia cea mai importantă şi locul în care mi-am dorit cel mai mult să ajung. Pentru a ajunge aici, am străbătut 4.000 km cu autocare prin Argentina şi Chile şi alţi 14.000 km din Bucureşti până la Santiago. Drumul nu a fost lipsit de peripeţii, mai ales că am prins o grevă în Chile (iar drumurile erau închise), fapt care m-a făcut să rămân blocat în Ushuaia şi să fiu nevoit să îmi caut un avion ca să pot ieşi de acolo, pentru că prin Chile nu se putea trece terestru din cauza protestelor.

Mai multe impresii de călătorie pe www.RazvanPascu.ro

Citiți și:

Perito Moreno, singurul gheţar activ din lume

Călătorie spre Capătul Pământului: Rezervaţia Naturală Peninsula Valdez, Argentina

Călătorie spre Capătul Pământului: Cea mai mare colonie de pinguini din America de Sud, Punta Tombo, Argentina

Călătorie spre Capătul Pământului: Puerto Madryn şi Trelew, Argentina – pinguini, delfini, lei de mare sau elefanţi de mare la discreţie

Călătorie spre Capătul Pământului: De ce este “Perito Moreno” erou naţional argentinian?

Călătorie spre Capătul Pământului : Bariloche, oraşul ciocolatei argentiniene

Călătorie spre Capătul Pamântului: Mendoza, orașul vinului argentinian

Călătorie spre capătul pământului: Revelion pe ritmuri latin-americane

Călătorie spre capătul pământului: Santiago în două zile

Călătorie spre capătul pământului: Impresii din Santiago de Chile

Călătorie spre capătul pământului: America de Sud pe cont propriu

Tags:



Un comentariu

  1. Pingback: Impresii calatorie: Ushuaia, orasul de la Capatul Lumii | Razvan Pascu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger