Urbanizarea distruge: o parte a mlaştinilor din Valea Morii va fi drenată şi ocupată de construcţii

0

Oare mai putem spune cu adevărat că Făgetul este locul preferat de clujeni pentru excursii? Înainte să ne răzvrătim, dintr-un patriotism local prost înţeles, că cineva poate să se îndoiască de acest lucru, să încercăm să acceptăm faptul că Făgetul nu mai e demult acel loc împădurit, cu poieni înflorite şi izvoare cristaline, aşa cum ni-l amintim de acum 20 de ani.

 

mlastina_urakistvan5

 

Text de Asociaţia Apáthy István Egyesület

Fotografii de Csilla Szabó şi István Urák

 

Mulţi nici nu mai ies în Făget, îngroziţi de gunoaie, de construcţii, de traficul crescut. Numeroasele construcţii apărute datorită urbanizării accentuate au smuls din Făget noi şi noi suprafeţe. Paradoxal însă, pe măsură ce omul aşa-zis iubitor de natură trece în proprietatea sa o parte tot mai mare din natură şi o transformă după chipul şi înfăţişarea sa, este tot mai puţin mulţumit de ceea ce vede, de rezultatul acestei transformări datorate urbanizării. Mulţi fug de zgomotul oraşului, vor să se mute în locuri mai retrase, şi uneori, dacă au posibilitatea, chiar o vor face, dar puţini conştientizează că, împingând zonele construite către acele locuri încă neatinse, nu au scăpat de fapt de capcanele vieţii în oraş, ci au adus oraşul acolo unde în trecut se simţiseră bine.

Parcă în ciuda acestor procese negative, Făgetul păstrează ascunse încă o mulţime de valori naturale. Şi nu este vorba doar de anumite specii protejate rare, care nu ar putea exista în absenţa unor condiţii adecvate. Habitatele protejate sunt acele locuri în care aceste condiţii sunt încă prielnice pentru conservarea multor specii de plante şi animale. Din acest motiv legea cataloghează drept infracţiune distrugerea acestor habitate, de exemplu arderea vegetaţiei pajiştilor sau drenarea mlaştinilor.

Ceea ce pentru ochiul neavizat poate părea doar un luminiş umed neatractiv, în realitate este mai mult ca sigur o mlaştină care oferă adăpost multor specii valoroase. Mlaştinile au un rol esenţial în conservarea biodiversităţii, având în vedere că asigură pe spaţii reduse ca întindere supravieţuirea unui număr mare de specii deosebite sau rare. În multe cazuri habitatele de mlaştină asigură existenţa unor specii de pe vremea ultimei glaciațiuni, de mult dispărute din alte locuri, numite relicte glaciare.

Mlaştinile alcaline constituie o subcategorie a habitatelor de mlaştină, care reprezintă aproximativ 0,2% din suprafaţa totală a sitului Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii (1.667 ha).

 

mlastina_szabocsillaFoto: Csilla Szabó si István Urák

 

Solul acestor mlaştini este bogată în nutrienți. Ele apar în bazine mici fără scurgere sau în apropierea pâraielor sau râurilor, fiind alimentate de apele de suprafaţă sau de diverse izvoare. Mlaştinile alcaline se formează uneori pe soluri uşor acide sau neutre, dar cel mai adesea pe soluri bazice (pH 5,8 – 8,2), bogate în carbonat de calciu. Sunt răspândite în zone plane sau uşor înclinate, cu precipitaţii medii anuale de 750-1.100 mm.

În mod ideal, aceste pajişti mlăştinoase dispun de o biodiversitate remarcabilă, oferind adăpost  unei varietăţi întregi de specii de rogoz, dar şi unor plante rare precum gălbenelele sau curechiul de munte (Ligularia sibirica), foaia grasă (Pinguicula vulgaris), bulbucul de munte (Trollius europaeus), moșișoara (Liparis loeselii), daria (Pedicularis sceptrum-carolinum) sau chiar pipiriguţul (Eleocharis carniolica). Având în vedere vulnerabilitatea acestor specii, pentru care este nevoie şi de reducerea acţiunii umane în aceste habitate, este interzisă culegerea oricăror specii de plante din mlaştini, fie că acestea sunt sau nu declarate rezervaţii naturale.

Acest tip de habitat este destul de răspândit la altitudini mai înalte, în zonele de deal şi munte din ţară. În judeţul Cluj poate fi găsit în Făgetul Clujului şi Valea Morii, în Masivul Gilău, în apropiere de Mănăstireni şi în Valea Ierii. Din punct de vedere al statutului de protecţie, în România acesta a fost declarat un habitat de interes comunitar.

Mlaștinile alcaline din Valea Morii sunt de mică întindere; în trecut acestea au fost aproape complet înconjurate de păduri care a permis prezervarea unui microclimat rece şi umed. O consecinţă nefericită a intervenţiei antropice accentuate, în legătură directă cu extinderea construcţiilor, o reprezintă dispariţia unor zone mlăştinoase, în vreme ce altele sunt periclitate de drenaje, exploatări forestiere şi păşunat – rezultă din inventarierea privind speciile şi habitatele ariei protejate realizată anul trecut de Asociaţia Apáthy István Egyesület  în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

Din declaraţia unuia din cercetători, doamna conferenţiar universitar Ruprecht Eszter, rezultă că pe parcursul inventarierii specialiştii au identificat şapte smârcuri cu mlaștini alcaline în Valea Morii. Două asociații vegetale pot fi puse în corespondenţă cu acest tip de habitat: asociația Orchio-Schoenetum nigricantis Oberd. 1957 şi Carici flavae-Eriophoretum latifolii Soó 1944.

Extinderea oraşului Cluj-Napoca periclitează şi mlaștinile alcaline prezervate până acum. În multe cazuri proprietarii despart habitatele prin montarea de garduri de protecţie, distrug habitatele mlăştinoase prin lucrări de canalizare sau introduc specii alogene (de exemplu salcâmul sau cătina). Deşi construcţiile, arderile şi desecările mlaştinilor constituie infracţiuni dacă au loc în ariile protejate, aceste activităţi continuă să fie prezente în mare măsură în aceste areale.  Datorită vulnerabilității crescute a plantelor protejate și rare faţă de activitățile antropice, specialiştii au subliniat faptul că în aceste habitate nu ar trebui permisă nici măcar intrarea unor grupuri mai mari sau plimbările. Nicio plantă nu poate fi culeasă, nici un animal nu poate fi capturat sau colectat decât pentru scopuri ştiinţifice, dar și în aceste cazuri este nevoie de o permisiune specială din partea custodelui, Asociaţia Natura Transilvaniei. Sunt interzise de asemenea aprinderea focului, campingul, păşunatul şi defrişările.

 

galbenele_urakistvan1Foto: Csilla Szabó si István Urák

 

Mlaştinile din Valea Morii sunt periclitate de urbanizarea accentuată; din declaraţiile lui Mátis Attila, unul din biologii participanţi la cercetare, rezultă că o zonă mlăştinoasă mai întinsă de la intrarea în comuna Feleacu a dispărut deja, iar soarta celorlalte smârcuri este îngrijorătoare. Mai multe specii valoroase de plante a căror existenţă depinde de habitatele mlăştinoase au dispărut din cauza desecărilor şi a construcţiilor realizate de om, de exemplu relictele glaciare coada şoricelului siberian (Achillea impatiens), o specie de orhidee scundă (Herminium monorchis), sau una din speciile ţintă ale proiectului, pipiriguţul (Eleocharis carniolica). Speciile rare şi protejate care încă mai pot fi găsite se tot restrâng, s-au mai păstrat doar fragmente de populaţie în colţuri ascunse: clopoțelul cu frunze de crin (Adenophora liliifolia) şi gălbenelele (Ligularia sibirica).

Cercetătorii au găsit 328 de exemplare de gălbenele, o mare parte a acestora în afara limitelor ariei protejate. Acest relict glaciar este prezent doar prin câteva fragmente reduse de populaţie, cu indivizi puţini, dar cu un efectiv mai mare în afara ariei protejate. Este o specie strict protejată iar culegerea sa este interzisă. Este o plantă perenă cu statură robustă, aparţinând familiei Asteraceae, care creşte până la o înălţime de 80–150 cm. În trecut era destul de răspândită, dar a dispărut din multe locuri datorită drenajelor efectuate în zonele umede; în Europa au fost desemnate 71 situri Natura 2000 pentru protecţia sa. Are o răspândire eurasiatică, din Armenia până în Spania, în ţările din Europa Centrală şi de Est până în Rusia. Nu există evidențe cu date sistematice recente cu privire la situaţia populaţiilor acestei specii la nivel european.

Specialiştii au pus pe seama intervenţiei antropice atât distrugerea habitatului speciei din aria protejată din apropierea oraşului Cluj-Napoca, cât şi scăderea prognozată a numărului de indivizi ai populaţiei. Drenajele, defrişările, păşunatul şi construcţiile reprezintă tot atâţia factori de periclitare a speciei. Anul trecut, unul din habitatele mlăştinoase din apropierea Coloniei Făget a fost devastată de persoane încă neidentificate. Aproximativ două hectare de teren au fost distruse, mai multe locuri au fost făcute una cu pământul, cu intenţia vădită de a construi. Custodele ariei protejate a depus o plângere penală, dar nu au fost înregistrate progrese. Câteva sute de exemplare de gălbenele au fost distruse în acel incident.

galbenele_urakistvan3În România, gălbenelele (foto stânga; credit: Csilla Szabó si István Urák) pot fi găsite în număr mai mare în special în zonele muntoase, în Munţii Ciucului, în Munţii Maramureşului, în Munţii Rodnei, în Retezat, Bucegi şi în Piatra Craiului, dar şi în mlaştinile din apropierea Prejmerului şi Hărmanului, în Bazinul Ciucului de Jos, în Bazinul Gheorgheni (de exemplu Senetea şi Borzont), în Ciomad-Balvanyos, în Harghita-Mădăraş sau în turbăria de lângă Lacul Sf. Ana.

Cercetările privind mlaştinile şi populaţia de gălbenele a fost realizată în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. În cadrul acestui proiect, Asociaţia „Apáthy István Egyesület”, o instituţie conexă Institutului Maghiar de Biologie şi Ecologie a Universităţii Babeş-Bolyai, a pregătit planurile de management pentru cele trei situri Natura 2000 din judeţul Cluj, care au fost dezbătute de factorii interesaţi în luna februarie în cadrul unor întâlniri publice. Denumirea proiectului: „Elaborarea planurilor de management integrat pentru siturile de importanţă comunitară ROSCI0074 – Făgetul Clujului – Valea Morii, ROSCI0356 – Poienile de la Șard și ROSCI0394 – Someșul Mic”. Planurile de management pot fi consultate pe pagina web a asociaţiei noastre: natura2000cluj.wordpress.com; aşteptăm comentarii şi propuneri pe adresa de mail [email protected]

 

 


Leave A Reply