Ursul, mafia și prompteristele

Mafia vânătorii avea nevoie ca de aer de un scandal cu urși, pentru a crea o atmosferă în care sunt găsite motive pentru uciderea legală a câtorva sute de urși “protejați”, care vor ajunge secerați de gloanțe anul viitor. O clasă politică masiv infiltrată de vânători are tendința de a reduce cât mai drastic reglementările de conservare a biodiversității, acțiuni care de altfel ar limita posibilitățile lor de a practica preferatul joc al uciderii din plăcere.

 

de Peter Lengyel

Astfel, mafia vânătorii nici nu mai are nevoie de lobby politic, deoarece ea decide legile. Totuși, de ochii lumii, și mai ales din cauza reglementărilor europene, e nevoie de ceva “motive” pentru a împușca an de an sute și sute de mamifere mari, protejate.

Recent am avut cu toții de constatat că în mass media de pe la noi omul a intrat în conflict cu ursul. În contextul în care totul este perfect din punct de vedere social, politic, economic șamd, a fost nevoie de un scandal în care ursul era hăituit mediatic – un circ penibil în care actorii secundari erau braconieri/ vânători, politruci și prompteriste, jurnaliști și alte specii asemănătoare. Din lipsă de ceva mai bun, au fost 3 cazuri puternic mediatizate: cazul unui urs bolnav de rabie, un urs atacat de braconieri și un altul rănit de vânători.

 

 

Rabia sau turbarea este o boală necruțătoare produsă de un virus dintre Rhabdoviridae; infecția aceasta poate fi contactată de câinele tău, de copilul tău, de tine, de urs, de mine, și pare că inclusiv oameni din ministere au contactat această boală. Ursul în cauză a contactat virusul, iar când era sub influența maladiei, el practic nu mai era stăpân pe sine, așa că trebuie să ne fie milă de el și trebuie să avem compasiune față de bătrânul care a avut neșansa să îl întâlnească. Atunci când are rabie, orice animal poate ataca omul, iar omul la fel. Doar că omul și fără să aibă rabie, poate ataca orice animal sau alt om și îl poate ucide, adică are un fel de pseudo-rabie, sete de ucidere din plăcere, proslăvită de corul vânătorilor. Când este vorba de animale mai mici afectate de turbare, după o eventuală mușcătură iei niște injecții antirabice și cu asta povestea este încheiată. Dar când este vorba de urs și de un bătrânel care avea 71 de ani, consecințele potențiale sunt destul de clare. Acest urs bolnav de turbare a mai atacat alte două persoane, printre care – culmea – una este rudă a ministrului care a aprobat cota de împușcare a 365 de urși. Ursul în cauză a fost căutat inclusiv din elicopter dotat cu echipamente de termoviziune, și a fost ucis, o situație la care nu se poate comenta nimic.

 

 

Cazul ursului “prins” de braconier în Dâmbovița? Dacă tu ai sta în capcană o zi și o noapte, cu carnea de pe picior sfâșiată de colții de metal care au intrat în tine, iar apoi ar apărea ceva ciudați să te omoare cu cuțite și bate, tu nu te-ai apăra de ei cu o mișcare tranșantă? Nu este însă o știre că un braconier prins omorând animale protejate este pus în libertate instantaneu, chiar dacă este recidivist. Sutele, miile de animale braconate, nu contează. Știre este însă dacă un urs chinuit în capcană, ripostează celui care încearcă să îl omoare și îl elimină pe unul dintre braconieri (ceilalți 2 scapă, dar la proxima situație…). Așa cum scria Doru Bușcu în Cațavencii: “Așa că ursul care mănîncă săteni o face la el în casă. E în legitimă apărare. E ca și cum l-ai găsi pe unul umblîndu-ți la gogoșari pe balcon sau pe altul punîndu-ți capcane în baie.” Un comentariul la articol, făcut de Alexandru Ștefan Ghetaru zice: “mi se pare stupid să te duci pe capul ursului și să te aștepți ca un animal aproximativ sălbatic, de vreo 300 de kile și cu gheare spre 10 cm să te lase în pace.”

 

 

Vezi însă cum vânători în grupuri de-abia așteaptă o bună ocazie de a încărca armele și a face pe Terminator sau Predator, să caute măcar un ursuleț, ceva, îi bun și acela să îl împuști în cap, în plăcerea de a ucide. Se zice la știri că sute de vânători, jandarmi, polițiști caută ursul dar nu pot să îl găsească. Bravo lui. Jurnaliști “mai sufletiști” consideră că ursul trebuie capturat și închis la o grădină zoologică, ăștia nu sunt capabili să înțeleagă ce înseamnă pentru un urs sălbatic, care cutreiera sute de km prin pădure, să fie închis în cușca aceea de 2 metri; mai bine este să fie împușcat, deoarece pentru Natură oricum este pierdut dacă este la zoo, iar în cușcă viața lui este un chin, nu o Viață demnă pentru Regele Pădurilor. Dar la ce trebuie împușcat când el era în defensivă, doar se apăra? Orice om rațional, indiferent de afinitățile politice personale, trebuie să îi dea dreptate premierului Ponta, când acesta afirma legat de braconierul de 64 de ani, căsăpit de urs: “și-a cam căutat soarta.” Când un braconier sau un vânător cade pradă furiei animalului rănit, nu prea ai de unde să simți milă decât pentru animal. Așa cum zicea Nicolae Dărămuș într-un articol din Kamikaze, Când ursul care moare te privește în ochi, asta pune punct: “Oamenii din zonă abia așteaptă să apară un urs ucigaș, să-i vezi cum se îmbracă în haine de camuflaj, iau puștile de parcă debarcă în Normandia. Este un spirit al tîmpitului care abia așteaptă. Eu nu-i doresc acestui urs decît să moară eroic, mai omorînd niște tîmpiți.”

Cazul ursului rănind vânătorii/ hăitașii în Argeș? Dacă tu ai fi împușcat, rănit și hăituit de o gașcă de creaturi în verde, care vor să te termine că asta le face lor plăcere, nu ai trage câteva mușcături, măcar așa să îți simtă prezența? Nu este o știre că sute de exemplare aparținând unor specii protejate sunt masacrate legal în fiecare an, hăituite și scoase în bătaia armelor unor “sportivi” care se concurează pe planul uciderii din plăcere. Sutele de urși uciși nu contează. Știre este însă atunci când un oarecare urs rănit mușcă din hăitași, la unul îi capsează zona feselor (era pe aproape, dar data viitoare…), la celălalt îi lasă fractură deschisă pe antebraț (în loc să îl omoare). Ulterior, la acest urs împușcat, a fost constatat că și acesta avea turbare! Oricum, dacă ești sincer când zici că iubești Natura, nu poți să nu simți o oarecare fericire când doi vânători care au ieșit să omoare din plăcere… se împușcă între ei sau sunt uciși de “pradă”.

 

 

Interesant de remarcat este și faptul că în mijlocul acestui scandal, a fost găsit răgazul pentru a aproba la minister cota de împușcare a urșilor pe sezonul de ucidere care urmează. A fost semnat Ordinul prin care urșilor din România li se dă o nouă serie de Plumb. Prin Ordinul 3456 din 18 septembrie 2012, se alocă spre împușcare legală 365 de urși, 520 de lupi și 430 pisici sălbatice. Vânătoarea râșilor a fost stopată, deoarece nu au putut fi fabricate motive pentru a împușca aceste animale protejate în Uniunea Europeană. În mod normal, și la urs – la fel de protejat – ar trebui să se emită autorizație doar pentru împușcarea exemplarelor care au făcut probleme (atacând oameni sau animale domestice), dar asta ar însemna că cei care trag foloase de pe seama vânătorii cu străinii prin vânzarea blănii chiar și a ultimului urs din pădure, ar ajunge “să plimbe ursul”. Interesant este că din cota de extragere a sezonului anterior, 2011-2012 (335 exemplare de urs), nu a fost “pusă în operă” decât omorârea a 67%. Oare de ce, când pentru bani această mafie ar fi scos ursul și de sub pământ? Prin perioada de dinainte de 1989, datele oficiale arată existența a 8.000-9.000 de urși, iar datele actuale arată că ar exista în România circa 6.000, dar aceste surse sunt preponderent bazate pe povești vânătorești. Oricum, dacă ai vizitat locuri sălbatice prin care trăiesc urșii, și îți dai seama cam ce distanțe pot ei să parcurgă, vei înțelege că date exacte niciodată nu vor exista, dacă este imposibil să faci recensământul actualizat al oamenilor din această țară.

 

 

De ce era nevoie de acest circ cu urșii? Evident, conflictul acesta mediatic se putea prevedea că o să apară. Există o industrie a vânătorii de urși, care poate produce anual câteva milioane de euro. La cât de mare foamete-financiară este, aceștia ar scoate la împușcare și ultimul urs viu pentru a mai face rost de niște bani pentru whisky, caviar, parfumuri fine și un upgrade pe cardul de shopping al pipițelor aflate în întreținere. Ca sursă de bani, sunt ademeniți la urs mai ales vânători străini, capabili să plătească cca 10.000 euro pentru executarea animalului, dar acești “sportivi iubitori de natură” nu au chef să piardă vremea prin munți, ci vin să îl omoare pe Moș Martin care apare la ora exactă la locul de hrănire, în fața ascunzișului în care stă pitit mizerabilul care așteaptă să îl ucidă. Așadar, urșii sunt hrăniți artificial, devin obișnuiți cu omul, cu mirosul acestuia, cu prezența lui și chiar pot să îl asocieze cu hrana. De aici este un pas mic pentru urs ca să se apropie de localități. Când ajunge pe la periferia zonelor locuite, poate apare oricând o situație în care ursul este surprins de omul care ajunge cumva prea aproape, iar ursul interpretează greșit o mișcare mai bruscă și reacționează prin atac… mai ales dacă are și ceva experiențe cu braconieri din fața cărora a scăpat cândva. Dar acum nu a fost ceva de acest gen. Urmează. Dar în general conviețuirea oamenilor cu urșii gunoieri este remarcabil de rezonabilă, am văzut în urmă cu circa 7-8 ani o fotografie în gara CFR Brașov în care un om și un urs țineau cu buzele o aceeași napolitană sau eugenie. Tare, nu?

 

 

Dacă vezi cam ce cantitate de ciuperci se vinde pe la marginea drumurilor și cât se trimite în Italia, apoi ce cantitate de fructe de pădure sunt extrase din peisaj de către hoardele de culegători care periază totul, plus câte o secetă cum a fost anul acesta, te poți oare mira dacă animalele sălbatice – spre exemplu urșii – nu mai au ce mânca? Ierbivorele mari (cerb, căprior) sunt aproape exterminate, au devenit atât de rare încât ele nu pot asigura o parte natural mai consistentă în hrana marilor carnivore. Așadar, ursul, de foame mai ucide câte o oaie sau un vițel – așa cum o făcea de când suntem împreună în aceste peisaje – , dar este incomparabil mai puțin nociv decât vânătorii care ucid din plăcere sute de mii de animale din toate speciile sălbatice sau politicienii care ucid viitorul.

 

 

Dacă pădurea este permanent cutreierată de oameni săraci care adună ciupercile de sub fiecare tufă, care culeg fructele de pădure, iar animalele sălbatice care ar trebui să fie în mod natural parte din hrana ursului nu mai pot fi găsite că au fost vânate/ braconate, se poate ajunge la lipsă de hrană în pădure, iar asta devine problematic mai ales în toamnă când ursul trebuie să mânânce mai mult pentru a acumula grăsimea necesară ca provizie energetică vitală, care să îi asigure supraviețuirea pe timpul iernii când stă retras în bârlog, fără să se hrănească, dar trebuie să își mențină metabolismul ridicat, femela chiar să alăpteze puii. Adică la urs, ceea ce greșit este numit hibernare, nu este o stare de reducere dramatică a metabolismului cum este la lilieci, ci animalul are nevoi energetice destul de mari, ceea ce însemnă că toamna trebuie să mânânce foarte bine.

Urșii mai coborau toamna prin livezi, să mânânce prune coapte, dar nimeni nu era surprins de asta. Era natural, ca venirea toamnei. Acum o blondă țipă în microfon, descreierată și turbată și ea, că ursul a ieșit din pădure și a intrat în livada de pe careva deal. Isterizată, surescitată, fata înghite acum în sec și strigă, vorbește despre urșii ca fiare însetate de sânge, care terorizează braconierii și vânătorii, că nu vor să moară atât de ușor și uneori ripostează la atacul oamenilor Extraordinar. Te uiți la ea și te întrebi, cum ar prezenta ea o știre în cazul unei situații de criză dură și neașteptată, la o situație catastrofală?

 

 

Desigur, nu se putea urmări în detalii tot fluxul nenumăratelor intervenții pe variatele canale TV; au fost multe opinii lipsite de contact cu realitatea naturală, gâlceava oamenilor de birou care se contraziceau ca la birt. “Analiștii” care se pricep la toate, vor explica “poporului” cum stau lucrurile. Variați somnambuli vor să zică ceva despre urs, iar mai apoi despre lupi și râși. Muți pe oricare canal și vezi Breaking News: a mai ieșit un urs din pădure. Incredibil, senzațional! Prezentatoare timorate rămâneau fără voce sau țipau când au văzut o imagine cu Ursul, fiind ele obișnuite să transmită live de pe centură. Așa se face rating, țipă toate proastele, transmisii în direct de la marginea satului. Citirea câtorva articole și ascultarea unor păreri televizate, arăta destul de clar nivelul de înțelegere a naturalului pe care îl au “formatorii de opinie” de pe la noi. Te poți întreba, oare este natural acest linșaj mediatic al ursului, din goană după rating, sau este implementarea unui plan al mafiei vânătorești?

Dacă analizezi situația, constați că bătălia din mass media nu este între urs și oameni, ci între o mafia a vânătorii care dorește să extragă bani din vânarea animalelor versus câteva persoane din societatea civilă interesată de conservarea biodiversității, protejarea naturalului încă existent pe la noi. Oricum, cei care reprezintă interesele vânătorii stau destul de bine camuflați în toată povestea asta, dar interesele lor se pot vedea prin intervenții ale persoanelor presupuse a fi neutre precum variați jurnaliști.

O altă jurnalistă neprihănită explică atacul râsului: un reportaj arată “o doamnă” de 77 de ani, care pretindea că a venit ceva mare, și ea și-a pus mâinile pe față și a fost zgâriată pe mâini. Nici nu se vedeau zgârieturile… dar jurnaliștii comentează că a fost atacată de un râs, căruia îi era foame. Ceva mai penibil decât asta greu poți găsi prin fluxul de știri cafenii de pe canale. Îmi place un comentariu scris de Ionuț Popescu: “E plăcut să vezi jurnaliști experți în wildlife. Pe baza unei descrieri sumare din partea unei bătrâne, terifiată și cu mâinile la ochi, au și stabilit că era râs” Sau zâmbet. Îmi mai place o afirmație a lui Csibi Magor: “În curând în presa noastră quality o să apară atacurile de căprioară. Nu trebuie decât să terminăm cu urșii și râșii și o să ajungem să facem tot profitul din salam de căprioară și mistreț. Cum bine spunea un pădurar din Brașov, în zece ani nici veveriță nu o să mai avem în pădure…”

 

 

Oare cine decide cum va fi prezentată știrea, ce cuvinte vor apare pe ecran? Se poate accepta căutarea senzaționalului în direct, cu orice preț, indiferent de efecte? Masele de oameni cu educație precară sunt foarte ușor de manipulat, iar isteria creată prin mass media se amplifica prin noi intervenții locale este ușor creată o psihoză în masă în zonele în cauză. Poți vedea ușor cum un asemenea linșaj mediatic poate transforma orice entitate în paria deoarece sistemul care promovează goana după rating nu se interesează de dezastrul care rămâne în urma circului. Un asemenea scandal mediatic poate să facă mult rău imaginii urșilor și a naturalului, pierdere de imagine ce greu poate să fie compensată prin activitatea ONGurilor de mediu care se zbat cu proiecte de educație ecologică.

După ce a fost semnat Ordinul cu uciderea legală a sute de exemplare a mamiferelor din specii protejate, Ministerul a mai făcut un Grup de Lucru manual cu ONG-uri, în timp ce braconierii cumpără sârmă, vânătorii lustruiesc armele, își încarcă puștile. Iar urșii protejați așteaptă deschiderea sezonului în care vor fi executați legal 365 de urși, aproape cât tot Parlamentul. Mai ales vor fi executați cei mari, că au “trofee frumoase” și scumpe, iar cei de pe la gunoaie, din margini de localități vor fi lăsați ca sămânță pentru următorul scandal mediatic.

 

 

Toate cele 3 “cazuri cu urși”, dacă sunt analizate de un om cât de cât rațional, arată că urșilor nu poți să le reproșezi nimic. În schimb braconierilor, vânătorilor, oficialităților, prompteristelor – jalnic. Nici societatea civilă organizată în ONGuri nu a arătat vigurozitatea necesară pentru a interveni eficient în astfel de cazuri. Mai mult societatea civilă difuză, oamenii de pe Facebook, au creat și distribuit mesaje care să arate iubirea naturalului și scârba față de braconieri/ vânători însetați de sânge. Desigur, orice om inteligent și cu bun-simț, se situează sentimental mai aproape de urs decât de braconieri, vânători dornici să ucidă din plăcere și prompteriste toante. Dar oare marile mase de consumatori de media, hoardele celor cu 4 clase?

Ne putem întreba, când vom vedea prin mass media de pe la noi prezentări interesante despre splendorile naturale, spre exemplu despre viața urșilor, a cerbilor, caprelor negre, a lupilor sau râșilor care trăiesc prin peisajele noastre? Nu este spațiu pentru așa ceva, cât timp manelizarea a cuprins totul, de la spălarea rufelor murdare ale unor fufe și alte jeguri, până la detaliile vieții fotbaliștilor, certurile interminabile despre nimicuri. Totuși, ce este cel mai frumos în toată povestea asta? Că mai există pe la noi câteva mii de urși, mai există păduri virgine și peisaje sălbatice, mai există Natura care dă speranțe de supraviețuire a unui spațiu locuibil de oameni, pentru a cărei protejare merită să îți investești toată viața.

 

 

Acest articol a fost preluat de pe blogul biologului Peter Lengyel.

Peter Lengyel s-a născut în 1973 în Sighetu Marmaţiei şi a absolvit biologia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Este biolog, expert în conservarea biodiversităţii, fotograf al naturii, membru al Asociaţiei “Valea Verde”, dar şi secretar ştiinţific la ONG UNESCO Pro Natura, cu sediul în Bucureşti, şi membru al Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

 

Puteţi citi şi:

Rangerul, ursul și braconierul

Liber la braconieri

Creativitate științifică și artistică – pentru bani

Biodiversitatea umană: numărul mic de urmași și degradarea genetică a populației civilizate?

Criza – de ce este ea bună?

Ori suntem ecologişti, ori nu mai suntem

Ecologism şi democraţie – există oare sustenabilitate?

Einstein și politica – ce ar putea să ne zică azi?

Liderul politic și businessul global

Sustenabilitate – Votul tău contează?

Protejarea Naturii prin Forța Imaginii

Ministru al Mediului – de Afaceri

Plăcerea de a fotografia în Natură

Ce nu știm despre sălbăticiunile noastre?

Consultanță pentru Partidul Ecologist-Verde

Ecologismul politic – a venit momentul?