Urbanizarea si imbatranirea vor influenta semnificativ emisiile de dioxid de carbon in urmatorii 40 de ani

0

Avertismentele erau legate pana acum de numarul in crestere al populatiei de pe glob. Mai nou, insa, specialistii iau in considerare si compozitia sociala si locul unde traiesc comunitatile umane atunci cand e vorba de apreciat schimbarile climatice.

Pana la mijlocul acestui secol, se estimeaza ca populatia Terrei va creste cu inca trei miliarde de oameni, multi dintre acestia traind in aglomerari urbane. Influenta acestora asupra mediului este studiata prin metode statistice care iau in considerare mai multi factori, printre care consumul de energie, emisiile de carbon si cresterea economica. Un studiu recent publicat si citat de LiveScience, arata ca daca se va mentine o rata scazuta a cresterii demografice, acest lucru va contribui cu doar pana la 29% la procesul de reducere a emisiilor de carbon estimat pana in 2050.

“O reducere a ritmului de crestere a populatiei globului nu va duce la rezolvarea problemelor climaterice, insa va avea o influenta pozitiva numai pe termen lung”, spune cercetatorul Brian O’Neill. Imbatranirea si urbanizarea ar putea afecta intr-un mod semnificativ emisiile globale de dioxid de carbon in urmatorii 40 de ani, potrivit noului studiu.

Cercetarea arata ca o crestere in randul populatiei urbane ar putea conduce la o sporire cu 25% a emisiilor de dioxid de carbon in tarile in curs de dezvoltare. Cresterea economica asociata locuitorilor de la oras a fost direct corelata cu sporirea emisiilor de dioxid de carbon, in mare parte din cauza productivitatii mai mari si a preferintelor de consum. De cealalta parte, insa, imbatranirea populatiei urbane de pe glob ar putea atrage o scadere cu pana la 20% a emisiilor  in anumite tari dezvoltate, si asta pentru ca persoanele in varsta nu mai muncesc si consuma mai putin.

“Demografia va fi un factor important care va trebui luat in calcul in urmatorii 40 de ani, atunci cand vom vedea influenta omului asupra mediului”, spune O’Neill, caci “procesul de urbanizare va conta in multe tari industrializate, inclusiv China si India, in timp imbatranirea va conta in tarile puternic dezvoltate”.

Studiul a fost realizat de oameni de stiinta de la institutul NCAR, International Institute for Applied Systems Analysis (IIASA) si National Oceanographic and Atmospheric Administration (NOAA).

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger