Unde mergem in vacanta? Intre traditii, servicii inexistente si mirajul tarilor exotice

30

In fiecare vara ne intrebam ce o sa facem cu zilele/saptamanile noastre libere. Mai ajungem in weekenduri pe mirificul litoral din Romanica sau ne juram, de fiecare data, ca never again? Motive de respingere sunt mai multe: servicii proaste si scumpe, lipsa de maniere, nisip cu mucuri multe de tigara si mancare dubioasa. Asa ajungem sa ne intrebam: de ce mai ramanem vara in tara? Din patriotism? Din obisnuinta? Sau mai sunt locuri unde te poti relaxa si reincarca intr-o maniera decenta?

de Magor Csibi

De-a lungul vietii mele, am avut norocul sa vizitez destul de multe tari de pe diverse continente. Concluzia a fost tot aceeasi: peste tot unde am fost, serviciile au fost mai OK decat la noi si de cele mai multe ori la preturi mai decente. Iar de cand au aparut companiile aeriene de low-cost, parca renteaza sa faci escapade altundeva decat la noi acasa.N-am reusit sa inteleg niciodata cum de in locuri murdare, zgomotoase si scumpe sunt turisti cu miile. Nu inteleg cum rezista oamenii in statiuni ca Mamaia, unde snobismul prostesc se amesteca cu copii ieftine ale hotelurilor bune din alte tari, cu toate gamele de muzica urland pe strada, pe terase si in discoteci si unde o amestecatura completa intre Occident si Orient, civilizatie si balcanism te opresc din orice tentativa de a te relaxa. Optiuni sunt cu miile. Mai ieftine si mai bune.

Insa Romania nu e doar litoralul. Exista locuri in tara asta unde poti gasi relaxare, servicii si ospitalitate la preturi decente. Din fericire, Romania nu este doar Predeal, Sinaia, Mamaia sau Costinesti. Exista Bucovina, Maramuresul, exista Carpatii, exista Delta Dunarii. Daca nu vrei glamour-ul spa-urilor de 5 stele, gasesti optiuni de turism alternativ fara probleme. Avem piste unice de trasee pentru drumetii, exista din ce in ce mai multe oferte de activitati alternative si oameni care se straduiesc. Daca esti dispus sa cauti, poti gasi turism adevarat si placut si acasa.

Cum exista cateva locuri in tara, se pune intrebarea: merita sa sustii turismul din Romania in orice fel? Merita sa-i incurajezi pe cei care stiu ca exista destula cerere ca sa nu le pese de client? Acel turism care nu-ti ofera nimic, dar iti cere multi bani? Ca pana la urma, atata vreme cat acestia exista in Romania, reprezinta o motivatie pentru ceilalti ca sa nu investeasca. Daca poti sa umpli un hotel de 1,5 stele (oficial 3 stele) la preturi de 3 stele, inseamna ca nu merita sa te mai ostenesti cu investitia.

Sau nu?

Va invitam sa ne spuneti daca mai credeti ca turismul autohton are vreo sansa. Daca directia in care se indreapta e cea buna. Daca ar trebui sa investim intr-un turism orientat mai degraba spre natura, sau ar trebui sa fortam copia proasta a resorturilor din strainatate?

Deci: Romania sau strainatatea?

Pro si Contra in aceasta saptamana vor fi Dollores Benezic si Eugen Istodor. Speram sa va convinga.

[coloana]

PRO: Romania mea

de Dollores Benezic

De ce sa-ti petreci vacanta in Romania? Cand lumea larga iti ofera atatea minuni, incat nu-ti ajunge o viata de om ca sa le vezi pe toate. Probabil opozantului meu in aceasta dezbatere nu-i va ajunge spatiul ca sa enumere motivele. Si mie mi-au venit in minte mai multe argumente contra, decat pro turism in Romania, incercand sa scriu aceste randuri. Poate pentru ca e mai usor sa critici, decat sa construiesti apreciind, iar noi astia din presa ne-am facut in ultimele decenii un scop in viata din a demola. 20 de ani ne-au fost suficienti ca sa “evoluam” de la compunerile de scoala, in care toti vorbeam despre ogoarele verzi, holdele aurii, cerul senin si oamenii primitori ai patriei noastre. Acum vorbim despre nesimtire, manele si sictir.

In astia 20 de ani am desconsiderat si eu Romania, ca destinatie turistica. Am apreciat marile Greciei, Turciei, Bulgariei, oceanul Portugaliei, pentru ca litoralul nostru e murdar si dezorganizat. Am fost incantata de capitalele francezilor, austriecilor, nemtilor, cehilor, pentru ca a noastra e aglomerata, prafuita si fara identitate. Cu mici exceptii am savurat toate locurile in care am calatorit. Dar peste tot, dincolo de peisaje si de organizare, cel mai important element pe care toti operatorii de turism il scot in fata e specificul locului. Ceva ce tot turistul vrea sa incerce, ca sa aiba ce povesti cand se intoarce acasa, unde are si el peisaje, mare, munte, catedrale.

Intamplarea a facut sa descopar recent Romania ca in compunerile de clasa a IV-a. Cu ajutorul unor straini care au gasit-o, au scuturat-o de praf si au asezat-o in vitrina turismului international. Simplu si pe cont propriu, fara aplauze, fara investitii guvernamentale sau taieri de panglici. Asa cum o stim, cu drumuri proaste, case vechi, ogoare verzi, codri seculari, oameni buni si primitori. Tot ce au facut strainii a fost sa se abata de la drumul mare, acolo unde striga din toti porii kitch-ul cu marmura si turnulete. Au gasit dincolo acea Romanie care nu tipa, nu se vaita, nu se lauda, nu se vinde. Se conserva prin natura faptului ca e izolata si nu prezinta interes pentru manelistii care vor sa se vada in vitrinele de pe Valea Prahovei sau de la Mamaia.

Romania care merita vazuta e asta. A taranilor care inca isi mai lucreaza ogorul cu plugul, calul si caruta. Si sunt suficient de multi ca sa se rusineze toti ministrii agriculturii de pana acum. A femeilor care au stiut intotdeauna sa puna muraturi sau sa faca dulceturi din toate roadele pamantului.  A bunicilor care inca mai tes la razboi. A ciobanilor care-si itesc turmele de sub poalele muntilor. A panzei de tort intr-o lume de polyester.  Asta e brandul de tara pe care n-avem nevoie sa-l construim. E gratis si ne sta la dispozitie, imprastiat prin muntii suficient de dotati pentru sporturi de iarna, pe campiile atat de roditoare ca n-am avea nevoie de niciun import alimentar, printre dunele de nisip si ochiurile de apa din Delta Dunarii, pana la malul spalat de valurile murdare ale Marii Negre. Nu trebuie sa mimam atributele unei civilizatii pe care nu am ajuns-o, ca sa ne viziteze strainii. Ei sunt satui de locurile lor devenite prea septice. Atuul Romaniei e dat fix de ceea ce condamnam mai mult: “inapoierea”. La sat inca se mai traieste ca acum o suta de ani. N-ar trebui sa fie o fala, mai ales pentru politicieni, dar ar putea fi un mod ieftin si sanatos de a atrage turisti.

Inainte de a va indigna ca va propun sa iubiti la Romania taman partea pe care multi o vor revoluta, amintiti-va un pic de copilarie. Majoritatea dintre noi trebuie sa fi petrecut cel putin o vacanta la tara. Inainte sa fi descoperit taberele in strainatate. Spuneti-mi sincer ca nu va e dor de batatura bunicii, de placintele care ieseau din cuptorul ei cu lemne, de cainele cu care va alergati desculti prin praful ulitelor si de caisele verzi dupa care va cocotati in copaci. Si mai ganditi-va la cum isi petrec copiii vostri vacantele acum. Nu-i asa ca parca Romania rurala incepe sa devina atractiva? Pana la urma spiritul aventurier care zace in noi nu trebuie tocit nici pe Valea Prahovei, nici intre coamele Alpilor, nici pe “croazeta” romaneasca, nici pe aia franceza, nici la “all inclusive-ul” bulgarilor, nici la bonurile valorice de la Eforie. Nu va opreste nimeni sa descoperiti lumea, dar ca sa stiti cine sunteti si de unde ati plecat, va recomand cel putin o data pe an sa incercati sa descoperiti ceva si din Romania. In rate mici, de cate o saptamana, si doar cu buletinul.

[coloana]

CONTRA: Taci si-nghite!

de Eugen Istodor

Sa-ti fie frica. Ai grija. Stai antena. Gropi. Nu te relaxa. Uraste-te. Ciorba sleita.

PET pe izvoras. Ridica-ti toba de esapament.  Vezi ca si-au pus stele spaguite la hotel. Pleaca sa te relaxezi, du-te sa te-ntorci cu creierul bigudiuri. Avertismentele nu sint cu semn de exclamatie fiindca nu este chat, ci traim intr-o dementa. Dementa nu se termina. Dementei, ca sa se priceapa pe sine, nu-i foloseste decit trotilul. Asa-i trebuie Marii Negre, asa le trebuie statiunilor balneoclimaterice, asa-i trebuie Bran-Moeciului, Sinaii comuniste si postrevolutionare.

Ai si tu pretentii ca cei patruleicincizeci ai tai sa fie respectati,

dar cum deschizi o usa, cum iti spui ca-n definitiv e loc bun de sforait si rigiit, si e bun acoperisul, ti-e rusine sa spui: nu.

Pai, unde sa te duci? Daca e bun patul, este mocirloasa mincarea, daca-s acceptabile patul si hrana, e dezastru peisajul, te omoara gratarul etern.

Turism nu exista in Rominia.

Exista timp liber, exista unitati de impachetare a nervilor, numite hoteluri, pensiuni, restaurante, peisaje si exista niste oaze, nici alea perfecte, dar pentru care sintem in stare sa inchidem ochii. Culmea, cind intri „intr-o locatie de agrement” si nu gasesti dementa, nu-ti vine sa crezi si intri intr-un vertij.

Ca-ntoate ce sint, si aici, in domeniul acesta romanul se pricepe si dezvolta un razboi in toata regula. Da, chiar si aici exista un conflict absurd, tacit. Baieti cu totii, au umblat prin lume si o amnezie perfecta-i apuca ajunsi acasa. Si aici functioneaza celebra replica auzita la sefii de televiziuni: „ba, asta cere audienta!”

Audienta maninca orice. Audienta gasesti azi cu orice pacoste. Exista zeci de mii de papagali care-si cauta si gasesc identitatea in doi timpi si trei miscari. Sa le iei fata doar. Orice prostovan construieste, orice matahala pleaca la distractie. De ce sa ne luam de diversitate? Sa ne luam, zic, fiindca diversitatea noastra e boala, nu e turism. Boala construita pe spaga de autoritati, dind stele aiurea, boala construita de patroni hidosi ca banii lor, boala construita de jipani, de dacioti, de pantofari, de mine, de tine.

Am batut tara asta cu voluptate si ca simplu uichendist si ca baietel de blog gata. Nu, nu am fost somonagiu, n-am avut prejudecati si daca am gasit un loc ca lumea in tara asta pitoreasca imediat am fost atins la nota de plata. Dar proiectul uichendist.ro a pornit din iluzia c-or exista in tara asta trei chestii puse impreuna care sa dea endorfina cea cautata: pat curat, mincare gustoasa, peisaj de neuitat. Niciodata toate trei nu le-am gasit impreuna. Macar una umbla teleleu.

Am plecat in lume astfel si-n pascani, si-n costinesti, si-n belciugatele, si-n mamaia, si-n bucovine, si-n brasovi-sibii-sighisori. Si n-a fost gaura de sarpe unde sa nu fi spus: „Hai, bea constiinta, hai uita! Hai fii ingaduitoare”.

Si n-am facut bine.

Daca inghiti in sec odata, este clar ca urmeaza zeci de alte inghitiri. Si ce sa faci? „Inghiti” un sapun folosit in baie, vei inghiti, fara doar si poate gunoaiele de pe plaje, pretul piperat al vreunui sezlong, mincarea proasta de la mic-dejun, ori chiar nemuritoarele chifle din nota de plata. La Cimpulung Muscel. Am dormit la Poiana. Camera uriasa, placuta, de mansarda, mobilier scirtiitor. Douasute de mii pe un ou fiert si un ceai. Da, ati citit bine.  Uite, scirboasele hoteluri de la marea romaneasca, sau uite gazda de 2 Mai. Colo te usuca de bani, peste tot plaja-i plina de mucuri de tigara, peturi ingropate, pisat, cacat, cu toatele prost ingropate. In Moeciu dorm cum dorm si ma trezesc cu mincare de Metro vinduta ca proaspat mulsa din spatele curtii. Nu vreau sa fac acum Zidul Plingerii.

Sintem mintiti si cind nu sintem, ne pacalim noi frumos. Eh, acum pe criza, ce pretentii sa ai? Taci si-nghite! Fa-ti singur, daca nu-ti place.

[coloana] [poll id=”18″]

Tags:



30 de comentarii

  1. eu in fiecare an sunt si pro si contra vacantelor in Romania: de ex, nu as da pe nimic in lume iesirile PE munte din Carpatii Romaniei (nu exista luna fara zapada sa nu fiu un weekend pe munte), dar imi place sa plec cateva zile si in afara sa mai vizitez cate ceva: un pic de Franta, un pic de Cehia, Austria, Italia, Tailanda..etc.

    Concluzia ar fi ca nu poti fi pro complet sau contra complet al turismului intern/extern, fiindca vei gasi peste tot cu siguranta ceva placut sau neplacut (pe muntii Romaniei sunt inca locuri linistite, curate, si cu cabanieri extrem de primitori, iar in strainatate -de ex Praga – am gasit la un hotel niste receptioneri de te trimiteau urgent afara din hotel)
    Asa ca prefer sa vad numai ce imi place, si cel putin pt Romania sa repet vizitele locurilor care mi-au placut.

  2. Cum a zis Ioana. Cred ca cele mai frumoase vacante in Romania sunt cele pe munte, cu cortul, departe de civilizatie. Acolo este minunat. Dar daca vrem un concediu civilizat de revelion sau vara tot strainatatea este optiunea. Si chiar foarte aproape la vecinii bulgari. Eu merge de trei ani la Borovets de revelion, unde ai parte de cazare si masa exemplara, plus conditii de schiat de nota 10 plus.

  3. Felicitari pentru pledoaria pro Romania. Intr-adevar, este mult mai greu sa construiesti decat sa critici si in cazul turismului de aici critica e cam tot ce poti face.
    Oarecum cabotin totusi apelul la memoria vacantelor din copilarie 🙂
    Personal, am incetat sa mai sper in revenirea turismului pe litoralul nostru. Poate dupa un faliment plenar si devastator sa existe sansa unei reconstructii, dar eu nu am rabdare sa astept pana atunci.

  4. Doamna Dollores Benezic,

    Frumos spus, nici o problema dar pare ca, in mod respectuos va spun, ati pierdut din vedere faptul ca se discuta de turism ca afacere si ca afacerile turistice din RO sunt la pamant din punct de vedere turistic si pline de capcane; de la nemuritoarele chifle “Istodorice” pana la stelele verzi de pe hoteluri.

    Nu toata lumea doreste sa se duca in nemurire in mijlocul nicaieri-ului. Vi se pare normal ca turistul sa fie conditionat de locuri? Mie nu mi se pare normal ca statiunile de pe litoralul Romanesc, limitat ca lungime, sa fie varza, unde sa ma duc atunci? Ca vreau la mare totusi…

    Din pacate majoritatea proprietarilor de unitati de cazare sunt interesati numai de “cat scot”, fara nici un pic de interes pentru bunastarea clientului pentru ca altfel, s-ar pune in locul turistului si ar face tot posibilul sa uneasca “pat curat, mincare gustoasa, peisaj de neuitat” cum bine puncteaza domnul Eugen Istodor. Toate acestea se pot oferi la un pret accesibil dar trebuie trecut peste mentalitatea de tun intai, o afacere in turism reprezinta o investitie pe termen lung.

    De aceea merge treaba in alte tari: clientul conteaza cu adevarat, clientul reprezinta nucleul afacerii!

  5. Eu unul mi-am pierdut demult speranta in revenirea turismului romanesc .
    Colindam deja de ani buni alte meleaguri …
    Poate copii mei sa redescopere “mirajul” litoralului nostru..cine stie .
    Nu mai cred nici in povestile despre solidaritatea poporului roman …
    Acum ani de zile eram mai optimist in privinta turismului intern, am “batut” muntii cu cortul ani in sir, au fost clipe minunate… dar ( poate temperamentul meu o fi de vina ! ) mereu am cautat altceva , niciodata nu am putut sa stau intr-un loc mai mult de doua-trei zile !
    Din punctul meu de vedere ministerul turismului trebuie desfiintat, eu il privesc doar ca o recompensa politica .
    Ca un stand cu ciobani la Berlin pot sa pregatesc si eu si m-ar costa maxim 5000 de euro nu 500000 euro !
    In rest numai de bine .

  6. Nici eu nu pot fi pro sau contra in mod categoric. Am petrecut vacante foarte frumoase in cort pe munte, altele la Costinesti (din pacate acum mi se pare oribil), am vizitat manastirile din Bucovina, cele de pe Valea Oltului si am fost in cateva locuri f.frumoase, dar mai putin cunoscute. In general pretentiile mele referitoare la cazare si servicii erau minime: cort, eventual o camera cu mai multe paturi si mancare la pachet, restaurantele mai rar.
    Acum imi fac vacantele in strainatate pt. ca am copii mici si conteaza conditiile. Intrucat nu mai pot sa merg pe munte cu cortul aleg vacanta de iarna in Austria, iar pt. ca nu am de gand sa-mi petrec concediul de vara intr-o statiune sufocanta de pe litoral prefer insulele grecesti sau coasta Dalmatiei.
    Din pacate concediile din strainatate mi-au zdruncinat imaginea aceea cu tara noastra cea frumoasa si nemaivazuta si am inteles ca oamenii fac diferenta.
    Litoralul romanesc nu va putea concura niciodata cu cel croat (poate doar la capitolul plaje) sau cu insulele grecesti si numai pt. simplul fapt ca la ceilalti sezonul tine 6 luni si la noi 3 luni,pt. ca la noi daca prinzi trei zile de ploaie iti vine sa te dai cu capul de pereti ca nu ai ce face sau pt. ca Marea Neagra este asa cum ii spune numele si nu se compara cu albastrul Adriaticii sau al Mediteranei. Date fiind acestea nu pot intelege de ce incercam sa promovam cu atata obstinatie litoralul cand avem atatea locuri mult mai interesante pentru straini. Cred ca Ministerul Turismului (nu ar trebui sa existe un asemenea minister) ar trebui sa se concentreze pe ce poate vinde nu sa incerce sa vanda ceea ce este nevandabil

  7. Tichia de margaritar on

    Anul acesta, voi merge pt a doua oara pe litoralul bulgaresc. Servicii all inclusive, hotel 4*, confort, bun simt din partea prestatorilor si numai 500 euro/2 persoane/7 zile, transport inclus. Nici vorba de “tara exotica” dar, dupa ce m-am documentat bine 14 luni (profesia ma obliga la drumuri in tara), am ajuns la concluzia ca preturile si serviciile de aici imi pot oferi doar sila si dezamagire. Am trecut prin Herculane, preaslavitul (pe acest portal) Tusnad, Orastie, Delta, Sangeorz s.a. Am fost cazat numai la pensiuni si – datorita faptului ca, pentru decont, am cerut factura – am facut deseori frigul alaturi de gandacii si sobolanii din dotare. Sunt multe de spus; in cele 8-10 zile ale fiecarei luni, petrecute in colturi diferite ale tarii, doar peisajul (deseori fascinant si mirific) imi mai alina depresia turistica.

  8. Nu inteleg de ce sunt numai 2 butoane de vot?

    Eu cred ca NORMAL este o combinatie intre cele 2 alternative. Adica si in tara si in afara ei!

    Eu propun luarea unei distante…pentru eliminarea intereselor, patimilor si refularilor si…dintr-o data lucrurile arata altfel, mai simple si mai normale.

    Nu ca totul ar fi perfect…

  9. Turismul romanesc,ca orice altceva cu marca romaneasca,ne reprezinta pe noi romanii asa cum suntem cu adevarat :mentalitate unica si incorigibila,deloc laudabila,caracter cameleonic si distructiv,delasatori,dezinteresati,necivilizati, automultumiti si grandomani(e bine si asa si mai frumos si bine nici ca se poate pe lumea aceasta -cind e vorba sa ofere ; dar cind cere …romanul cere,e specialist in a cere altora ceea ce nu isi cer lor insisi)
    Concluzia e ca pentru noi e bine in vacanta si in tara -asa ne-am asternut asa dormim,deci ne place;si e bine in vacanta si in strainatate,ca avem acolo parte de ceea ce noi nu vrem sa oferim nimanui ,nici romanului si nici strainului.In tara ne amagim cu “amintiri din copilarie”dupa sfatul autoarei articolului”pro”care nu stie ca in copilarie vedem cu alti ochi totul,iar in strainatate ne amagim cum ca suntem altii decit suntem defapt.Din pacate,amintirile si visele nu tin loc de ceea ce ar trebui sa avem si mai ales de cei care ar trebui sa fim.

    • Nu cred ca e corect sa fim pusi toti in aceeasi oala, dar daca tot ce ai enumerat tu mai sus se aplica unui grup restrans de persoane devine reprezentativ pentru noi toti.
      Din nefericire ce ramane in memoria unei persoane pe perioada mai lunga sunt amintirile neplacute. Cele placute/frumoase dispar in timp si trebuie sa fie foarte puternice penru a ramane.

  10. lucian burjuiul on

    De ce Romania? Pentru ca n-am reusit inca sa vad toata Romania, n-am ajuns inca inca in Maramures, nu m-am urcat pe Omu, n-am stat o saptamana in delta … si lista ramane deschisa.

    De ce afara? Pentru ca n-a trebuit sa platesc si masa la care am stat, pentru ca m-am simtit la fel de bine intr-o taverna si intr-un restaurant la care trebuie sa-ti faci rezervare, pentru ca la receptie te ajuta cu zambetul pe buze. Si nu in ultimul rand pentru ca preturile sunt in general mai mici. Pentru ca mi-am pierdut portofelul cu acte si l-am gasit a doua zi in aeroport la obiecte pierdute..

  11. Nu, nu mi-e dor de ‘batatura bunicii si de praful ulitelor’. Nu mi-e dor de apa nepotabila, de buda din fundul curtii si de spalatul in lighean. Absolut deloc.

  12. Eu nu vad aici decat un comentariu CONTRA. Cu respect doamna Dollores Benezic, dar nu ati facut decat sa subliniati de ce sa nu mergem in ROMANIA. Pentru taranii care ara cu plugul tras de boi si praful ulitelor pot sa ma duc la bunica la tara, si asta NU este turism. Asa cum NU este turism sa iau trenul catre Bucegi sa pierd timpul pe munte si sa ma intorc a doua zi. Turism inseamna Alpi, cu tot ce tine de ei, vara sau iarna. Turism inseamna statiunile balneo din afara, spa-urile unde te duci sa te relaxezi. Turism inseamna litoralul bulgaresc, turcesc sau grecesc. Ca sa nu vorbim de vest. Daca vine turistul strain si ia la picior muntele nostru, doarme la cabana sau in cort si mananca o ciorba sau un senvis, asta nu e turism. Din turism se castiga bani, la noi NU se castiga bani din asta. Iar ca sa le dau eu bani din munca mea unora care vor sa se imbogateasca folosind aceleasi dotari de pe timpul lui Ceasca, imi pare rau dar nu.

    • trebuie sa va contrazic…..pt cei care iubesc muntele..o iesire prin Bucegi de o zi sau 2 sau 3 — este turism! asa cum este turism si o plimbare pana pe Mont Blanc si inapoi (ca tot vorbeati de Alpi – numai ca muntisorii nostri nu ajung decat la 2544, nu la 4808)
      la fel cum este turism o plimbare in tailanda + regiune, sau o plimbare (putin mai grea, adica urcare) pe varful cel mai inalt din Asia de SE – din muntele Kinabalu

      • Iarta-l Ioana!
        Individul nu va intelege niciodata ce inseamna o tura de o zi in Bugeci. o drumetie de 12 ore, cu revenire in capitala. El compara numai statiunile de la poalele masivelor muntoase, din Romania sau de aiurea si pune ”gaz pe foc”.

      • Eu cred ca pe noi ne strica mentalitatea, de fapt mananc rahat, pe unii ii strica, care se pare, au timp liber muuult prea mult. Pentru ca in loc sa vina cu argumente valabile, apropo – multumesc doamna Ioana, sa atace persoana care comenteaza. Sau poate nu e timp liber ci platit?!? Eu nu mi-am dat cu parerea si nu imi voi da niciodata cu parerea despre cineva sau despre ce cred eu ca face acel cineva. Mi se pare prea marlanesc si de joasa speta. De fapt nu cred ca trebuie sa spun prea multe despre jkjkjk, pentru ca a facut-o el cu mult talent. Revenind, eu nu zic ca nu este frumoasa Romania, si ca nu merita sa o vizitam, eu fac cel putin o tura prin tara in fiecare an, insa ce este la noi nu este turism. Pentru mine turism inseamna sa planuiesc cu mult timp inainte un concediu, sa fac buget, sa fac rezervari, sa ma sfatuiesc cu prietenii unde sa mergem, sa ma zbat sa gasesc locuri libere la hotel/pensiune. Ajuns acolo sa am unde sa merg sa vizitez imprejurimile, sa urc pe munte, sa fiu ghidat sa ajung intr-un loc mai special de catre cineva. Nu sa ma duc undeva unde sa dau cu banu’ daca sa stau sau nu, unde sa nu am ce manca, sau mai rau sa mananc ceva stricat. Mi se pare mie sau poate am confundat turismul cu ceva organizat din care se scot bani, ma rog, nu la noi. Insa atunci de ce exista un minister pentru asta? In mod sigur nu exista doar pentru a marca trasee turistice (sic!) prin munti.

      • da..acum depinde fiecare ce parere are..pt mine turism este is o excurise planificata cu 10 luni inainte…dar si una planificata cu 2 ore inainte (gen o iesire de o zi pe munte); este turism pt ca de fiecare data incerc sa vad altceva (chiar dc sunt aceleasi zone) – aici ma refer la un animalutz care il vad – o caprioara-, la o casa frumoasa dintr-un sat prin care trec, si este uneori chiar si turism “gastronomic” – adica in august/inceput de spetembrie – cand am multe fructe de padure de cules 😀

    • in Romania nu exista turism..acesta este un lucru cert. Era o vorba..avem o tara tara frumoasa, pacat ca este locuita.
      Am fost zilele trecute intr-o mini vacanta in Sauerland (Germania). O vacanta ceva mai neobuisnuita..fara SPA, fara Alpi fara stele. O vacanta mai speciala, intr-un sat linistit, cu oameni primitori, care pe langa un bun venit ne-au oferit un cos plin cu fruncte proaspete (capsuni culege din gradina)…cu trasee turistice care traversau un ocol cu vite, o livada de meri…o poteca prin padure etc. Cinve mi-ar spune ..asta pot vedea si la bunica, nu trebuie sa dau bani..Poate ca da, insa daca ai da bani ..poate ca si satul romanesc as deveni mai primitor si mai prosper..poate ca taranul ar inceta sa mai are cu boii si si-ar permite un tractor..daca noi ne-am duce si am cumpara capsinile lor..si ne-am bucura si de alte lucruri in afara de SPA, alpi..etc.. Auzisesem, o chestie prin Bucuresti care m-a amuzat acum cativa ani..era la moda impachetarea cu fan proaspat din alpi..Am descoperit ca fanul proaspat cosit este acelasi oriunde ar fi el, fie alpi sau bucegi sau apuseni sau Sauerland.

  13. M-am jurat sa nu mai fac concediu in Romania
    -cand la Neptun incepeam programul de plaje strangand gunoiul
    -cand la Eforie de Paste nu am gasit un restaurant deschis
    -cand la Olimp am fost goniti din parcarea unui hotel pe motiv ca “deranjam pe cineva”
    -cand la 2 Mai gazda ne-a pus sa platim portie pentru cainele care ne manca resturile de la masa
    -cand la Arieseni ,dupa 8 seara trebuia sa stau in camera de hotel pentru ca se intuneca si alternativa la plimbatul cu masina pe sosea era plimbatul cu piciorul pe langa sosea
    -cand in Franta ,proprietarul polonez al unui castel ne-a fost ghid in semn de recunostinta si respect pentru ca eram romani(un unchi al sau se refugiase in Romania in 1942)
    -cand in Germania eram serviti la restaurant cu zambetul pe buze, iar intre comanda si venirea mancariii treceau 10 min
    -cand am mers 1200 km/zi-Ungaria-Austria-Germania- iar seara am facut un tur de oras ,pentru ca eram destul de fresh
    -cand am vazut cum este sa iesi dimineata din camera de hotel si sa miroasa a patiserie fina
    -cand am vazut cum esti salutat pe strada in Normandia, chiar daca esti strain
    -cand am vazut Italia
    -cand chelnerul poate sa greseasca nota, dar nu o face frecvent, si nu intotdeauna in defavoarea ta
    -cand primesti restul la centim-cand ti se explica cu rabdare totul la ghiseu, si de cele mai multe ori intr-o limba pe care s-o pricepi
    -cand am vazut ca apele pot fi intradevar cristaline, iarba verde si codrul curat
    -cand am vazut plaje imense cu nisip fin si marea fara alge
    -cand am vazut ca exista si altceva decat Romania, si acel altceva este frumos,prietenos si accesibil

    • Gabriel Diaconu on

      Mihaela, de ce nu te duci tu sa traiesti intr-una din tarile in care te-ai simtit bine in concediu?!

  14. Salutare,

    Am votat contra nu din cauza conditiilor (trafic,cazare,oameni,mancare etc.) ci din simplul motiv ca atunci cand plec in concediu in afara tarii ma intorc cu un zambet (un zambet e putin spus, as fi zis ranjet tamp dar suna aiurea) pe care nu il am in mod voluntar si care ramane cam o luna pe fata. El dispare la un moment dat si oricat m-as relaxa si as petrece vacante in Romania el nu apare cu aceeasi putere si nu dureaza mai mult de cateva zile.
    Motivul l-am descoperit dupa ceva timp. Si nu este nici unul din cele enumerate ca pro sau contra mai sus. Este vorba de starea de spirit a celor ce populeaza locul vizitat: zambitori, veseli, plini de viata, atenti in jurul lor, si cel mai important LIPSA FETELOR INCRUNTATE (incepand cu participantii la traficul oricat de prost si terminand cu oamenii din zona respectiva)
    La toate astea se mai adauga diferitul fata de Romania (care daca e inspre mai bine are un efect aditional asupra ranjetului mai sus amintit)

    PS: Folosesti mai putini muschi pentru a zambi decat pentru a te incrunta.
    Prin urmare mai putina energie irosita.
    Iti incarci bateriile mai repede si dureaza mult mai mult.
    In plus ridurile de la zambet/ras arata mai bine :))

  15. baaaa suntem in buda cu economia si voua va arde de concedii. eu sunt in concediu de 1 an adica concediat. o sa ma duc in elvetia sa ma bronzez pe portofelul plin cu credite luate de la fmi. ce subiect de discutie actual aveti.

    • m-ai convins… renunt la concediul cu familia all-inclusive din Antalya, unde am fost si anul trecut si m-am simtit extraordinar, unde ai parte toate serviciile ce ti le poti imagina, oferite la un pret f bun si cu zambetul pe buze. in loc de asta o sa stau acasa sa-ti plang de mila…

  16. barbulautaru on

    in opinia mea turismul poate fi acceptat ca termen in doua feluri;turismul ca afacere si turismul ca mijloc de destindere.
    nu zambiti caci sunt mari diferente intre cele doua notiuni.
    cand apelez la sintagma “turism ca afacere” nu o spun intamplator.
    afacerea este atat pentru cel ce-o promoveaza cat si pentru cel ce devine beneficiarul ei.
    si aici fara indoiala ca Romania ca destinatie turistica are mult de suferit in privinta comparatiilor,iar toti cei ce critica starea in care se afla turismul romanesc (mai mult sau mai putin subiective parerile) au in mare parte dreptate.
    observ insa ca foarte putini,tot mai putini,isi indreapta atentia spre adevaratul turism,cel de destindere.
    pai stimati concetateni,are cineva impresia ca vreun locsor din muntii nostrii (de litoral nu spun nimic caci acolo ideea nu este valabila,acolo chiar ca s-au mutat malurile) a fost dislocat si luat de cineva?
    sunt tot acolo de milenii.
    ramane doar sa te lepezi (nu se intampla absolut nimic,va garantez pe cuvant de onoare) pentru o zi,sau mai multe,de platosa de individ al anului 2010 si sa te cufunzi in natura cu tot ce are ea mai bun.
    si din fericire (inca) mai avem.
    crede cineva ca sunt nebuni acei (tot mai multi) europeni care doresc virginitatea padurilor Romaniei,mirajul Deltei Dunarii,betia de culori si de miesme ce se degaja dintr-o plimbare pe un deal sau munte mai domol de prin Apuseni,Bucovina sau Tara Oasului?
    stiu perfect ce fac si nu intamplator revin,deobicei cu prieteni carora le-au marturisit cele traite pe la noi.
    ma uitam odata la un astfel de grup,se spalau la un butoi cu apa de ploaie,mancau dintr-un tuci afumat,calcau prin iarba uda in picioarele goale,beau lapte de la tata vacii,cald si adevarat,se catarau in copaci (oameni in toata firea) si culegeau poame,erau firesti,fara morga si fara complexe.
    aveam sa aflu ca erau printre ei cativa cu functii importante dar venisera sa se destinda.
    deci strainul (nu conteaza de unde) imi apreciaza tara,iar eu o descalific de multe ori fara niciun temei.
    tara mea nu este doar fasia aceea ingust numita litoral,sau Bucurestiul,sau Valea Prahovei.
    sunt un om care a colindat mult,din Alaska pana in Patagonia,si din Savana Africana pana la Angkor Wat si nu impartasesc idei nici pro nici contra unei vacante in afara sau in tara.
    peste tot este frumos,dar nicaieri nu ma simt mai confortabil si mai indraznet in a aborda un traseu decat in tara mea.
    aici m-am nascut,de aici am supt lapte,si tot aici ma va primi pamantul inapoi.
    celor ce neaga existenta acestor adevaruri nu le pot spune decat ca mila-i lilputana ca atribut al neputintei lor existentiale.

    • Gabriel Diaconu on

      Celor care nu le place in Romania le doresc sa poata sa se exprime in alta limba, nu in cea pe care au invatat-o crescand in aceasta tara. Le urez si muuult succes in alte tari, dar nu ca turisti…

  17. Nu am votat, desi multi s-ar astepta sa votez contra… Am fost in 75 de tari, despre unele dintre ele am povestit pe blogul meu, dar cred ca Romania are ceva de aratat nu numai romanilor, ci si lumii.
    Intr-adevar, nu am prea calcat pe litoral ca ma oboseste si mi se pare o tristete (ultima data am fost in concediu acolo in 1984, dar am mai mers in interes de serviciu destul de des). Unde mi-a placut realmente a fost la Portita. Poate pentru multi, turism inseamna hotel + restaurant + plaja, pentru mine nu inseamna asta, inseamna locuri frumoase + traditii interesante + lucruri de invatat, de ramas in minte si suflet. Si din astea Romania are garla – multe necunoscute – de la manastirile din Bucovina la vulcanii noroiosi, de la satele sasesti cu biserici fortificate (cati ati fost sau chiar auzit de Viscri, Biertan si alte cateva sate sasesti) la castelele din Carpati (si avem castele garla, nu numai la Bran, Sinaia si Hunedoara, unele facute de grofi unguri si raspandite prin Secuime) si multe alte locuri.
    O buna parte din timpul liber il petrec e adevarat in strainatate – poate si pentru ca doresc sa cunosc lumea, dar cu cateva exceptii, pot spune ca am vizitat destul de mult si Romania.
    Nu am ce vota, pentru ca imi trebuie un al 3-lea buton.

  18. David Mircia on

    Sint stabilit cu familia in germania ,bavaria,este o zona zuper si chiar daca avem doar un an aici ne simtim ca acasa ,bafta tuturor Ro

Leave A Reply