Unele dintre cele mai importante experimente din domeniul psihologiei au fost și printre cele mai lipsite de etică și n-ar mai putea fi posibile în ziua de azi. Beneficiile pentru societate trebuie să depășească clar riscurile la care sunt expuși participanții. Voluntarii trebuie să-și dea acordul în deplină cunoștință de cauză, să înțeleagă riscurile și să știe că pot părăsi experimentul oricând. Aceste criterii nu au fost respectate mereu și iată trei astfel de cazuri.
Experimentul Albert
Pentru un studiu care a apărut în 1920, cercetătorii John B. Watson și Rosalie Rayner, de la Universitatea Johns Hopkins, au antrenat un băiețel pe care l-au numit Albert să se teamă de un șobolan alb și de alte obiecte. În acest sens, ei au pus șobolanul lângă copil, în mod repetat, lovind, în același timp, o bară de oțel cu ciocanul pentru a provoca un sunet înfricoșător. La sfârșitul experimentului, copilul era îngrozit și de alte obiecte cu caracteristici similare, precum o haină de blană și o mască de Moș Crăciun cu barbă albă. Cercetătorii aveau de gând să îl “reprogrameze” pe Albert pentru a-l scăpa de frică, dar copilul și familia lui au dispărut. Au existat multe ipoteze referitoare la identitatea lui Albert. O investigație din 2009 arăta că numele lui era Douglas Merritte, fiul unei asistente de la Johns Hopkins care și-a părăsit jobul în aceeași perioadă în care s-a încheiat experimentul. Încă nu e clar dacă băiatul a suferit de efecte pe termen lung. În ziua de azi, ar fi imposibil să li se permită cercetătorilor să înspăimânte un copil. Studiul, însă, este privit ca primul exemplu de reflexe învățate la om. Ivan Pavlov arătase deja acest lucru la câini, pe care i-a antrenat să saliveze la auzul unui sunet.
Experimentul Milgram
În anii ’60-’70, Stanley Milgram a realizat o serie de experimente prin care a investigat natura obedienței. În cel mai celebru experiement al lui, cercetătorul le-a spus participanților să administreze șocuri electrice tot mai puternice unei persoane dintr-o cameră alăturată pentru fiecare răspuns greșit pe care îl dădea în cadrul unui test. Participanților li s-a spus că fac parte dintr-un studiu despre metode de învățare. La un moment dat, cel care primea șocurile electrice țipa de durere și implora ca șocurile să se oprească. Un cercetător îi încuraja, totuși, pe participanți să continue. 65% dintre participanți au continuat șocurile până au ajuns la voltajul maxim, iar “torturatul” nu mai scotea sunete și se presupunea că e mort. Cu alte cuvinte, oamenii din studiu au fost în stare să rănească pe cineva sau chiar să omoare doar pentru că un cercetător le spunea să facă asta. Experimentul a fost extrem de important pentru studiul psihologiei, întrucât a arătat că oamenii pot fi în stare să se poarte inuman din obediență. Un astfel de studiu nu ar fi posibil în întregime în ziua de azi. În 2009, un studiu asemănător a fost realizat, dar a mers doar până la primul protest al subiectului. Nu știm dacă în ziua de azi oamenii ar mai merge până la capăt din obediență.
Experimentul din închisoarea Stanford
În 1971, psihologii au recrutat studenți pentru a juca roluri de gardieni sau prizonieri 24 de ore pe zi timp de două săptămâni într-o “închisoare” improvizată într-un subsol din clădirea Stanford. Deși rolurile au fost împărțite aleatoriu, unii dintre gardieni au devenit foarte duri – câteodată interziceau hainele sau folosirea toaletei. Cercetătorii au oprit experimentul după șase zile. În cele șase zile, prizonierii au luat-o razna, iar unii au fost scoși din experiment. Unul dintre ei a intrat în geva foamei. Mulți dintre prizonieri au rămas, totuși, deși erau într-o stare foarte proastă, probabil deoarece nu își dădeau seama că pot pleca. Astăzi, cercetătorii sunt obligați să spună participanților că pot pleca oricând. Dar acest lucru nu s-a întâmplat atunci. Experimentul a rămas unul foarte important în sprijinul ipotezei că rolurile culturale au o influență foarte puternică asupra comportamentului oamenilor.
Sursa: vox.com
Un comentariu
O corectura / observatie: in experimentele Milgram “torturatul” cum il numiti in text, era un complice al cercetatorilor, care nu primea socurile electrice, doar simula efectele unor socuri electrice de intensitati diferite. Asadar, experimentul ar putea fi reluat oricand, nu implica traume asupra voluntarilor implicati in ‘pedepse’.
Nu mai este repetat in parte si pentru ca a devenit un experiment ‘clasic’, cunoscut in lume, ceea ce ar afecta rezultatele in cazul reluarii studiilor pe tema obedientei exact uin forma propusa de Milgram.