Una din membrele Pussy Riot a scăpat de închisoare

1

O instanţă din Moscova a decis să elibereze din închisoare una dintre cele trei membre ale trupei de muzică punk Pussy Riot din Rusia. Acestea fuseseră condamnate la câte doi ani de închisoare în luna august, sub acuzaţia de huliganism – formația a cântat, la începutul anului, în catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova, o rugăciune punk anti-Putin, în semn de protest faţă de sprijinul acordat acestuia de Biserica Ortodoxă din Rusia.

 

 

Urale de bucurie s-au auzit în sala de judecată la anunţarea deciziei, care o vizează pe Yekaterina Samutsevich (30 de ani – foto sus, stânga), una din cele trei tinere condamnate la doi ani de închisoare. Instanţa, însă, a menţinut decizia de încarcerare pentru celelalte două tinere. Cele trei au susţinut, la judecarea apelului faţă de sentinţa primită în august, că protestul lor a fost unul politic, anti-Putin şi nu împotriva Bisericii. Gestul lor de protest a avut loc în luna februarie a acestui an, iar sentinţa de condamnare la închisoare a venit în luna august, acuzaţia fiind de „huliganism motivat de ură religioasă”. Decizia instanţei ruse care le-a condamnat a fost dezaprobată la nivel internaţional.

Ieri, judecătorii instanţei de apel au acceptat argumentele avocatului Yekaterinei Samutsevich, care a declarat că aceasta ar fi fost dată afară din catedrală de către paznici înainte ca ea să apuce să îşi scoată chitara din husă şi să cânte rugăciunea punk alături de colege. Procesul va continua, pentru că avocaţii celorlalte două fete speră să le obţină şi lor eliberarea. „Fetele nu merită o pedeapsă atât de aspră”, a spus şi tatăl Yekaterinei, fericit să afle că fiica sa va fi eliberată. Maria Alyokhina, una din cele două tinere încă aflate în închisoare, a susţinut în faţa instanţei de judecată că sistemul de justiţie din Rusia s-a discreditat prin condamnarea lor. „Noi nu am vrut să aducem o ofensă credincioşilor din biserică, prin protestul nostru susţinut la altar. Am prezentat scuzele de rigoare, dar ne-au fost ignorate. Să ne căim pentru gestul nostru nici nu se pune problema, căinţa este o alegere personală, nu are nimic de-a face cu cazul acesta specific, este un şantaj la adresa noastră să ni se ceară să ne căim”, a punctat Alyokhina, care s-a arătat resemnată după evoluţia proceselor.

 

Sursa şi foto: BBC News

 

Povestea gestului Pussy Riot:

Agentele Satanei şi mila creştină

Rusoaicele de la Pussy Riot, declarate vinovate de huliganism

Reacţii internaţionale după condamnarea la închisoare a membrelor Pussy Riot

Două membre Pussy Riot au fugit din Rusia


Un comentariu

  1. Pingback: Rusoaicele de la Pussy Riot, trimise în ”iadul închisorilor” | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger