UPDATE Reacții și opinii: Noaptea de abuz cu Jandarmeria și Poliția Română

Am hotărât să ţin blogul up-to-date cu evenimentele legate de ceea ce am păţit eu. Azi am fost la Judecătorie pentru a depune o contestaţie, dar nu am apucat pentru că îmi trebuia un avocat să o redacteze, şi n-am reuşit să dăm de avocat (avocatul s-a oferit pro-bono să ne reprezinte) de dimineaţă, aşa că am amânat pe mâine. Curios este că după ce povestea mea a devenit un pic virală (m-am trezit cu share-uri în cascadă pe Facebook, re-publicări pe diverse site-uri), azi aflu că am primit o citaţie acasă. Încă nu ştiu ce scrie pe ea, voi vedea când ajung acasă. Se pare că mă somează marţi, la ora 14:00, pe Victoriei la sediul de poliţie pentru o anchetă legată de dosar penal. Nu am înţeles încă despre ce e vorba, voi vedea cu hârtia în faţă, dar se pare că voi avea nevoie de avocat pentru asta, nu ştiu dacă cel pro-bono va fi disponibil. Momentan trebuie să văd cu ochii mei hârtia cu pricina.

Shaysthoughtbox

Intenţionam să scriu un post despre numărul de oameni la care a ajuns povestea mea, şi despre recunoştinţa mea pentru cei ce s-au arătat soldiari. Se pare că voi avea nevoie totuşi de ajutor, deşi urma să menţionez în post că sper s-o rezolv singur. Nu cred că voi putea. Cel mai probabil voi avea nevoie de ajutor legal în chestiunea asta, şi următorul pas este să găsesc acest ajutor.

Doresc doar să menţionez că dacă aveţi sfaturi sau ajutor de orice fel în legătură cu chestiunea asta, aş fi extrem de recunoscător. Momentan am numai gânduri negre, dar sper să iasă totul bine.

Incidentul cu Jandarmeria şi Poliţia – reacţii şi opinii

Această poveste a pornit ca un simplu post pe blogul meu, că o destăinuire, nu ca un manifest. Nu m-am aşteptat ca povestea mea să fie distribuită, share-uita, re-publicata în fel şi chip. Nu m-am aşteptat la valul de e-mailuri, mesaje private, comentarii, de miile de vizualizări atât pe blog cât şi pe site-urile care mi-au re-publicat povestea. În continuare sunt uimit de gradul de atenţie pe care a primit-o păţania mea.

Şi asta mă pune într-o situaţie dificilă. Nu ştiu cum să abordez aceasta atenţie. În mare parte, feedback-ul primit a fost pozitiv. Oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea, şi pe care probabil că nu-i voi vedea vreodată, m-au sustintut, mi-au dat sfaturi, mi-au oferit servicii legale pro-bono, şi-au arătat solidaritatea… Nu am cuvinte pentru a mulţumi acestor oameni pentru grijă şi atenţia arătată unui străin. Am fost extrem de mişcat de valul de simpatie generat de destăinuirea mea.

Pe de altă parte, mereu vor fi indivizi care vor contesta genul ăsta de mărturii. Şi nici nu cred că-i pot condamna, nu ştiu cum aş reacţiona eu însumi la citirea unei asftel de povesti pe alocuri incredibile. Sunt oameni care susţin că e o fabricaţie, că am minţit, că am inventat sau exagerat totul. Din fericire (sau nefericire?..), nu trebuie să-mi demonstrez nevinovăţia în faţa lor, ci în fata Judecătoriei şi autorităţilor. Însă pe alocuri au considerat suspect anonimatul meu, faptul că nu-mi declar numele sau că nu public procesul verbal. Au presupus că o fac pentur că am ceva de ascuns, pentru că evit expunerea neadavarului rostit de mine. Vreau să fiu foarte clar.

Nu am nimic de ascuns.

Motivul pentru care nu îmi fac public numele nu este frică de represiuni etc, ci pur şi simplu dorinţa de a controla în ce fel şi cum îmi este distribuit numele sau povestea. Nu doresc ca numele meu să fie invocat de oameni cu care nu am nimic de-a face, de grupuri militante ale căror convingeri nu le împărtăşesc – în general orice formă de asociere cu o agendă politică sau filosofie cu care nu am nimic de-a face.

În primul şi în primul rând, nu am nici în clin nici în mânecă cu protestul. În cel mai bun caz am fost un spectator naiv, dar genul acesta de protest stradal nu este în concordanţă cu convingerile mele. Dacă simt nevoia de a-mi împărtăşi punctul de vedere vis-a-vis de situaţia politică din România, o fac prin scris, într-un mod public (pe blog, de exemplu), unde părerea mea individuală poate fi separată de a altora, unde poate fi atacată, criticata sau împărtăşită punctual. Atâta timp cât am un punct de părere personal, mi-l voi susţine tot personal.  Am ţinut să subliniez neapartenenta mea la mişcarea protestatară din mai multe motive. Primul ar fi onestitatea: Vreau ca oamenii care mă susţin s-o facă în cunoştinţă de cauză: să ştie că nu mă asociez cu protestele, şi dacă simpatizează cu situaţia mea, să simpatizeze din cauza abuzului forţelor de ordine. Nu sunt o voce a protestatarilor, şi nu le susţin actiunile– am propriile păreri (negative, în mare parte) despre ţara şi politică. Doi la mână, pentru a sublinia idignarea mea vis-a-vis de faptul că am fost acuzat şi amendat pentru participarea la o mişcare cu care nu am nimic de-a face, şi pentru că am fost acuzat şi amendat pentru exact genul de comportament (violenţa, vandalism, deranjarea liniştii publice) pe care îl condamn!

Ştiu că printre cei care au protestat se număra mulţi oameni cu intenţii bune. Nu le condamn curajul, motivele sau obiectivele. Dacă am ceva de condamnat, atunci condamn violentele şi vandalismul, însă tind să cred că protestatarii aflaţi acolo să-şi susţină crezul în mod autentic nu ar recurge la astfel de gesturi. Vandalismul nu acorda credibilitate unui protest. Pe de altă parte, nu pun semn de egalitate între protest şi vandalism. Cred că e vorba de două nuclee de gândire distincte, şi din nefericire cele 2 sunt asociate în mai multe feluri. Sunt conştient că orice mişcare de protest (vezi Occupy Movement) va suferi, în cele din urmă, de: lipsa de organizare, lipsa de coeziune, lipsa de coerentă etc. Când aduni o mulţime aşa mare de oameni, chestiunile individuale se pierd în melanjul greu de controlat al unui organism format din mii de indivizi ce trebuie cât de cât să acţioneze unitar.

Sunt într-adevăr vinovat de faptul că nu-mi cunosc drepturile şi nu cunosc legislaţia pentru astfel de întâmplări. Sunt probabil la fel de vinovat de faptul că n-am fost mai „înţepat”, mai combativ cu forţele de ordine. La momentul respectiv, eram convins de nevinovăţia mea şi de faptul că acest lucru va ieşi negreşit la suprafaţă şi că incidentul se va rezolva rapid şi cu rezultat pozitiv. Pe scurt, am avut încredere în forţele de ordine. S-a dovedit a fi o greşeală din care am învăţat multe.

Nu ştiu dacă au arestat oameni vinvoati. Ştiu sigur că au arestat nevinovaţi. Probabil că totuşi, pentru a îmi susţine cauza, voi publica pe blog procesul verbal scanat.