Urmărirea pe Facebook a foștilor parteneri de viață ține rănile deschise

0

Un studiu publicat recent în revista americană Cyberpsychology, Behavior, and Social Networking arată că, după despărțire, cei mai mulți oameni rămân prieteni virtuali cu foștii parteneri, de cele mai multe ori urmărindu-i pe aceștia din umbra digitală. Această practică nu are însă efecte tocmai pozitive, atâta vreme cât ne face să uităm mai greu și să suferim mai mult.

Cercetarea intitulată „Supravegherea pe Dacebook a foștilor parteneri deviață: Asocieri cu recuperarea post-despărțire și dezvoltarea personală” susține că mare parte dintre cei 900 de milioane de utilizatori ai rețelei sociale își urmăresc fostele jumătăți online, analizându-le activitatea. Cei aproape 500 de participanți la studiu  au răspuns la întrebări referitoare la recuperarea emoțională după o despărțire și la efectele obișnuințelor de Facebook legate de această perioadă. Parametrii luați în calcul au fost sentimentele negative, dorința sexuală și ”dorul” față de foștii parteneri, precum și declarațiile prin care subiecții își recunoșteau capacitatea emoțională diminuată. ”Acest studiu arată din nou cum viața virtuală o oglindește pe cea reală. La fel cum contactul offline cu foștii parteneri ne poate inhiba dezvoltarea personală, procesul de vindecare și bunăstarea, la fel se întâmplă și în urma contactelor virtuale,” arată unul dintre autorii studiului.

”Cercetarea noastră arată că Facebook facilitează comportamente asociate cu intruziunea relațională obsesivp – urmărirea nedorită a unei relații intime, în special una cu un fost partener de viață. Deși supravegherea pe Facebook se încadrează într-o formă atenuată de intruziune, studiul susține că monitorizarea fotografiilor și a alor postări ale foștilor parteneri (cum ar fi un status menit să-l facă gelos pe celălalt) este asociată cu creșterea probabilității de a trece și la intruziune relațională obsesivă în lumea reală (de pildă, să apărem pe nepusă masă la biroul fostului partener sau, dacă acesta este încă la școală, în clasa lui). Chiar și pentru cei care nu sunt angajați în acest tip de intruziune, urmărirea comportamentului online al fostului partener sporește disconfortul post-despărțire. De pildă, privind fotografiile de pe Facebook ale ex-ului / ex-ei, poate conduce la reînnoirea dorinței pentru ace(a)sta sau la disconfort, în cazul în care se descoperă că fostul partener este implicat într-o nouă relație,” arată cercetarea.

Puteți consulta studiul aici.

Sursa: PhysOrg

Puteți citi și:

Împreună pentru totdeauna sau până când Facebook ne va despărți


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger